Al Jazeera: Roşia Montană, proiectul care i-a întors pe români unul împotriva celuilalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul de la Roşia Montană i-a făcut pe români să se întoarcă unul împotriva celuilalt, subliniază jurnaliştii de la Al Jazeera
Proiectul de la Roşia Montană i-a făcut pe români să se întoarcă unul împotriva celuilalt, subliniază jurnaliştii de la Al Jazeera

Proiectul minier de la Roşia Montană a captat atenţia jurnaliştilor de la Al Jazeera, care i-au dedicat un reportaj în care prezintă argumentele celor două tabere.

Materialul publicat pe site-ul Al Jazeera debutează cu vocea tânărului Andrei Gruber, un localnic de la Roşia Montană, care povesteşte că strămoşii săi s-au stabilit în zonă cu acelaşi scop promovat acum de RMGC: să caute metale preţioase. Cu toate acestea, susţin autorii, planul RMGC este unul mai complex şi mai dăunător decât celelalte care au vizat comunitatea.

“Mineritul a creat Roşia Montană, dar asta nu înseamnă că mineritul trebuie să o şi distrugă”, a declarat Gruber pentru Al Jazeera. “Nu pot demara lucrările cât timp sunt încă aici. Nu pot construi peste mine. Mai degrabă aş muri în pragul uşii”, a mai spus tânărul, în vârstă de 28 de ani.

Planurile companiei canadiene au iscat conflicte în zonă, oamenii s-au întors unul împotriva celuilalt, iar unii locuitori s-au lăsat convinşi de locurile de muncă oferite, în timp ce alţii s-au opus planului. Ce a început ca un conflict la nivel local s-a transformat vertiginos într-o mişcare desfăşurată la nivel naţional, arată autorii, care precizează că dezbaterea a inclus, până acum, activişti ecologişti şi arheologi, uniţi împotriva unui proiect despre care spun că va polua întreaga zonă.

Pe de altă parte, susţinătorii proiectului au drept argument creşterea economică, în timp ce reclamă influenţe ruseşti şi implicarea miliardarului George Soros, care, spun ei, ar dori ca România să rămână în urmă pe plan economic.

De pildă, Magdalena Suciu, în vârstă de 30 de ani, a discutat cu jurnaliştii de la Al Jazeera şi le-a declarat acestora că proiectul este “o mare oportunitate” pentru o zonă afectată sever de şomaj încă din 2006. Deşi admite că sunt tensiuni la Roşia Montană, susţine că “opozanţii sunt foarte puţini”.

Al Jazeera precizează că vânătoarea de aur a început în Munţii Apuseni încă de pe vremea romanilor, când minerii se avântau în adâncuri pentru a săpa în munte.

În prezent, RMGC a achiziţionat 60% din terenul necesar, de la 80% din proprietari, susţine Dragoş Tănase, care arată că va angaja 900 de persoane, va porni o nouă afacere şi va oferi statului român un câştig de cinci miliarde de dolari.

Potrivit lui Tănase, RMGC poartă discuţii în acest sens de 14 ani, iar acţionarii companiei ar putea merge în instanţă în cazul în care nu constată că se fac progrese.

Pe de altă parte, activiştii ecologişti subliniază că riscurile sunt prea mari şi avertizează în privinţa substanţelor toxice, oferind drept exemplu accidentul de la Baia Mare, din 2000.

“Oamenii de la Roşia Montană câştigă bani din turism, din producţia de miere, culeg fructe de pădure”, spune Tudor Bradatan, unul dintre activişti. “Dar nimeni nu va dori să cumpere nimic dintr-o zonă în care se află cel mai mare lac cu cianuri din Europa”, mai spune el.

In prezent, mai spun cei de la Al Jazeera, opozanţilor proiectului li s-au alăturat naţionaliştii, care avertizează cu privire la pericolele implicării, în acest proces, a unei companii străine. Deşi au existat voci care susţin proiectul, românii rămân greu de convins, arată jurnaliştii.

“Oricât de bun ar fi, proiectul are credibilitate zero şi ar trebui să fie reluat”, spune Ana Otilia Nuţu, analist la Expert Forum.

În Roşia Montană, Gruber spune că va lupta până la capăt şi, acum că problema a ajuns la cunoştinţa multor români, crede că va câştiga.

“Roşia Montană a fost scânteia”, spune el. “Nu mai e vorba doar despre mina de aur. Este vorba despre politicienii murdari şi despre modul dezgustător în care au tratat ţara pentru prea mult timp”.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite