Ziua Copilului  în Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 31 mai – 2 iunie 2013, în Municipiul Baia Mare vor avea  loc numeroase activităţi dedicate Zilei Internaţionale a Copilului. Evenimente culturale, artistice, concerte şi multe alte surprize sunt pregătite pentru a-i serba pe cei mici.

Cu ocazia Zilei Copilului o serie de activităţi dedicate celor mai tineri membrii ai societăţii vor fi organizate în municipiu. Astfel, activităţile dedicate „Zilei Copilului“ vor debuta vineri, 31 mai la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, începând cu ora 11:30, când vor fi organizate o serie de evenimente, după cum urmează: „Carnavalul costumelor eco”;  festivitatea de premiere a celor mai buni cititori ai secţiei pentru copii, ediţia a XX-a şi concursul „Broscuţe vesele şi săltăreţe”. Începând cu ora 14.00 vor avea loc deschiderea acţiunilor cultural sportive şi educative dar şi un concurs de desene pe asfalt cu tema „Zâmbet de copil” în cadrul Sălii Sporturilor „Lascăr Pană”. De la ora 15.00 va începe concursul de şah „Cupa 1 Iunie” în Sala Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Judeţului Maramureş. Între orele 15.00 şi 18.00 pe Câmpul Tineretului în cadrul programului „Zâmbet de copil” vor fi organizate concursuri de ciclism, role, desene pe asfalt, desen, literatură, pictură pe faţă.

Activităţile care vor avea loc la scena amplasată în Centrul Vechi încep la ora 14.00, când elevi ai unităţilor de învăţământ din municipiu vor prezenta programe cultural-artistice iar de la ora 17.15 copiii vor putea viziona teatrul de păpuşi „Cei trei purceluşi”.

În cursul zilei de sâmbătă, 1 iunie, începând cu ora 10.00 în zona statuii Ostaşului Român vor avea loc activităţi recreative şi artistice pentru copii iar între orele 11.00 şi 20.00 activităţi sportive şi recreative, desene pe asfalt, atelier de arte plastice, jocuri distractive în Piaţa Libertăţii. La ora 11.00 spectacolul de magie “Magicianul Augustin în Ţara Minunilor” va deschide activităţile scenei din Centrul Vechi, urmând ca de la ora 12.00 să aiba loc teatrul de păpuşi „Cei trei purceluşi”. De la ora 13.30 spectacol de folclor şi spectacole de dans sportiv iar în încheierea serii un festival de folclor pentru copii.

Ultima zi dedicată serbării celor mici va începe cu activităţi recreative şi artistice în zona statuii Ostaşului Român, urmând ca de la ora 17.00 să aibă loc o demonstraţie de Skirt Bike. La scena din Centrul Vechi vor începe la ora 18.00 cu o prezentare de modă pentru copii, urmând ca Alina Eremia şi Alex Velea să marcheze finalul evenimentului printr-un concert dedicat celor mici.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite