Tabără pentru elevii israelieni din Petach Tikva la Bacău în cadrul programului „Young Ambassadors - Twin Schools”
0
La iniţiativa profesorului Gabriel Stan, consilier local, în şedinţa de vineri, 31 martie 2017, Consiliul Local al Municipiului Bacău a aprobat în organizarea şi cofinanţarea unei tabere internaţionale pentru tineri, în perioada 02 – 06 aprilie 2017, la Bacău.
Acţiunea reprezintă continuarea programului “Young Ambassadors-Twin Schools” al Departamentului de Tineret al Municipitalităţii Petach Tikva, ca urmare a succesului pe care acesta l-a avut în anii trecuţi.
Scopul proiectului urmăreşte promovarea diversităţii, cooperării culturale şi întemeierea unor relaţii, care presupun diferite activităţi în parteneriat, dialog despre multiculturalitate, dar şi organizarea unor evenimente încrucişate între cele două oraşe.
„Aşadar, sunt create premisele pentru cunoaşterea reciprocă a stilului de viaţă, a unei alte culturi, dar şi pentru contacte personale şi de grup. Succesul programului se datorează cooperării strânse dintre organizatori, pe de o parte şi liceeni, pe de altă parte. Astfel, o multitudine de idei şi planuri au apărut ca urmare a schimburilor de mesaje şi a interacţionării pe Skype, Messenger, Facebook, pe Twitter, etc.
Elevii români care vor participa la această sesiune a programului au intrat în legătură şi au început să lucreze la proiecte, încă din luna octombrie a anului 2015, ei fiind selectaţi în funcţie de următoarele criterii: cunoaşterea limbii engleze, a unor noţiuni minime despre cultura şi civilizaţia evreiescă/iudaică şi israeliană, istoria Statului Israel. În aceeaşi măsură tinerii israelieni au studiat noţiuni elementare de limba română, intrând totodată şi în posesia mai multor informaţii referitoare la cultura, civilizaţia şi istoria românilor“, a precizat consilierul Stan.
Programul „Young Ambassadors - Twin Schools” conectează comunităţile din întreaga lume, cu ajutorul mijloacelor de comunicare prin Internet, fiind dedicat liceenilor, care vor să lege prietenii cu tineri de alte naţionalităţi, ajungându-se astfel, la diferite schimburi de experienţă.
În cadrul programului „Young Ambassadors - Twin Schools” se stabilesc legături de înfrăţire între reţelele şcolare din întreaga lume, se încurajează schimbul profesional dintre profesori, se iniţiază proiecte comune, se experimenteză modele inovatoare de educaţie, urmărindu-se obiective noi şi totodată sunt cunoscute aspecte ale identităţii celor două culturi/ civilizaţii, ş.a.
Programul care se va derula în următoarele zile, presupune crearea unor conexiuni între grupuri de elevi de liceu din clasele a X-a şi a XI-a din oraşul Petach Tikva, cu liceenii băcăuani. Limbile de comunicare vor fi engleza, ebraica, şi, bineînţeles, limba română.
Anul acesta invitaţia este pentru nouă elevi de liceu din oraşul Petach Tikva – Israel şi doi profesori coordonatori, ca însoţitori ai acestei delegaţii. La aceştia se adaugă 10 liceeni băcăuani şi doi profesori români. În cadrul proiectului au avut loc, pâna acum, mai multe schimburi de experienţă între adolescenţii din cele doua oraşe.
Copiii din Petach Tikva, care vor fi prezenţi în municipiul nostru în perioada 02 – 06 aprilie 2017, vor avea ocazia să viziteze Muzeul Judeţean de Istorie ”Iulian Antonescu”, Complexul Arheologic şi Bisericesc ”Precista”, sediul Comunităţii Evreilor din Bacău, Sinagoga Cerealiştilor, Parcul Trandafirilor, Parcul Catedralei, Universităţile ”Vasile Alecsandri” şi ”George Bacovia” din Bacău.
Un moment aparte va fi constituit de activităţile educaţionale demonstrative, care se vor desfăşura la Colegiul Naţional ”Gheorghe Vrănceanu” Bacău şi care vor fi susţinute de elevii noştri.
De asemenea, întreaga delegaţie va fi primită, într-un cadru festiv, de primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, la Centrul de Afaceri şi Expoziţii ”Mircea Cancicov” Bacău, luni, 3 aprilie, începând cu ora 13. Cu această ocazie organizatorii şi participanţii vor primi diplome din partea edilului băcăuan.
Totodată, oaspeţii israelieni vor beneficia şi de o excursie tematică în staţiunile turistice Târgu Ocna şi Slănic Moldova. „Oraşul nostru a dezvoltat de-a lungul anilor raporturi excelente de colaborare cu oraşul israelian. Astfel, au avut loc mai multe schimburi de experienţă, inclusiv în cadrul acestui program, elevi de acolo întâlnindu-se cu elevi de la noi. Aşadar, considerăm că acest proiect educaţional poate crea noi punţi de colaborare şi comuniune între oraşele Bacău şi Petach Tikva, localităţi înfrăţite în anul 1999”, a spus profesorul Gabriel Stan.