UPDATE Doi morţi şi doi răniţi grav în Alba, într-un accident pe DN1, la Mirăslău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoturismul în care se aflau victimele a fost distrus aproape ăn totalitate. Foto: alba24.ro
Autoturismul în care se aflau victimele a fost distrus aproape ăn totalitate. Foto: alba24.ro

Două persoane au murit sâmbătă, în Alba, pe DN1 într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Accidentul a avut loc pe raza localităţii Decea, comuna Mirăslău.

UPDATE Cele două persoane decedate sunt în vârstă de 75 ani, respectiv 49 ani. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că P.V. în vârstă de 75 de ani, aflat la volanului autoturismului Matiz, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat pe contrasens unde a lovit un autoturism Volkswagen care se deplasa regulamentar.

În urma coliziunii, atât şoferul Matizului cât şi pasagera sa, o femeie de 49 de ani, din Aiud, au decedat. De asemenea, au suferit fracturi grave două fetiţe, de 10 şi 12 ani, din Turda, aflate în autoturismul lovit iar şoferul şi o altă pasageră au fost răniţi uşor.

matiz

Potrivit poliţiştilor prezenţi la faţa locului, în accident au fost implicate două autoturisme, unul marca Volkswagen Golf, înmatriculat în Ilfov şi un Matiz roşu, înmatriculat în judeţul Alba. Matizul, condus de o femeie a derapat şi a intrat în Volkswagenul care circula din sens opus.

În urma accidentului, două persoane aflate în Matiz au decedat. În Volkswagen erau un bărbat, care conducea, soţia acestuia şi doua fete minore, care au fost ranite grav. Barbatul a suferit rani usoare. Circulaţia a fost blocată pe sensul de mers Aiud-Turda timp de doua ore si jumatate.

Accidentul s-a petrecut pe raza localităţii Decea, comuna Mirăslău, la kilometrul 418+450 m. 

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite