Tânărul din Alba care a dat lovitura în Olanda. Cum a schimbat Cosmin Voişan imaginea unui cartier cu criminalitate mare din Roterdam

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Voişan, un tânăr din Sebeş, se remarcă în Olanda ca prin realizările sale din domeniul economic şi cel creativ. Este manager de vânzări la un furnizor global de materii prime pentru industria de rafinare din oţel inoxidabil şi aluminiu şi este pasionat de artă.

Cosmin Voişan are 30 de ani şi s-a născut la Sebeş, unde a absolvit un liceu umanist. A încercat să fugă de matematică până când a ajuns la facultate, la Timişoara, unde a realizat că matematica îi poate deschide foarte multe uşi. A absolvit Facultatea de Economie la Universitatea de Vest din Timişoara. 

Din 2010 a venit în Olanda, unde a urmat un masterat în economia urbană, portuară şi a transporturilor la Erasmus School of Economics. Începuturile pe piaţa muncii olandeze au fost în domeniul logisticii, la o firmă românească. În prezent, însă, Cosmin lucrează în domeniul vânzărilor. Cea mai mare pasiune este pictura, care este pentru el un mod de auto-motivare şi de dezvoltare a creativităţii.

Lucrarea de master realizată de Cosmin Voişan, despre dezvoltare urbană şi artă, a contribuit la transformarea unui cartier rău famat din Rotterdam, care se confrunta cu o rată mare a criminalităţii, într-unul foarte şic, în care arta a fost un catalizator pentru integrare şi coeziune socială, dar şi dezvoltare economică. Cartierul a ajuns, în final, în topul celebrului site Lonely Planet, dedicat celor mai la modă cartiere care merită să fie vizitate, din Europa.  Într-un interviu amplu acordat ziarului comunităţii româneşti din Olanda, nieuwewortels.nl, Cosmin Voişan a povestit despre experienţa lui de tânăr student într-o ţară străină, dar şi despre realizările sale acolo. De când era elev la Sebeş, şi-a dorit să vadă un Rembrandt ”în realitate”, nu doar într-un album.

”Trebuie să spun că şi pasiunea mea pentru artă a contat atunci când am ales Olanda. Când eram în şcoala generală, îmi doream foarte mult să văd un Rembrandt. Şi am fost extrem de emoţionat când am ajuns, în cele din urmă, la Rijksmuseum în faţa unui tablou semnat de el. De altfel, tema tezei de masterat am ales-o cu inima. Am făcut o combinaţie de dezvoltare urbană cu artă, focalizată pe un cartier mai rău famat din Rotterdam, care se confrunta cu o rată mare a criminalităţii. Am ajutat, astfel, la transformarea acestui cartier într-unul foarte şic, în care arta a fost un catalizator pentru integrare şi coeziune socială, dar şi dezvoltare economică. Nu pot să spun cu certitudine că am avut un impact direct, dar la câteva luni după ce am terminat teza, profesorul coordonator mi-a spus că acel cartier a fost inclus de Lonely Planet (una dintre cele mai mari edituri de ghiduri de călătorie, n.r.) într-un top al celor mai la modă cartiere [care merită să fie vizitate] în Europa”  le-a spus Cosmin, reporterilor de la nieuwewortels.nl.

cosmin voisan

Cosmin Voişan a plecat în Olanda în urmă cu 8 ani, cu gândul să studieze economia urbană, portuară şi a transporturilor, dar a rămas acolo. ”La început a fost nevoie de un an de pre-masterat în economie şi afaceri, ca să-mi echivalez şi completez cunoştinţele de matematică, finanţe, statistică aplicată şi microeconomie. A urmat anul de masterat propriu-zis la Erasmus School of Economics, un program în economia urbană, portuară şi a transporturilor, pentru care venisem, de fapt, şi care s-a bazat pe elaborarea politicilor în transport şi dezvoltare regională. Şi uite că s-au împlinit opt ani de atunci şi continui să fiu rezident al Olandei”, a mai spus Cosmin.

Tânărul se implică activ şi în viaţa comunităţii româneşti din Olanda. ”Încerc să fiu foarte apropiat, să fiu implicat, încerc să o unesc. Acum sunt chiar mai implicat, sunt membru fondator al Comunităţii Române de Afaceri (RBC, un proiect al Fundaţiei ROMPRO, n.r.), care are ca prim scop închegarea grupurilor de români din Olanda şi eficientizarea activităţilor, cât şi împărtăşirea de cunoştinţe şi informaţii. Sloganul meu, pe care îl folosesc foarte mult în ultimul timp şi care vine din România, este „unde-s doi, puterea creşte”. Noi, românii, putem să facem lucruri măreţe, dar doar dacă lucram împreună şi ne ajutăm reciproc. Ştii deja că eu mă ocup şi de criptomonede şi de activităţi financiare la bursă. Am vrut să împărtăşesc cunoştinţele mele şi altora, i-am consiliat pe cei interesaţi de acest domeniu”, a mai precizat Cosmin Voişan în interviul acordat ziarului comunităţii româneşti din Olanda.

Citiţi şi:

 

FOTO VIDEO Cum arată primul AKM românesc produs la Cugir. Arma de asalt modernă e superioară variantei ruseşti

 

VIDEO Soţul unei judecătoare din Alba, reţinut de procurori DIICOT în dosarul grupului infracţional acuzat de spălare de bani şi evaziune din afaceri cu aur

 

FOTO Chipurile create de natură în stâncile din Apuseni. Sfinxul Roşiei Montane şi imaginea regelui Decebal

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite