Noile prevederi ale Codului fiscal au fost dezbătute la Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La iniţiativa Prefecturii Teleorman, în toate oraşele şi municipiile judeţului au fost organizate dezbateri publice pe marginea modificărilor aduse de nou Cod Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală. Reprezentanţii mediului de afaceri au făcut propuneri pe care parlamentarii de Teleorman le-au preluat, urmând a le depune sub formă de amendamente când documentele vor intra în dezbaterea Parlamentului.

O nouă dezbatere pe marginea modificărilor aduse de proiectul de Cod Fiscal şi cel de Procedură Fiscală a avut loc, astăzi, la Alexandria. Alături de prefectul de Teleorman, Daniela Carmen Dan, reprezentanta instituţiei  care a iniţiat  dezbaterile, s-au aflat primarul Alexandriei Victor Drăguşin, Lefterie Comănescu , reprezentantul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Teleorman, parlamentari, primari din Teleorman şi reprezentanţi ai mediului de afaceri.

”Având în vedere  că într-un viiitor foarte apropiat va intra în dezbaterea Parlamentului, cu ajutorul doomnilor deputaţi şi senatori, noi ne-am propus să vă facem aceste prezentări şi să vă rugăm să veniţi cu propuneri de amendamente pentru cele două acte normative ”, le-a spus prefectul de Teelorman, reprezentanţilor mediului de afaceri prezenţi în sală.

Noile prevederi ale Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală au fost prezentate participanţilor de către specialiştii de la finanţe. La rândul lor, agenţii economici le-au cerut finanţiştilor lămuriri despre anumite schimbări din lege.

Propunerile conturate în urma dezbaterilor care s-au desfăşurat în toate municipiile şi oraşele din Teleorman  vor fi înmânate parlamentarilor teleormăneni pentru a fi aduse ca amendamente .

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite