Una dintre cele mai moderne creşe din România se deschide la Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creşa numărul 3 va fi deschisă la 1 iunie
Creşa numărul 3 va fi deschisă la 1 iunie

Unul dintre proiectele importante pentru comunitatea băimăreană este pe cale de a fi finalizat. La 1 iunie, de Ziua Copilului, Cresa numarul 3 din Baia Mare îşi va redeschide porţile. Reabilitarea acesteia reprezintă o investiţie de aproximativ un milion de euro, bani proveniţi din bugetul local, iar după spusele autorităţilor, va fi una dintre cele mai moderne din România.

Creşa numărul 3 va gazdui aproximatriv 80 de copii si va fi cea mai bine dotată şi întreţinută unitate de acest gen din Maramureş, dacă nu chiar din România. Până la sfârşitul lunii mai creşa trebuie să fie gata din toate punctele de vedere. „Va fi cea mai moderna creşă din România. Va fi o creşă care va atinge standarde mai mult decât europene. Va fi o clădire modernă, dar mai mult decât atât şi, lucrul cel mai interesant, va fi o clădire independentă din punct de vedere energetic. Aşa a fost gândită, aşa a fost concepută, aşa a fost construită încât să nu genereze costuri cu încălzire, cu utilităţi. În altă ordine de idei, e foarte importantă şi partea de dotări, pentru ca toţi copiii care vin acolo şi toţi cei care muncesc acolo trebuie să aibă condiţii şi aici vorbim şi de standardele cu privire la îngrijirea sau menţinerea sănătăţii copiilor, protejarea lor, dar trebuie sa respectam şi nişte circuite pe care o creşa trebuie să le aibă“, a spus Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.  

Mai mult, creşa numărul trei va avea mai multe săli dedicate activităţilor extracurriculare. „Printre altele, creşa va avea li alte servicii, va avea cabinet de logopedie şi o sală de spectacole. Noi credem că va fi una dintre cele mai moderne crele care există în momentul de faţă în România“, a explicat Bogdan Gavra, directorul Serviciului Public Pentru Asistenţă Socială. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite