Horea – iobagul care a făcut Răscoala pentru drepturile moţilor sau mason într-o lojă din Viena apropiată Împăratului? Explicaţia istoricilor
0
Marea Răscoală a moţilor din 1784-1785 s-a bucurat de o largă simpatie în marile cancelarii europene ale timpului, dar şi în presa vremii. Evenimentele de acum 230 de ani au generat şi o multitudine de interpretări şi abordări din partea istoricilor, care merg până la încadrarea mişcării în sintagma „experiment fracmasonic“.
Una dintre temele care nu şi-a găsit un răspuns clar, de la sfârşitul Răscoalei şi până în zilele noastre, se referă chiar la cei trei conducători ai mişcării, Horea, Closca şi Crişan. Istorici români şi străini au lansat mai multe ipoteze, care converg spre răspunsul la două întrebări cheie: „Au fost capii Răscoalei simpli iobagi din Munţii Apuseni ridicaţi la lupta pentru drepturile sociale?" respectiv „Conducătorii Răscoalei au fost lideri charismatici, bine alesi şi instruiti pentru o miscare naţional-revoluţionară în spiritul marilor curente ale vremii?“
Apartenenţa reală sau nu a capilor Răscoalei iobagilor din Transilvania, mai ales a lui Horea, la masonerie este un capitol aparte al vieţii conducătorilor mişcării de la 1784-1785. Ipoteza că Horea ar fi fost mason a fost lansată de istoricul clujean Ioan Chindriş. Cercetătorul a descoperit şi publicat un discurs ţinut la o întrunire masonică din Viena, în limba română (ba chiar, se pare, în graiul vorbit în Munţii Apuseni), la o dată la care Horea se afla, se pare, în capitala imperiului. Istoricul susţine că discursul nu aparţine unui personaj neiniţiat în francmasonerie. Dimpotrivă, este un discurs rostit de un om care cunoştea simbolistica francmasonică. Prin urmare, dacă autorul acestui discurs a fost cu adevărat Horea, aşa cum presupun numeroşi istorici, atunci el nu era un „profan” invitat la o agapă masonică, ci un membru cu drepturi depline al acestei organizaţii.
Inginerul Ignatius von Born, „veriga“ dintre Horea şi „Frăţia de cruce“
Mai mult, s-a formulat şi supoziţia că „Horea” nu era o simplă poreclă, ci chiar numele iniţiatic al lui Nicola Urs, după cum era uzanţa în unele societăţi secrete ale epocii. Tot istoricului clujean îi datorăm şi reconstituirea filierei prin care Horea a fost infiltrat în cercurile înalte de la Viena. Potrivit acestuia principalul om de legătură pare a fi fost Ignatius von Born, inginer minier născut în Alba Iulia, apropiat al împăratului Iosif al II-lea şi membru de vază al francmasoneriei vieneze.
Horea ar fi fost iobag pe moşia inginerului, lucra, scotea aur din minele lui. E de presupus că tot von Born l-ar fi iniţiat în tainele masoneriei. Inginerul era unul dintre apropiaţii împăratului Iosif al II-lea. În casa geologului din Viena (unde Horea a fost primit de multe ori) exista un grup de savanţi şi artişti masoni. Erau partizani ai iluminismului şi ai reformelor. Printrei ei se afla şi cel care ne-a lăsat imaginea celor trei conducători ai răscoalei, gravorul Jakob Adam. Pe de altă parte, Iosif al II-lea era interesat de reforme şi căuta sprijin pentru limitarea puterii nobilimii maghiare în Transilvania. Cu alte cuvinte a mizat pe sprijinul minerilor iobagi din Munţii Apuseni. Unul dintre prietenii inginerului geolog era Jakab Adam, gravorul care a realizat câteva dintre cele mai cunoscute portrete ale lui Horea. Chindriş accentuează şi lipsa numelui lui Horea din lista cererilor de audienţă la împăratul Iosif al II-lea. Cu alte cuvinte, întâlnirile dintre conducătorul Răscoalei şi împărat ar fi avut loc după alte cutume, decât cele obişnuite la Palatul vienez.
Dovezi ale legăturii lui Horea cu masoneria vieneză sunt aduse şi de preotul român Nicolae Dura, stabilit în fosta capitală a Imperiului. În discuţie este un document al cancelariei imperiale cu trimitere la Horea şi o asociaţia secretă de la Viena, ”Kreuzbruderschaft“, în traducere „Frăţie de cruce“, de care ar fi aparţinut Horea. „Horea-conducător al răscoalei ţărăneşti din Transilvania anilor 1784… a făcut parte dintr-o asociaţie secretă vieneză Kreuzbruderschaft - Frăţie de cruce. În timpul iernii 1783-1784, petrecută la Viena, Horea a avut contacte cu un fost ofiţer din armata rusă Mihail Popescu, agent secret al ruşilor şi al domnitorului Alexandru Constantin Mavrocordat, cel care a adus masoneria în Ţările Române. Dar legătura lui Horea cu masoneria e mai veche de anul 1783. Nicola Ursu, poreclit Horea a ajuns de 4 ori (1778, 1780, 1782, 1783 – Horea, Cloşca şi Crişan 1784). De trei ori a reuşit să intre în audienţă la Impărat. S-a intors în Apuseni cu promisiunea că Iosif al doilea va uşura soarta iobagilor români din Transilvania“.
Potrivit istoricului Gheorghe Anghel, nu este lipsit de importanţă faptul că austriecii care l-au anchetat pe Horea la Alba Iulia în 1785 şi l-au condamnat la moarte, nu l-au chestionat în legătură cu audienţele pe care le-a avut la împăratul Iosif al II-lea. Cel putin în procesul anchetei, aceste aspecte nu au fost consemnate. Cel mai probabil, împăratul de la Viena nu trebuia amestecat în problema Răscoalei.
Originea numelor capilor Răscoalei
Enigmatice sunt apoi şi numele capilor Răscoalei. Din ancheta penală a comisiei care i-a cercetat la Alba Iulia pe cei trei conducători ai Răscoalei, la începutul anului 1785, din declaraţiile date în faţa austriecilor, din presa vremii, rezultă că Horea, Cloşca şi Crişan nu erau nişte simpli ţărani iobagi, ci oameni cu o cultură mult peste condiţiile lor. Pe Horea l-ar fi chemat în realitate, potrivit istoricilor români „Urs Nicola”. Dar în declaraţiile contemporane apare ca Vasile Urs, Nicola nu este un „nomen” românesc, în limba română (dialectul daco-roman) existând doar formele Nicula şi Necula. Deci „Nicola” ca şi „Horea” ar fi cognomene sau, de ce nu, nume conspirative. Din volumul X al revistei „Istoria militară a poporului român“ aflăm că Horea ştia să citească şi să scrie cu caractere latine, dar pentru a păstra secretul corespondentei şi a-i descoperi pe agenţii imperiali, a cerut ca toate documentele, inclusiv paşapoartele de liberă trecere, să fie redactate cu „litere bătrâne” (alfabet chirilic). Pentru scrisori în limba latină îşi angajase ca secretar particular pe latinistul Alexandru Chendi. În aceeaşi publicaţie este citat un articol din publicaţia maghiară „Magyar Hirmondo” cu titlul „Noul împărat al românilor, Horea, începe război împotriva împăratului român” Iosif al II-lea“. „Horea are peceţi cu simboluri masonice (cruce cu şase braţe descrescând spre coroana din vârf), iar ţăranii, urmându-l, declară că nu mai recunosc alt împărat decât pe el, fiind capabili să reproducă deviza latină «Nos Hora Flora rex Daciae»”.
Academicianul Ştefan Pascu subliniază în lucrarea „Revoluţia populară sub conducerea lui Horea“ că, „... în desfăşurarea Răscoalei de la 1784-1785, Horea nu apare nicăieri direct. Peste tot este reprezentat de Crişan, care acţionează în numele lui şi care îl declară un fel de locţiitor al împăratului de la Viena în Transilvania, acreditat prin scrisori doveditoare“. Ca într-un scenariu care gradează emoţia, Horea apare abia la sfârşit, în momentul licenţierii oastei revoluţionare, când ţine o cuvântare mai mult decât elocventă: „Numai să vină primăvara şi să vă ţineţi de jurământul dat mie, căci singură statornicia voastră în credinţă dată şi pe mine şi pe toată românimea o poate mântui; vor cunoaşte toţi românii că le-am voit binele şi am voit să-i scap de un jug greu de voi fi în pace, la primăvară aşa-i vom scutura de vor cădea şi dinţii la cei ce ne-au pus până acum resteu”.
”Născut pentru a domni”
Un mister nedezlegat rămâne şi conţinutul documentelor pe care le avea Horea, în momentul prinderii. „În timp ce îi legau, Horea scoase o mână de hârtii din sân şi le aruncă în flăcări. Ţăranii ocupaţi fiind de legare, nu le-au putut salva. De teamă să nu fie descoperiţi de oamenii lui Horea, căpitanii au fost ascunşi într-o stână de oi, ceva mai îndepărtată, de unde au anunţat trupa de soldaţi“, mai povesteşte istoricul citat. Horea şi Cloşca erau înarmaţi cu puşti şi lănci. Cloşca mai avea în plus şi o pereche de pistoale. „Alte lucruri la dânşii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici scrisori, decât doar la Cloşca 6 florini. Probabil că toate lucrurile - bănuieşte vicecolonelul Kray - le-au ascuns pe la prietenii lor sau le-au îngropat în pădure sub zăpadă“, astfel descrie istoricul Gheorghe Anghel scena prinderii lui Horea şi Cloşca, în 27 decembrie 1784.
În articolul „Semnificaţia internă şi răsunetul internaţional al marii răscoale populare din 1784“, scris de N.Erdoiu, este citat un articol din ziarul hamburghez „Politische Jurnal”, în care se spune „Răsculaţii din Transilvania sunt românii - ce constituie de departe majoritatea locuitorilor principatului. Toţi aceşti oameni, dintr-un neam deosebit de frumos şi puternic, care nu-si ascund sângele roman, tânjesc sub crunta oprimare a blestematului sistem feudal şi de pe urma nesiguranţei şi a brutalităţilor ce decurg din el (...) Adevăratul conducător al răsculaţilor este românul Hora, al cărui nume este de fapt Horea. Acest om pare născut pentru a domni şi în timpul în care si-a jucat rolul a dovedit cu adevărat că este la înălţime, nu este un neştiutor, ci chiar o minte luminată”.
Alţi istorici români, precum David Prodan, au accentuat caracterul provincial şi ţărănesc al mişcării, şi resping cu hotărâre orice posibilă legătură a Răscoalei cu diferite grupări oculte, cum ar fi masoneria. Indiferent de legendele ţesute în jurul lui Horea şi a apartenenţei sale la mişcarea masonică, eventual în aceeaşi lojă cu Iosif al II -lea, încadrată unui larg curent european, Răscoala iobagilor a avut ca ţintă principală înlăturarea cumplitei oprimări sociale şi naţionale la care erau supuşi românii din provinciile controlate de austrieci.
Capii Răscoalei, trădaţi de 20 de români
Horea şi Cloşca, doi dintre conducătorii Răscoalei iobagilor români din Transilvania, au fost prinşi pe 27 decembrie 1784. Asta, după ce căpeteniile armatei austriece au apelat la ajutorul ţăranilor români care cunoşteau labrintul Munţilor Gilăului. Al treilea cap al Răscoalei, Crişan, a mai rătăcit, deghizat aproape o lună. Totul s-a sfârşit în la 30 ianuarie 1785, tot prin trădare. Ulterior, capii Răcoalei au fost aduşi la Alba Iulia. Horea şi Cloşca au fost încarceraţi la porţile a III-a şi a IV-a a Cetăţii ridicate de austrieci la Alba Iulia pe spatele ţăranilor români. Crişan a fost întemniţat în vechiul corp de gardă, o clădire azi dispărută, până în 13 februarie 1785, când şi-a pus capăt zilelor.
Cercetarea căpitanilor Răscoalei de către comisia de anchetă austriacă de la Alba Iulia a durat aproape o lună. „Scopul cercetărilor şi a procesului era doar pentru stabilirea cauzelor răscoalei şi a implicaţiilor acesteia, precum şi necesitatea de a se regiza o judecată şi aduse dovezi pentru confirmarea sentinţei deja hotărâte de împăratul de la Viena“, crede David Prodan. În final, au fost condamnaţi la moarte prin zdrobirea cu roata, trupurile lor urmând a fi dezmembrate şi expuse în diferite părţi din Munţii Apuseni, ca exemplu şi avertisment pentru cei care ar mai îndrăzni să se răscoale.
La 230 de ani de la ani, de la execuţia capilor Răscoalei, pe Dealul Furcilor din Alba Iulia, se impune a se relua cercetările pe tema legăturilor avute de Horea cu masoneria, la instituţiile specializate de la Viena , Budapesta şi la Academia Română, pentru a se cunoaşte şi a se reda adevărul istoric. (Text scris de NICU NEAG)
Se încarcă comentariile...
