Arestat la domiciliu pentru tentativă de omor. Bătaie cu bâte ciobăneşti soldată cu un rănit foarte grav
0
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a primit măsura arestului la domiciliu, la Tribunalul Alba, pentru comiterea infracţunii de tentativă la omor.
Cristian Flavius Florin a lovit un alt bărbat, în cap, cu o bâtă de cioban, provocându-i acestuia răni foarte grave.
”Inculpatul Cristian Flavius Florin, în data de 29.01.2018, în jurul orelor 12.00, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan cu persoana vătămată B. D. S., a ameninţat-o cu un cuţit. Împreună cu suspectul C. V. I., cu intenţie, i-au aplicat acesteia, în zona capului, câte o lovitură cu bâte ciobăneşti, consecutiv. Prima lovitură a fost executată de către suspectul C. V. I., fiind parată de către victimă, iar cea de-a doua lovitură a fost aplicată de către inculpatul Cristian Flavius Florin, cauzându-i victimei o plagă contuză parietală stângă, fractură cominutivă cu minimă înfundare parietală stângă, hematom epidural. Acţiunile conjugate ale acestora i-au cazat victimei leziuni care necesită 70-75 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii”, se afirmă într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
Bărbatul a fosr reţinut şi prezentat Tribunalului Alba c propunere de aresatare preventivă. ”Respinge propunerea Ministerului Public- Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba de arestare preventivă formulată faţă de inculpatul Cristian Flavius Florin şi în consecinţă: În baza art. 227 alin. 2 raportat la art. 218, art. 219 şi art. 222 Cod procedură penală ia faţă de inculpatul Cristian Flavius Florin, măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 31.01.2018 până la data de 01.03.2018, inclusiv”, se afirmă în minuta deciziei de la Tribunal.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba şi ai Poliţiei municipiului Alba Iulia. Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.