Secetă în Maramureş. Măsuri preventive pentru evitarea problemelor cauzate de lipsa apei
0Cantitatea scăzută de precipitaţii din ultima perioadă a făcut ca Maramureşul să se afle în situaţie de secetă. În prezent, aproximativ 40% din râurile judeţului au debite sub cele medii, în lunile următoare specialiştii nu se aşteptă la o creştere a acestora. Din această cauză, a avut loc o şedinţă pentru stabilirea măsurilor preventive pentru situaţii de secetă.
Prefectul judeţului Maramureş Anton Rohian a solicitat o întâlnire de lucru, având ca subiect, seceta prelungită în Maramureş şi măsurile de preîntâmpinare a problemelor cauzate de lipsa apei. La discutţii au luat parte inginerul şef al Serviciului de Gospodărire a Apelor Maramureş, Stelian Ivaşcu, directorul interimar Vital Baia Mare, Mircea Mecea şi împuternicit inspector şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti“ Maramureş.
Prefectul Anton Rohian a atras atenţia asupra posibilelor situaţii de secetă excesivă în judeţ. „În ultimii ani, în Maramureş se înregistrează o secetă prelungită cu efecte mai ample în localităţi printre care, Fărcaşa, Coroieni- Baba, Remetea Chioarului, Copalnic Mănăştur, Curtuiuş, Dumbrăviţa, Onceşti. Atât noi autorităţile judeţene cât şi fiecare primar în parte avem obligaţia de a lua măsuri preventive în ce priveşte alimentarea cu apă, atât pentru consumul propriu cât şi pentru cel din gospodărie şi cu animalele“ a spus prefectul.
Conform inginerului şef al Serviciului de Gospodărire a Apelor Maramureş Stelian Ivaşcu, situaţia hidrologică actuală atestă faptul că suntem în situaţie de secetă. „Nicio sursă de apă reglementată de SGA nu se află în situaţia de a intra în restricţie. Există suficient debit pentru ca alimentarea cu apă din râuri să se realizeze. Acumularea Strâmtori-Firiza poate să alimenteze municipiul Baia Mare fără nicio problemă. Probleme ar putea să apară în localităţile unde există sisteme centralizate de alimentare cu apă compuse din puţuri“, a subliniat Stelian Ivaşcu.
De asemenea, reprezentanţii Vital dau asigurări că vor veni în sprijinul populaţiei acolo unde situaţia o cere, astfel încât toţi cetăţenii să beneficieze de maximum de servicii.