Restricţii de circulaţie la Alba Iulia pentru manifestările din 1 Decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba reaminteşte restricţiile rutiere ce se vor aplica marţi, 1 Decembrie, la Alba Iulia, pentru desfăşurarea în condiţii de normalitate a manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională. De asemenea, transmite recomandări şoferilor şi pietonilor, pentru a evita accidentele. Peste 180 de poliţişti vor acţiona în judeţul Alba.

Restricţiile rutiere pentru municipiul Alba Iulia, pentru ziua de marţi 1 Decembrie:

– între orele 08.30 – 09.45: pe B-dul Ferdinand I, Str. I.I. C. Brătianu, Str. Ardealului;

– între orele 12.30 – 14.30: B-dul Încoronării intersecţie cu str. Octavian Goga şi str. Tache Ionescu, B-dul 1 Decembrie 1918, B-dul Horea intersecţie cu Calea Moţilor;

– între orele 08.00 – 23.00: pe str. Crişan, str. Aurel Vlaicu şi str. Nicolae Iorga, cu excepţia riveranilor.

Pentru ca Ziua Naţională a României să fie sărbătorită fără evenimente negative, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va acciona marţi cu 188 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi alte formaţiuni, care vor folosi 40 de mijloace auto, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică.

Pe căile de acces din zona de desfăşurare a manifestărilor, pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, va fi asigurată prezenţa activă a poliţiştilor rutieri, pentru fluidizarea traficului rutier şi pietonal si pentru restricţionarea ori devierea circulaţiei dacă situaţia o va impune. Efectivele de ordine publică şi cele de investigaţii criminale vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale a celor contra patrimoniului şi a celor comise cu violenţă.

Repetiţie generală la Alba Iulia pentru parada de Ziua Naţională a României

Ce se întâmplă la Alba Iulia de Ziua Naţională. Festival de România fără artificii, dar cu paradă şi masă populară

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite