FOTO Ce au găsit anchetatorii în elicopterul prăbuşit în Maramureş. Mecanismul prin care coletele cu ţigări de contrabandă erau aruncate din zbor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemul de eliberare a coletelor, găsit în epava avionului. FOTO: Arhivă personală
Sistemul de eliberare a coletelor, găsit în epava avionului. FOTO: Arhivă personală

Noi detalii ies la iveală în cazul elicopterului prăbuşit într-o pădure din localitatea Săpânţa. Sâmbătă, 11 mai, specialiştii de la Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), însoţiţi de criminalişti, au urcat în pădure pentru o expertiză mai amănunţită. Se conturează tot mai mult ipoteza că aparatul de zbor era folosit în activităţi de contrabandă.

GALERIE FOTO

Astăzi, 11 mai, specialiştii de la CIAS au dezmembrat epava bucată cu bucată în căutarea de noi indicii. Astfel, în elicopter au găsit un mecanism de transport şi eliberare din aer a coletelor cu ţigări. 

„Mecanismul era format dintr-o plasă din curele pe care poate fi pusă greutate. Cârligele de susţinere a plasei pot fi acţionate din interiorul cabinei pilotului. Sistemul era folosit pentru eliberarea greutăţii. Nu am reuşit să transportăm încă epava pentru că ancheta este încă în desfăşurare”, a declarat Gheorghe Stan, primarul localităţii Săpânţa. 

Potrivit unor surse, epava va fi coborâtă din pădure cel mai probabil luni, 13 mai. 

A fost exclusă varianta prăbuşirii din cauza lipsei de combustibil

Specialiştii care au efectuat ancheta au exclus varianta conform căreia aparatul de zbor s-ar fi prăbuşit din lipsă de combustibil. Asta deoarece, când au întors epava pentru a o dezmembra, din rezervor a început să curgă benzină. Nu este însă exclusă varianta unei defecţiuni tehnice.

Mai mult, potrivit unor surse din anchetă, ceasul de altitudine din bordul elicopterului era setat la 500 de metri altitudine, semn că pilotul dorea să zboară fără ca să fie interceptat de radar. Însemnele de pe elicopter, care ajutau la identificarea lui, precum şi plăcuţele cu seria elicopterului erau smulse intenţionat. 

Pilot a supravieţuit impactului

Potrivit datelor necropsiei, pilotul a suferit multiple traumatisme, dar nu de natură să îi pună viaţa în pericol. Pilotul ar fi murit în aproximativ 24 de ore după impact şi din cauza condiţiilor meteo care i-au agravat starea. 

Citeşte şi

Cazul ciudat al elicopterului din Minsk prăbuşit lângă Săpânţa

FOTO Ciobanul care a descoperit epava elicopterului prăbuşit în Maramureş: „Eu cred că e demult aici, se vede asta“

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite