UPDATE Locuitorii municipiului Bacău au rămas fără apă la robinete, după ce s-a fisurat ţeava principală prin care este adusă apa de la Valea Uzului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O avarie produsă seara trecută la una din ţevile principale prin care este adusă apa de la Valea Uzului i-a lăsat pe toţi locuitorii municipiului Bacău fără apă la robinete. În momentul de faţă, o echipă a Companiei Regionale de Apă Bacău lucrează pentru remedierea defecţiunii dar programul va intra în normal, potrivit celei mai optimiste estimări, mâine seară.

UPDATE 10.50: „E afectată ţeava principală, prin care se face aducţiunea de la Stejaru, Valea Uzului. A cedat un manşon. Până la ora 15.30 se remediază avaria. Apa va fi livrată băcăuanilor, în mod controlat iar până mâine seară, distribuţia apei va intra în parametrii normali“, a precizat primarul Cosmin Necula. 

Locuitorii municipiului Bacău au rămas în această dimineaţă fără apă la robinete, după ce conducta principală care alimentează cu apă oraşul s-a fisurat. Defecţiunea este în dreptul satului Baraţi. „Din păcate, avaria s-a produs la conducta principală de apă şi din câte am înţeles, vor fi probleme de alimentare în reţeaua municipiului până mâine seară. Sunt afectaţi toţi locuitorii municipiului Bacău. Acum merg la Baraţi, acolo unde lucrează pentru remedierea defecţiunii şi voi putea oferi mai multe date tehnice, după ce voi discuta cu specialiştii“, a precizat primarul Cosmin Necula. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite