Poliţia de Frontieră a prins şapte sirieni care au trecut Dunărea cu barca, din Bulgaria la Seaca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Şapte sirieni au fost prinşi de poliţiştii teleormăneni, după ce trecuseră ilegal Dunărea, din Bulgaria cu barca, în dreptul localităţii Seaca.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu Măgurele au suprins în localitatea de frontieră Seaca, un grup format din şapte persoane care, venind dinspre frontieră, s-au îndreptat spre două autoturisme care staţionau în zonă. La vederea poliţiştilor de frontieră, maşinile au pornit în viteză către municipiul Alexandria. Poliţiştii de frontieră au anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman care a realizat un post control la intrarea în Alexandria, oprind cele două autoturisme.

” În urma controlului, în primul autoturism, condus de cetăţeanul român Marius J., în vârstă de 21 ani, au fost descoperiţi şapte cetăţeni de origine afro-asiatică, care nu aveau asupra lor documente de identitate. Cel de-al doilea autoturism era condus de o femeie, Mihaela T., în vârstă de 37 ani, domiciliată pe raza municipiului Bucureşti, şi avea rolul de antemergător”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia de Frontieră.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului PF Turnu Măgurele, ocazie cu care s-a stabilit că în dimineaţa zilei de vineri, migranţii au trecut frontiera peste fluviul Dunărea, cu ajutorul unei ambarcaţiuni de mici dimensiuni condusă de un cetăţean bulgar, care i-a debarcat pe malul românesc. În zonă, au fost aşteptaţi de cele două călăuze române, şoferii maşinilor, care i-au urcat într-una dintre maşini şi au pornit în viteză spre Alexandria, încercând să scape de poliţiştii de frontieră.

Poliţiştii de frontieră au întocmit migranţilor dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar călăuzelor pentru trafic de migranţi.Conform protocolului româno — bulgar, migranţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră bulgare, care în urma cercetărilor desfăşurate ne-au comunicat că cei în cauză sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 14 şi 34 de ani, doi fiind minori.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite