Moştenitorii baronului Neuman vor revendica mai multe terenuri din municipiul Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moştenitorii baronului Neuman, cel care ajutat semnificativ la dezvoltarea Aradului, continuă bătălia în instanţe pentru a recupera fostele proprietăţi ale familiei.

Amintim că Fraţii Neuman au avut fabrici, grădiniţe, stadion şi au controlat mare parte a industriei arădene la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului XX.

În toamna anului trecut, la Tribunal a fost înregistrat un dosar în care reclamanţi sunt Neuman Andrew Alfred de Vegvar şi Mary Louise de Vegvar, prin mandatar Charles William de Vegvar. Primăria şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului au calitate de pârâţi.

Se vorbeşte despre mai multe terenuri din municipiul Arad cu suprafeţe cuprinse între câteva sute de metri pătraţi şi 106.902 metri pătraţi (cartierul Gai, str.Bogdan Voievod nr.14).

 După câteva termene, zilele trecute a fost emisă sentinţa, care este favorabilă moştenitorilor, astfel că Primăria a fost obligată să le soluţioneze acestora notificările privind terenurile revendicate. În sentinţă se arată că:  ”Admite acţiunea civilă exercitată de reclamanţii Neuman Andrew Alfreg de Vegvar şi Mary Louise de Vegvar, ambii prin mandatar Charles William de Vegvar, în contradictoriu cu pârâta Municipiul Arad prin Primar, pe care o obligă la soluţionarea notificărilor depuse în temeiul Legii 10/2001”.

Vă mai recomandăm: Povestea fraţilor Neuman, cea mai influentă familie din istoria Aradului. Cum au ridicat legendarul stadion UTA, arenă asemuită Highbury-ul londonez

Familia Neuman, deţinătoarea mai multor fabrici şi a unei echipe de fotbal

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite