Obiceiuri de Anul Nou din Maramureş: strigatul peste sat, pomi ameninţaţi cu toporul, porţi furate pentru a deschide calea noului an

Perioada sărbătorilor de iarnă este una încărcată de tradiţii şi obiceiuri. Credinţele populare mustesc de semnificaţii, iar în satele din Maramureş acestea încă sunt păstrate cu sfinţenie, chiar dacă unele dintre ele mai pot fi văzute doar pe scenă, acolo unde păstrătorii tradiţiilor le-au mutat pentru a fi siguri că nu se pierd. ”Strigatul peste sat”, acele adevărate ”instanţe” sociale, fac parte din această categorie.

”Strigatul peste sat” este unul din obiceiurile la care maramureşenii nu renunţă şi, chiar dacă sunt puţine locurile unde se mai practică, în unele sate, acest obicei a început să fie pus în scenă de Anul Nou, pentru siguranţa că nu se va pierde. ”Strigatul peste sat” explică etnologul Pamfil Bilţiu, are un rol asemănător cu cel al unei instanţe. De Anul Nou, două cete se adună pe două dealuri de la marginea satului şi între ele începe un dialog. Sunt anunţate diferite evenimente sociale, neplăcute, ce au avut loc peste an. Rolul celor ce strigă peste sat este, practic, de a sancţiona abaterile de la conduita etico-civică ţărăneacă.

”Se strigă ce s-a întâmplat rău peste sat. De exemplu: Măria lui Ion «o fujit cu şefu’ de post» sau cu «on jendar», sau «o furat cineva o oaie de la cutare» sau «cutare şi-o lăsat nevasta că umblă cu on şofer pă la caveiuri» şi aşa mai departe”, exemplifică etnologul. ”Practic, un fel de listă a evenimentelor sancţionate de societate, e un obicei juridic care sancţionează relele care s-au întâmplat peste sat, de unde reiese că obiceiurile erau adevărate instituţii sociale. Adică voiau să abolească abaterile de la conduita etico-civică ţărănească, satul aspirând la o conduită ideală din punct de vedere etico-civic şi la o linişte şi tihnă socială”, continuă el explicaţia. ”E un dialog între cele două cete pe tema relelor sociale petrecute în timpul anului. Erau făcuţi de ruşine peste sat, auzea toată lumea şi atunci intrau în gura satului. Era foarte grav”, mai spune etnologul.

Etnologul Pamfil Bilţiu

Obiceiul strigatului peste sat, ca şi altele, a fost abandonat în ultimii ani, rămânând puţine sate unde mai pot fi auzite astfel de ”veşti” despre consăteni. Astfel, în unele localităţi, acesta a început să fie pus în scenă, pentru a rămâne cel puţin la acest nivel în memoria colectivă a sătenilor. ”Acum nu prea se mai practică, dar s-au mai mutat pe scenă. Acum se organizează spectacole, la Călinşeti, de exemplu, l-au pus copiii în scenă acum câţiva ani”, mai spune Bilţiu.

Porţile furate la miezul nopţii, pentru ca trecerea anului să fie liberă

Alte obiceiuri din noaptea dintre ani vorbesc despre semnificaţii precum înnoirea, purificarea, alungarea spiritelor rele ori sporirea roadelor şi alungarea bolilor. ”În noaptea de Anul Nou se îngroapă anul vechi. Se sting luminile şi se trag clopotele. Alţi pocnesc din bice, brondoşii se scutură ca să purifice spaţiul, pentru că se trece dintr-un an în altul. Toate acestea au rolul de a purifica spaţiul”, mai arată Bilţiu, continuând cu ritualuri care au rolul de a lăsa anul vechi să plece şi pe cel nou să vină.

”În această noapte se fură porţile, pentru că poarta eliberează un spaţiu şi la ora 00.00 fix se fură porţile din sat, pentru ca trecerea anului să fie liberă. Şi cu porţile furate, pe Valea Cosăului spre exemplu, se închidea drumul, ca să oprească fetele să se mărite în alte sate. Erau închise drumurile simbolic, pentru ca ele să rămână în sat. Şi băieţii de asemenea. Se practica un fel de rit al drumurilor închise, cu porţile furate. Tot în acest scop se lega drumul cu o sfoară sau un lanţ”, mai arată el.

De asemenea, mai spune el, în alte sate, la miezul nopţii fetele se scaldă în apă curgătare. ”Dimineaţa se spală în apă  în care au pus un bănuţ, dar la miezul nopţii se spală într-o apă curgătoare, astfel vor avea sănătate tot anul. Apele râurilor sunt considerate a avea puteri magice”, mai spune el.

O altă credinţă populară are rolul de a face pomii neroditori să rodească. În această noapte, aceştia sunt ameninţaţi cu un topor că vor fi tăiaţi în cazul în care nu vor da rod. Tot cu acest scop, mai spune etnologul, gunoiul care de la Crăciun a fost depozitat în casă, este acum dus şi aruncat la pomi pentru a da rod bogat. ”Gunoiul nu mai este scos din casă de la Crăciun, pentru că prin casă trec colindătorii, care sunt încărcaţi cu energie magică şi atunci se crede că gunoiul se încarcă şi el cu această energie magică şi se depozitează în casă pân la Anul Nou. Atunci se mătură de la uşă spre pat, se scoate şi se aruncă la pomi, ca să rodească”, mai spune Pamfil Bilţiu.

De asemenea, la fetele nemăritate li se fac ”metehăi”, nişte manechine pe care le pun într-un loc greu accesibil, într-un pom în faţa casei sau pe stâlp (mai nou), pe vârf de casă sau pe şură, ca să nu poată fi dat jos cu uşurinţă. ”Păpuşile simulacru uman sunt substitutul soţului sau soţiei. Lângă ea i se pune o poezie în care este ironizată, dar nici băieţii nu scapă de aceste ironii”, mai arată Pamfil Bilţiu. Etnologul mai arată că toate acestea sunt obiceiuri precreştine, care s-au păstrat de-a lungul anilor, fără a fi alterate.

Mai puteţi citi:

Legenda neplăcută a lui Crăciun: un om rău, care a refuzat să-i primească în casa lui pe Fecioara Maria şi pe Iosif