Epidemiile care au contribuit la prăbuşirea Imperiului Roman. Ce aveau în comun cu pandemia de COVID-19
0
Două epidemii devastatoare au slăbit în mod consistent Imperiul Roman, conform specialiştilor în istorie veche. Ambele epidemii îşi aveau originea în China şi nu se ştie nici astăzi cu siguranţă ce virusuri au cazat moartea a milioane de oameni. Boala secera săraci şi bogaţi deopotriva, inclusiv doi împăraţi murind din cauza acestor afecţiuni misterioase.
Cauzele decăderii Imperiului Roman au fost multiple, iar procesul a fost unul lent şi de lungă durată. Noi studii arată că unul dintre factorii importanţi care au contribuit la slăbirea imperiului, ar fi fost două epidemii majore care au secerat populaţia, au decimat legiunile şi au luat viaţa a doi împăraţi. Nu se ştiu foarte multe, din punct de vedere medical, despre virusurile care au provocat aceste epidemii crunte, dar mărturiile epocii au schiţat un tablou groaznic al efectelor asupra populaţiei şi imperiului în general. Este vorba despre aşa numitele ”Pesta Antonină” şi ”Pesta lui Ciprian”.
5.000 de morţi pe zi, inclusiv doi împăraţi
Unul dintre specialiştii care se întreabă care a fost rolul epidemiilor în decăderea Imperiului Roman, este Kyle Harper, profesor la Univeristatea din Oklahoma. Acesta, prin intermediul unui articol publicat în ”Journal of Roman Archaeology”, studiază impactul aşa numitei ”Peste a lui Ciprian” asupra societăţii romane în turbulentul secol al III lea d Hr. Această epidemie a izbucnit în secolul al III-lea şi se numeşte ” Pesta lui Ciprian” fiindcă s-a petrecut în vremea Sfântului Ciprian, clericul creştin care a scris despre ea. Se presupune că această epidemie a izbucnit în China, iar virusul responsabil a călătorit odată cu caravanele pe drumul mătăsii până la Alexandria. La acea vreme, Alexandria era portul de unde grânele Egiptului plecau către Roma. Odată cu grâul, la Roma a ajuns şi boala ucigătoare, iar efectele sale au fost crunte asupra populaţiei. Ciprian descrie simptomele bolii ucigătoare, primul fiind febra inexplicabilă, urmată de o slăbiciune generală.
La câteva zile, apăreau dureri şi imflamaţii la nivelul gâtului, urmate imediat de pierderea auzului, diaree şi vomă. În maximum o săptămână, cel afectat murea. ”În timp ce puterea trupului se pierdea, intestinele curgeau neîncetat. Ca un foc ardeau măruntaiele şi gâtul. Intestinele erau scuturate de vomă. Ochii luau foc din cauza presiunii sângelui. Slăbiciunea învingea tot trupul, la fel şi auzul sau văzul”, descria Ciprian efectele devastatoare ale epidemiei.
Ciprian spunea că zilnic mureau 5.000 de oameni. În urma unui calcul cât a durat epidemia au murit peste 5 milioane de oameni în Imperiul Roman, mai ales în focarele din Africa de Nord şi Italia, ceea ce pentru vremurile acelea era o adevărată catastrofă demografică.
Boala secera atât bogaţi, cât şi săraci. Împăraţii Hostilian şi Claudiu Gotul au murit din cauza epidemiei. Aşa cum arată şi Ciprian, epidemia a avut efecte devastatoare asupra economiei şi armatei. Au murit mulţi soldaţi iar ravagiile făcute de boală în zonele rurale au făcut ca recoltele să rămână pe câmp. A urmat foametea şi un nou val de anarhie socială şi politică, culmea într-o perioadă delicată, a aşa-numitei ”anarhii militare”. Nici până astăzi nu se ştie ce virus a fost responsabil de acesată catastrofă. Unii spun că ar fi fost vorba de ciumă bubonică, alţii de holeră sau tifos. Există şi varianta unei epidemii de varicelă. Nu se ştie însă cu siguranţă.
Moartea care a venit din Orient
Înaintea ”Pestei lui Ciprian„ , o altă epidemie de amploare lovise Imperiul Roman. A fost numită în istorie drept „Pesta Antonină“ şi a izbucnit în secolul al II-lea d Hr. La fel ca cea din secolul al III-lea, nu se ştie cu exactitate ce a provocat-o. În mod cert, specialiştii spun că a venit tot din China şi tot pe drumul mătăsii, purtată mai apoi de legiunile romane în toată partea de vest a Imperiului Roman. Această epidemie a fost descrisă de medicul Galen, dar şi de istoricul Dio Cassius şi a izbucnit la sfârşitul domniei împăratului Marcus Aurelisu şi a continuat în timpul celei a lui Lucius Verus . De aceea, s-a şi numit Antonină, după numele dinastiei din care făceau parte aceştia. Epidemia a izbucnit în rândul trupelor romane care asediau oraşul Seleucia, în Orientul Mijlociu, în iarna lui 165-166 d Hr. Răvăşite de boală trupele s-au întors la garnizoanele lor din Europa aducând cu ele moartea. Specialiştii spun că de fapt virusul era din China şi a ajuns la oraşele Ctesiphon şi Seleucia odată cu caravanele din Extremul Orient.
Cert este că mai ales în Europa şi Asia Mică, epidemia a făcut ravagii. Dio Cassius mărturisea că boala omora peste 2.000 de oameni pe zi. A ucis inclusiv pe împăraţii romani Lucius Verus şi Aurelius. Boala a secerat în diferite părţi ale imperiului mai bine de două decenii, fără să poate fi controlată. Galen descrie siptomele acestei boli. Medicul antic spune că totul începea cu febră şi apoi cu diaree. Urma o iritaţie puternică în gât şi inflamarea amigdalelor. Totul era însoţit de o sete permanentă, greutăţi la înghiţire şi tuse. Galen spune că cei care se îmbolnăveau fie mureau în două săptămâni, fie se însănătoşeau. Nici până astăzi nu se ştie ce virus a cauzat această epidemie. În schimb, mulţi specialişti spun că această epidemie a destabilizat serios Imperiul Roman. Legiunile au fost efective decimate din cauza bolii iar economia paralizată. În schimb, a început să se impună oficial creştinismul, pe fondul epidemiei, deşi împăratul Aurelian i-a învinovăţit pe creştini de apariţia bolii.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Pandemia Covid-19. Măştile nu vor mai fi obligatorii din 15 iunie, în Bulgaria
Se încarcă comentariile...
