Primarul Victor Drăguşin intră în concediu Viceprimarul PNL Dan Dumitru Popescu îi va ţine locul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul local Alexandria
Consiliul local Alexandria

Edilul şef al Alexandriei, Victor Drăguşin, va intra de la 1 iunie în concediu de odihnă. Anunţul a fost făcut chiar de primar, cu prilejul şedinţei Consiliului local Alexandria. Potrivit anunţului, locul primarul va fi ţinut în perioada de concediu de viceprimarul penelist Dan Dumitru Popescu.

În ciuda aranjamentelor dintre PNL şi PDL de la nivel central, în administraţia locală din Alexandria, tandemul uselist PSD-PNL pare să funcţioneze în continuare fără cusur. Şi în ciuda speculaţiilor, niciunul dintre cei doi viceprimari de la PNL, partid pe cale de a se înfrăţi cu PDL-ul, nu au de gând să-şi dea demisia.  

”În ce priveste fuziunea cu PDL- ul avem de aşteptat,  pentru că deocamdată nu s-a semnat nimic, au fost nişte discuţii preliminare şi urmează să vedem ce se va întâmplă. Urmează să se întâlnească,  au un proiect să facă un partid mai mare de dreapta. Nu ştiu cât va dura procesul ăsta de fuziune. Nu ştiu cât ar trebui să ne afecteze pe noi administraţia publică” a declarat viceprimarul PNL, Dan Dumitru Popescu.

În ceea ce priveşte buna colaborare cu PSD-ul pe care PNL-ul a avut-o până acum în Teleorman, viceprimarul PNL crede că ar trebui menţinută până la finalul mandatului : ”Am participat pe nişte liste comune, a fost un proiect comun pe care mă gândesc că ar fi bine să-l ducem la capăt mandatul ăsta, Dacă conducerea partidului spune altceva, o să vedem ce o să facem”, a mai spus viceprimarul de la PNL.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite