Bărbat găsit carbonizat de pompieri într-o maşină cuprinsă de un incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a fost găsit carbonizat de către pompieri, luni, într-un autoturism cuprins de un incendiu într-un sat izolat, aflat la aproape o sută de kilometri de municipiul Arad. Autoturismul, despre care localnicii spun că nu îl recunosc, ardea pe o stradă, iar victima nu a putut fi identificată deocamdată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că un bărbat din satul Pârneşti, care aparţine de comuna Săvârşin, a sunat la 112, anunţând că un autoturism arde. Martorul nu s-a putut apropia de vehicul, temându-se ca acesta să nu explodeze.

Echipaje ale pompierilor din Săvârşin şi Birchiş s-au deplasat la locul incidentului şi au stins incendiul, găsind în autoturism un bărbat carbonizat. Pompierii au constatat că scaunul şoferului era lăsat pe spate, iar din primele cercetări rezultă că incendiul a pornit din interiorul autoturismului.

Poliţiştii sosiţi pentru cercetări nu au putut stabili deocamdată identitatea bărbatului, urmând să verifice cui aparţine autoturismul.

Primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, a declarat pentru News.ro că a vorbit cu localnici din sat, iar aceştia au spus că nu recunosc autoturismul.

Satul are în jur de 150 de locuitori şi se află la aproape o sută de kilometri de municipiul Arad, într-o zonă izolată între dealuri şi fără semnal la reţelele de telefonie mobilă.

După stabilirea identităţii victimei, poliţiştii şi procurorii vor cerceta împrejurările în care a murit, respectiv dacă a fost vorba despre o sinucidere, un accident sau un act criminal.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite