Primăria Sebeş cumpără piatră şi balast de peste 800.000 de lei pentru repararea drumurilor nemodernizate
0Administraţia locală din Sebeş cumpără piatră concasată şi balast în valoare de maxim 843.000 de lei, pentru repararea drumurilor nemodernizate de pe raza municipiului.
Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului Sebeş a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) o licitaţie pentru achiziţia de piatră concasată şi balast. Valoarea totală estimată este între 205.500 şi 843.000 de lei, fără TVA.
„Ţinând cont de traficul intens din municipiul Sebeş, atât ziua cât şi noaptea, datorită condiţiilor meteorologice a ploilor, îngheţului, dezgheţului, precum şi a traficului greu, străzile nemodernizates-au deteriorat formându-se gropi care afectează structura de rezistenţă a drumului. Această situaţie a dus la îngreunarea traficului şi la deteriorarea mijloacelor de transport. În acest sens este necesar a se acţiona pe aceste drumuri prin aplicarea de piatră concasată şi balast”, se precizează în caietul de sarcini.
Reprezentanţii administraţiei locale doresc încheierea un acord cadru de furnizare pe o perioadă de 2 ani cu un furnizor care deţine punct de lucru pe raza judeţului Alba. Transportul agregatelor va fi asigurat de către furnizor la locaţiile indicate de autoritatea contractantă.