Uitată de propriii copii, trăieşte la azil, din mila autorităţilor

Francesca Fekete trăieşte la Azilul din Baia Sprie

Adoptată la trei ani de o familie din Maramureş, cu o viaţă de familie eşuată, bănuită de spionaj, a ajuns la bătrâneţe fără venituri, într-un azil de bătrâni. Francesca Fekete are acum 76 de ani, însă viaţa ei poate fi oricând un subiect de film. De dramă, mai precis.

Fără venituri, fără posibilităţi financiare, acum îşi petrece viaţa croşetând pălării sau cosând feţe de masă, pe care le arată vizitatorilor. „Asta o punem pe masă când sunt înmormântări sau când facem pomană”, spune ea, întinzând una din pânzele pe care le-a cusut. Nu lipsesc iniţialele ei, sau chiar numele întreg, cusute într-un colţ al pânzei. „Pălăria asta am făcut-o pentru mine, iar acum lucrez la alta pe care vreau să o fac cadou la fiica asistentei sociale”, continuă ea.

În camera ei de la azil te întâmpină cu voioşie. Pentru ea, până acum pare cel mai bun loc unde trăieşte.

Născută în Ungaria, adoptată în România

S-a născut la Budapesta, în Ungaria, dar a fost crescută la Tăuţii Măgherăuş, unde a fost adoptată de un cuplu ce nu avea copii. Erau vremuri tulburi atunci, tatăl ei era prizonier, aşa că mama ei s-a gândit că dacă o va lăsa aici va avea o şansă la o viaţă mai bună. Aşa a fost, însă ca şi copil, a simţit mereu că îi lipseşte dragostea părinţilor ei adevăraţi, astfel că la 18 ani, când s-a îndrăgostit pentru prima oară, s-a căsătorit peste voia celor care au crescut-o. „Aşa mi-am propus, să mă mărit cu un băiat care să mă iubească, să mă simt şi eu iubită cu adevărat”, povesteşte ea acum. Numai că dragostea lui s-a dovedit a fi adevărată, însă pentru averea pe care o moştenise de la părinţii ei adoptivi, nu pentru ea. „Bea, făcea scandaluri, le cerea mereu părinţilor să treacă averea pe el, iar după vreo 15 ani petrecuţi aşa, i-am reproşat o dată că el nu mă iubeşte pe mine, ci doar averea mea. şi mi-a răspuns că da, aşa este, nu m-a iubit niciodată dar a vrut casa şi pământul”, mai rememorează ea. Astfel că după încă cinci ani, cei doi copii crescuseră, fiica plecase şi ea de acasă, şi-a părăsit soţul, i-a lăsat casa, aşa cum şi-a dorit el mereu.

Suspectată că ar fi spioană

A plecat la Bucureşti, unde şi-a căutat de muncă şi a vrut să se căpătuiască. A lucrat pe la diferite familii unde avea grijă de copii, numai că munca ei era remunerată, dar nu înregistrată în acte. Aşa că s-a dus la „Braţele de muncă”, aşa cum se numea atunci instituţia care se ocupa de plasarea forţei de muncă. „M-au întrebat ce caut eu în Bucureşti, dacă sunt născută la Budapesta. şi le-am zis toată povestea, cum am fost adoptată, dar mi-au răspuns să merg în Ungaria să-mi caut de muncă. Au crezut că sunt spion şi am fost urmărită ani de zile”, mai relatează ea. Acolo a mai încercat un mariaj, însă tot fără succes. „Eu am vrut să mă căsătoresc ca să am un sprijin, nu doar ca să am un bărbat în pat. Dar a trebuit să-l întreţin şi pe el, că nu avea servici. Aşa am ajuns să trăim prin canale, aşa că am divorţat şi m-am întors în Maramureş”, mai spune ea. A încercat să stea la fiica ei, însă neînţelegerile cu ginerele au făcut-o să plece. şi-a descoprit sora din Budapesta, şi-a încercat norocul şi acolo, însă tot fără succes. „A zis că dacă nu am venituri, ea nu mă poate ţine”, îşi sminteşte bătrâna. A revenit în Maramureş. S-a mai căsătorit o dată, pentru a treia oară, în speranţa că îşi va găsi liniştea. Înte timp, tatăl copiilor ei murise şi şi-a recăpătat casa şi pământul. A decis să le valorifice şi să-şi ajute copiii cu o parte din bani, iar cu alta să-şi ia o casă. „Am zis să luăm o casă în localitatea Apa. Acolo stătea el. Dar el a zis că să punem casa pe numele fiicei mele şi a fiicei lui. Iar eu nu am vrut, pentru că banii erau ai mei, el nu contribuia cu nimic şi nu am vrut să pun şi pe numele fiicei lui”, spune ea. De acolo au pornit certurile şi a divorţat din nou.

De la mănăstire, la azilul de noapte

Rămasă pe drumuri, primarul din Ulmeni a ajutat-o să ajungă la o mănăstire. „Acolo am stat nouă luni, la Făget. Ajutam la bucătărie, la grădinărit, chiar am trecut la religia ortodoxă, deşi eu eram reformată. Dar nu m-a deranjat, pentru că în totdeauna mi-a plăcut religia asta, ortodoxă. Numai că nu am vrut să mă călugăresc, aşa că după un timp a trebuit să plec şi de acolo”, îşi aminteşte ea. De acolo a ajuns la azilul de noapte, din Baia Mare, unde a dormit câteva luni, iar apoi, autorităţile locale i-au făcut un dosar şi a ajuns la azilul din Baia Sprie. Deşi are doi copii, niciunul nu este dispus să plătească, astfel că primăria îi acoperă cheltuielile. „Este un caz aparte, deşi are doi copii, situaţia lor materială nu le permite să achite pentru dânsa. Este un caz social”, a explicat asistenta socială de la Azilul din Baia Sprie, Eniko Belenyesi. Ea a mai arătat că, de altfel, pe fiul femeii nu au reuşit să-l contacteze niciodată.

Pentru că munca ei nu a fost înregistrată în acte, acum nu are pensie, factura de la căminul de bătrâni fiind plătită de primărie.

 

Mai puteţi citi:
Secretele unui meşter popular: artizana vestitelor cămăşi maramureşene