Cel mai în vârstă voluntar activ al Crucii Roşii în România. O femeie din Botoşani încă munceşte pentru semeni la 81 de ani

Maria Maxim are 81 de ani şi este cel mai vârstnic voluntar activ al Crucii Roşii Botoşani. Fosta învăţătoare este renumită în zonă pentru acţiunile sale umanitare. Octogenara oferă cadouri persoanelor cu handicap şi miluieşte săracii din pensia ei.

Maria Maxim are 81 de ani şi este cel mai vârstnic voluntar activ al Crucii Roşii Botoşani. Fosta învăţătoare este renumită în zonă pentru acţiunile sale umanitare. Octogenara oferă cadouri persoanelor cu handicap şi miluieşte săracii din pensia ei.

Văculeşti este un sat din judeţul Botoşani situat la 30 de kilometri de reşedinţa de judeţ. Pe uliţele sale trece în fiecare zi, cu pas hotărât, o femeie în vârstă, cu o geantă de prim-ajutor la braţ. Este o prezenţă obişnuită de peste patru decenii. Fie că este furtună, caniculă sau chiar zăpadă, femeia îşi vede de treabă. Se opreşte la curţile văduvelor, bolnavilor, ale nevoiaşilor sau bătrânilor. Le ia tensiunea, glicemia, oferă primul ajutor sau pur şi simplu îi îmbărbătează. 

De multe ori, le găteşte şi le aduce daruri. Nu există om din satul Văculeşti, chiar din toată comuna, care să nu o cunoască pe bunicuţa cu trusa de prim ajutor. Se descoperă când o văd, o salută respectuos şi îi spun, din generaţie în generaţie, „mama satului“. În actele oficiale se numeşte Maria Maxim, are 81 de ani şi, la vârsta la care mulţi se bucură de liniştea bătrâneţilor, ea continuă să fie un ajutor constant pentru comunitate şi chiar să salveze vieţi. 

În analele Crucii Roşii de la Botoşani, este o adevărată legendă, privită cu respect şi uimire. „Doamna Maria Maxim din Văculeşti este cel mai în vârstă voluntar activ pe care îl avem în evidenţă. Are o activitate deosebită şi este un exemplu de dăruire şi ambiţie. La 81 de ani, este ceva cu totul deosebit“, spune Eduard Măciucă, director al Crucii Roşii Botoşani. 

Îi vizitează pe toţi fără excepţie

Maria Maxim are o vigoare ieşită din comun. Zâmbeşte mult şi merge de multe ori mai repede decât voluntarii cu 30 de ani mai tineri. De altfel, femeia coordonează întreaga activitate a Crucii Roşii în comuna Văculeşti. Adună voluntari, îi învaţă tot ce trebuie să ştie şi îi trimite să ofere ajutor nevoiaşilor. Nu zăboveşte prin jurul casei. Se ocupă atât cât trebuie de gospodărie şi pleacă, după un plan bine stabilit, să aibă grijă de cei care au nevoie.

 Maria Maxim pleacă în misiune FOTO Cosmin Zamfirache

„I-am spus de multe ori să stea liniştită, să se mai aciueze pe lângă casă. Nici vorbă, cum mă apuc de treabă, şi dispare pe poartă“, spune Dumitru Maxim, soţul Mariei. Programul este simplu la prima vedere, dar istovitor pentru orice persoană. Nu şi pentru Maria Maxim. Ştie exact familiile în care s-au petrecut tragedii. Îi cunoaşte foarte bine pe cei cu boli grave, pe cronici, îi are la catastif şi pe bătrânii imobilizaţi sau pe familiile care nu au ce mânca. Îi vizitează pe toţi, fără excepţie. Le verifică tensiunea, diabeticilor - glicemia, le pansează rănile şi chiar le numără bătăile inimii. Le aduce medicamente şi îi trimite la medic dacă este cazul. Cheamă şi ambulanţa în locul lor, evaluând, pe baza cunoştinţelor şi a experienţei de peste 44 de ani în Crucea Roşie, fiecare caz în parte. Celor săraci le aduce mâncare, bătrânilor - mângâiere, iar celor bolnavi - alinare şi, de foarte multe ori, medicamente. 

„Oamenii ăştia sunt ca şi copii mei“

Jurnaliştii „Weekend Adevărul“ au găsit-o pe Maria Maxim pe uliţa satului, cu trusa de prim ajutor. Mergea la o femeie din sat căreie îi murise soţul cu doar câteva zile înainte. Ştia că este diabetică. „Cum să nu mă duc, săraca, că a dat nenorocirea peste ea. Este diabetică şi îi voi lua glicemia. Îi mai spun o vorbă, două, că şi eu am trecut prin nenorociri. Oamenii ăştia îs ca şi copiii mei. Îi ştiu de-o viaţă. Pe unii i-am şi purtat în braţe. Merg acolo unde este nevoie. Mai iau o tensiune, o glicemie, le mai dau un sfat, o bomboană, ceva de mâncare. Trebuie să fim oameni“, spune Maria Maxim. 

Cât despre oboseală, la 81 de ani femeia spune că nu simte nicio durere, mai ales când ştie că are o misiune. „Eu, când m-am hotărât să fac asta, mi-am luat o sarcină. Nu pot să o las aşa. Cât mă ţine Dumnezeu pe picioare merg şi fac ce pot pentru nevoiaşi. Mare lucru nu fac. Asta ar trebui să facă orice om. Cum aş putea eu să dorm liniştită când un bătrânel poate are nevoie de o cană cu apă sau de medicamente şi nu are cine să-l îngrijească?“, spune Maria Maxim. De-a lungul celor 44 de ani de voluntariat în Crucea Roşie, femeia a desfăşurat numeroase campanii de informare privind diferite boli, infecţii sau pur şi simplu a dat lecţii de prim ajutor în gospodării. „Şi-a făcut pur şi simplu datoria. Este foarte conştiincioasă doamna Maxim“, spune Eduard Măciucă, director al Crucii Roşii Botoşani.

O viaţă în slujba comunităţii

Maria Maxim a fost, până la pensionare, învăţătoarea satului. „Au fost multe generaţii. I-am văzut cum au crescut sub ochii mei. I-am văzut copii, apoi elevi de liceu şi, mai târziu, adulţi. Pe unii – chiar vârstnici. Este un sentiment plăcut. Mai ales atunci când văd un gospodar din sat şi îmi dau seama că poate am contribuit şi eu la succesul lui. Îmi vine să plâng atunci când îl văd om în toată firea şi spune încă aşa, ca la şcoală: «Sărut-mâna, doamna învăţătoare»“, spune botoşăneanca.

 O parte din centrul de Crucea Roşie amenajat de Maria Maxim la Văculeşti FOTO Cosmin Zamfirache

În timp ce le preda elevilor abecedarul, în 1972, la 37 de ani, botoşăneanca, obişnuită deja cu lecţiile de prim ajutor şi de igienă sanitară, s-a înscris ca voluntar la Crucea Roşie. A fost dedicată misiunii sale, participând la toate acţiunile din acea perioadă. „Crucea Roşie a fost pentru mine ca o a doua menire. Prima a fost învăţământul. Îmi place să ajut oamenii, aşa cum poate m-au ajutat şi ei pe mine când a fost greu. Trebuie să dăm exemplu mereu şi să ne ţinem tari, chiar dacă unii nu ne dau înapoi tot binele făcut. Nu facem bine ca să primim ceva, ci să dăm tonul“, spune Maria Maxim. 

A început ca voluntar prin a-i învăţa pe copii să fie de ajutor. „Atunci, în perioada comunismului, parcă era mai uşor să strângi elevii la tot felul de activităţi. Îi adunam, le puneam crucea roşie pe piept şi plecam prin sat. Mai ajutam bătrânii, le mai făceam câte un strătuşor, ajutam pe unde se putea. Era mereu ceva de făcut şi cineva de ajutat. Mai ales pe cei bolnavi. Scoteam apă din fântână, îi îngrijeam. Făceam chiar şi activităţi culturale cu copiii. Aveam ce face“, îşi aminteşte Maria Maxim. 

Cadouri pentru toată lumea

După 1990, Maria Maxim a ieşit la pensie. S-a gândit o clipă să părăsească şi Crucea Roşie. Să se pensioneze definitiv şi să trăiască liniştită. Nu a putut şi a continuat să fie la fel de activă ca în tinereţe. „Am vrut, mai ales când mă mai îmbolnăvisem, să las totul şi să stau liniştită. Nu am putut. Când vedeam că este încă nevoie de mine, nu am putut să mă las. Au venit la mine acasă voluntari şi oameni care mi-au spus să continui. Şi am continuat şi aşa voi face până la capăt“, explică femeia. Pe 1 iunie, Maria cheamă copiii, organizează jocuri, campanii de informare, chiar dansuri şi nimeni nu pleacă fără pungi cu dulciuri.

Cei invitaţi sunt în special copii ai familiilor nevoiaşe. Apoi o altă preocupare a volutarei sunt pensionarii săraci sau veteranii de război. „Facem diverse activităţi în care chemăm oamenii şi încerc să nu plece cu mâna goală. Am făcut jocuri şi o horă aici în curte. Am cântat şi ne-am simţit bine. Apoi, mă gândesc mereu cum să recompensăm veteranii. Cei mai mulţi sunt foarte bătrâni. Pe unii nu-i mai ajută nimeni şi trebuie să-i respectăm pentru eroismul lor“, spune Maria Maxim. 

Femeia nu este doar „mama satului“, ci şi a pacienţilor din sanatorii. În repetate rânduri a strâns voluntari şi a făcut vizite pe teritoriul judeţului. „Am fost şi la Podriga de nenumărate ori, dar şi în alte locuri în care oamenii suferă. Am fost cu săteni cu suflet mare, cu voluntari pregătiţi şi de mine şi le-am făcut o bucurie. I-am alinat, am avut grijă de ei şi le-am dus daruri. Fie că erau haine sau mâncare, totul era bine primit. Totodeauna ne aşteptau. Ştiau că vine Maria de la Văculeşti cu voluntarii ei“, adaugă fosta învăţătoare.  

În acţiunile ei umanitare mobilizează întreaga comunitate, inclusiv autorităţile, dar mai ales pe toţi oamenii cu suflet mare. Aşa a fost, de exemplu, şi atunci când a vrut să ofere o excursie neaşteaptă copiilor cu handicap. „Am luat un microbuz şi i-am plimbat pe aceşti sărmani. I-am dus la şcoală la Prelipca şi copiii le-au cântat. Apoi i-am mai plimbat. Au fost foarte fericiţi“, spune voluntara. Maria Maxim vine des la aceşti copii, le oferă daruri şi încearcă, pe cât de mult poate, să-i redea societăţii: „Este păcat să fie lăsaţi aşa, în nepăsare. Sunt şi ei oameni şi nu este vina lor pentru tot ceea ce suferă. Vreau să ştie cât mai mulţi oameni că, de fapt, aceşti copii au suflet mare şi au nevoie de mângâiere. Încerc mereu să-i bag în activităţi, să se obişnuiască oamenii cu ei şi să scape de prejudecăţi. Aşa pot fi ajutaţi mai uşor de toată lumea“.

În numele fiicei

Deşi este mereu cu zâmbetul pe buze, deşi întotdeauna îi mângâie şi îi alină pe alţii, viaţa Mariei Maxim nu a fost uşoară. A început să se implice în acţiunile umanitare şi ca o datorie faţă de propria fiică, o copilă care a murit la 14 ani, de leucemie. „De multe ori mă gândesc la ea. Ştiu că de acolo, de sus, ea a vrut ca eu să ajut pe oricine are nevoie. Pe ea nu am putut să o ajut, dar în memoria ei, măcar pe alţii să fiu în stare. Pentru ea nu am să mă opresc niciodată. Ea era membră a sanitarilor pricepuţi“, îşi încheie Maria Maxim povestea printre lacrimi. 

„Eu nu ajut contra cost. Este o datorie de om“

Maria Maxim se gândeşte şi la momentul în care nu va mai putea să bată uliţele, să organizeze evenimente sau pur şi simplu să ajute oamenii. A format generaţii întregi de voluntari şi, în momentul de faţă, se bazează pe o echipă de cinci femei, dintre care cele mai multe pleacă însă vara la muncă în străinătate. Cu toate acestea, Maria Maxim spune că în restul anului se poate baza pe ele, dar şi pe oamenii din sat, care o cunosc şi o ajută, la rândul lor. 

Ca o moştenire lăsată satului, Maria Maxim s-a îngrijit de menţinerea şi de amenajarea unui punct de Crucea Roşie în Văculeşti. Este, de fapt, o clădire ţărănească bine îngrijită, pe care scrie la intrare, cu litere mari, „Crucea Roşie“. Este sanctuarul făcătorilor de bine din comună. Aici, Maria Maxim a petrecut o viaţă de om: a investit suflet şi bani. Singură a tencuit clădirea, a văruit interiorul şi a făcut rost de unde a putut de obiecte de mobilier. 

„Am fost nevoită să repar singură pe aici. Apoi m-au mai ajutat oamenii. Dar eu nu pot să stau să aştept ajutor şi de multe ori pun mâna şi fac treabă. Cât sunt în putere fac tot ce trebuie“, spune Maria Maxim. Punctul de Crucea Roşie are două camere. Un birou şi o sală de şedinţe în aceeaşi încăpere, dar şi o sală de mese sau de întruniri - în cealaltă. În această clădire şi în curtea ei se desfăşoară multe dintre activităţile umanitare puse la cale de Maria Maxim. În sala de mese, săracii beneficiază, atunci când se poate, inclusiv de o masă caldă. La centrul de la Văculeşti, voluntara de 81 de ani organizează chiar şi campanii de donat sânge. „Îi chemăm regulat, pentru că este nevoie de sânge în spitale. Ştiu că este criză şi trebuie să contribuim şi noi cu ceva. M-am gândit să le dau şi o masă donatorilor“, spune botoşăneanca.

Pune bani de la ea

Pentru întreaga sa activitate, Maria Maxim nu este plătită. De altfel, nici nu are de obiectat nimic în această privinţă: şi-a asumat calitatea de voluntar. „De unde bani? Sunt voluntar, eu nu primesc bani pentru ceea ce fac. Şi nici nu am nevoie. Eu nu ajut contra cost. Este o datorie de om“, spune convinsă femeia. Totodată, arată că pentru darurile pe care le oferă cu diferite ocazii copiilor, bătrânilor, nevoiaşilor sau persoanelor cu handicap se bazează pe diferite ajutoare, contribuţii, dar şi pe propria pensie. Nici nu-şi mai aduce aminte de câte ori a scos bani din buzunar pentru a oferi daruri sau hrană. Nu-i pare rău deloc. Din contră, îşi face rezerve fără ştirea soţului. 

„Dau de multe ori de la mine din pensie. Dar asta este. Mă bucur că îi am şi că pot ajuta. Mai grav era dacă nu erau. Apoi, mai strâng bani pentru aşa ceva. Mai dau câte o hârtie aşa deoparte, fără ştirea soţului. Când mă întreabă de unde am să dau oamenilor, îi spun că a mai dat unul-altul. Mai spun aşa câte o minciună şi eu“, adaugă femeia. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

La Satu Mare s-au sărbătorit 140 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Cruce Roşie din România

Ajutoare de la Crucea Roşie, pentru zeci de sărmani din trei comune buzoiene