Locuri speciale pentru romi la Academia şi şcolile de poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidaţii de etnie romă au locuri special alocate pentru ei la şcolile de poliţie. Astfel, pentru a se înscrie la concurs, ei trebuie să depună la dosar un document care să le ateste etnia.

Ministerul Afacerilor Interne a repartizat pentru sesiunea din 2017 locuri distincte pentru candidaţii de etnie romă. Astfel, pentru a se înscrie la concurs pe locurile separate, candidaţii de etnie romă vor depune la dosarul de recrutare pe lângă documentele prevăzute şi o adeverinţă din partea unei organizaţii legal constituită a romilor din care să rezulte că face parte din această etnie. Adeverinţa nu trebuie să ateste calitatea de membru al respectivei organizaţii, ci calitatea de persoană de etnie romă. Adeverinţa va însoţi documentele de concurs care trebuie înaintate la data stabilită instituţiei de învăţământ.

Temticile de concurs sunt postate pe site-urile instituţiilor de învăţământ, respectiv www.academiadepolitie.ro, www.scoaladepolitie.ro, www.scoalapolcj.ro, iar modelele de documente pentru constituirea dosarului de candidat se găsesc pe cel al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, respectiv htpp://mm.politiaromana.ro.

Locurile pentru etnicii romi sunt alocate astfel:

Academia de Poliţie “Al. I. Cuza” Bucureşti – Specializarea “ordine şi siguranţă publică” – 8 locuri

Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca – 6 locuri

Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” Câmpina – 14 locuri

Mai puteţi citi:

Secretul vinetelor: cum trebuie să fie coapte pentru a nu se înnegri

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite