Instalaţii ingenioase din lemn în satul tradiţional românesc. Cum funcţionau şi la ce foloseau pecetarele din Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pecetarele din Maramureş au existat în fiecare casă şi erau folosite la pecetluirea prescurilor sau a colacilor de Paşti. Materialul din care sunt confecţionate este, cel mai adesea, lemnul şi de aceea ele erau lucrate de meşteri lemnari localnici.

Pecetarele sunt obiecte cu dimensiuni ce nu depăşesc de cele mai multe ori 10 centimetri în înălţime, cu o bază patrulateră de maxim 4 pe 4 centimetri, bază pe care sunt înscrise slove sacre. 

Muzeografele Janeta Ciocan şi Simona Munteanu arată în cartea „Pecetare - Colecţia preotului Mircea Antal” că, pentru înscrierea slovelor sacre pe pâine, se folosea un obiect realizat cel mai frecvent din lemn, numit pecetar, pristornic sau prescurnicer.

Cele mai vechi astfel de obiecte au fost descoperite în urma săpăturile arheologice de la Palatca în judeţul Cluj şi de la Jabăr în judeţul Timiş, fiind datate în secolul al IV-lea d. C. şi au fost confecţionate din lut ars. În Maramureş, cel mai vechi pecetar are aproape 300 de ani, iar cel mai recent, peste 100 de ani, fiind confecţionate din lemn.

„În satele Maramureşului străvechi, pecetarul sau prescurnicerul se găsea în aproape toate gospodăriile dar, în concepţia populară, nu oricine îl putea atinge, ci doar femeile bătrâne din casă, de obicei văduve, socotite a fi “curate”. Această interdicţie nu este impusă de biserică. Ea a intrat în conştiinţa populară, probabil, de la interdicţia împărtăşirii pentru cei cu păcate grave”, explică muzeografa.

Pentru prescurile care se făceau pentru biserică, mai psune ea, preotul alegea o femeie din sat pe acelaşi principiu. Curăţenia se referea nu numai la cea fizică ci în primul rând la cea morală, adică femeie trebuia să fi avut o viaţă ce putea fi un exemplu pentru toţi membri comunităţii. Areori, totuşi, erau acceptate femei care nu erau bătrâe, cu condiţia să respecte sacramentul tainei cununiei.

Pecetarele, transmise din generaţie în generaţie

Fiecare casă avea pecetarul ei pe care îl păstra în mare cinste şi îl transmitea din generaţie în generaţie. Acesta devenea, într-un fel, o amuletă protectoare a casei. „Cu timpul şi cu vicisitudinile istoriei, pecetarele s-au pierdut şi numai puţine case se mai mândresc astăzi cu prezenţa lui. Poate că aceste interdicţii autoimpuse în satul tradiţional a făcut ca aceste mici “obiecte cu sensuri profunde de sacralitate” din care meşteri anonimi au făcut opere de artă să se păstreze cu sfinţenie şi respect şi azi, noi să ne putem bucura de ele”, mai arată Ja eta Ciocan in cartea sa. La păstrarea lor şi-au adus contribuţia şi acei mari iubitori ai artei populare care s-au străduit să le adune în colecţii, care spre bucuria noastră au ajuns în final în patrimoniul muzeelor.    

În Maramureş, se cunosc două astfel de colecţii, deosebit de valoroase, cea a dr. Victor Pop, păstrată în Muzeul Maramureşului din Sighetu Marmaţiei şi cea a preotului Mircea Antal din Breb păstrată în Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare. Aceasta din urmă cuprinde 30 de pecetare, majoritatea din lemn. Pe acest obiect ce nu depăşeşte de cele mai multe ori câţiva centimetri se poate intâlni întreaga simbolistică a caselor sau a vestitelor porţi maramureşene. Colecţia cuprindea la începutul anilor 1990 un număr de 34  de piese, din care în momentul achiziţiei mai existau 30. Dintre acestea 29 sunt confecţionate din lemn şi unul din lut. Cea mai veche piesă din colecţie are 288 ani şi este din lut ars.

“Colecţia preotului Antal are în componenţa sa şi patru pecetare din lemn ce se încadrează, ca formă, tipului strict funcţional. Acestora nu li se cunoaşte satul de provenienţă, urmaşii preotului, nemaicunoscând amănunte semnificative legate de locul din care aceste pecetare au fost adunate. Cert este faptul că toate sunt foarte vechi şi pot fi datate undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. În Ţara  Maramureşului, pecetarele se lucrau de către meşteri lemnari sau chiar de către gospodarii care ştiau mânui uneltele de lemnari, în Maramureş aproape că nu întâlneai bărbat care să nu fi ştiut folosi aceste unelte, multe din cele necesare în gospodărie fiind  confecţionate de ei”, a subliniat Janeta Ciocan.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite