Familia Regală va comemorara eroii de la Mărăşeşti. Pomenirea va avea loc la Biserica Ortodoxă din Săvârşin
0Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu vor lua parte, la Biserica Ortodoxă din Săvârşin, duminică, 6 august, cu începere de la ora 12.30, la o slujbă de pomenire a eroilor care şi-au pierdut viaţa pe Câmpul de la Luptă de la Mărăşeşti.
Se vor ridica rugăciuni pentru Regele Ferdinand Întregitorul şi pentru Regina Maria, „Mama Răniţilor”.
Ceremonia religioasă va fi oficiată în prezenţa Înalt Preasfinţiei Sale Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
„Toţi cei care doresc să ia parte sunt bineveniţi la Biserica Ortodoxă din Săvârşin, pentru a fi alături de Familia Regală la această importantă comemorare pentru naţiunea română”, se arată în comunicatul d epresă remis de către biroul de presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I.
Marea bătălie de la Mărăşeşti a început în ziua de 6 august 2017 şi este considerată astăzi cea mai importantă acţiune militară românească din timpul Primului Război Mondial. Bătălia a durat zece zile şi a lăsat în memoria societăţii româneşti legenda actelor de vitejie ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căpitanului Grigore Ignat şi generalului Eremia Grigorescu. Atunci a fost lansată legendara expresie „Pe aici nu se trece”!
Vă mai recomandăm: FOTO Casa Regală a României şi ambasadorul SUA, Hans Klemm, au adus un omagiu eroilor căzuţi acum 100 de ani, la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz