Balcic, o staţiune regală a litoralului Mării Negre
0
Cea mai mare parte a litoralului românesc este, cu excepţia gurilor Dunării, un şes în general neinteresant, punctat de uriaşe construcţii industriale şi cartiere, hoteluri gri din perioada comunistă, sau structuri urâte, în culori ţipătoare tipice post-comunismului. Ţara a avut totuşi între 1913-1916 şi 1918-1940 un ţărm stâncos, cu peisaje spectaculoase, ce aparţine acum Bulgariei, înzestrat cu o staţiune regală, dar şi boemă la Balcic.
Regina Maria a construit în oraşul-port Balcic (anticul Dionysopolis, fondat de colonişti greci în sec. 7 î.e.n.), cel mai frumos palat de vilegiatură al său, înzestrat cu o magnifică grădină şi o multitudine de case de oaspeţi, într-o perioadă desfăşurată între 1927 şi 1936. Unii din cei mai buni arhitecţi români ai timpului au contribuit acolo cu creaţiile lor, printre ei numărându-se Emil Güneş sau Henriette Delavrancea Gibory.
Balcic - vila Tenha Yuvah (turco-tătară pentru "Cuibul Liniştit") din cadrul complexului Palatului Regal - colecţia Diana Mandache
Urmând exemplul reginei, mulţi cetăţeni înstăriţi au ridicat de asemenea locuinţe de vară în staţiune, de o calitate arhitecturală superbă, din care multe încă există, cu unele bine îngrijite. Coasta din jurul Balcicului este orientată spre sud, protejată de o serie de faleze şi dealuri stâncoase abrupte de vânturile reci şi vremea de iarnă aspră ce vine prin intermediul Stepei Pontice tocmai din Siberia, afectând restul ţării.
Perioada interbelică a fost astfel o epocă glorioasă pentru Balcic, ca staţiune pentru personalităţile României de atunci care îşi petreceau verile în confortul vilelor de pe ţărm, şi ca un loc ce stimula creaţia prin constituirea unei remarcabile colonii de pictori şi scriitori, cu toţii beneficiind de intensa lumină a soarelui sudic, de îmbietorul peisaj de coastă şi bucurându-se de primirea pitoreştii comunităţi locale alcătuită în majoritate din turci, tătari şi bulgari.
Regina Maria şi familia regală au petrecut multe vacanţe plăcute la palatul şi grădinile sale din Balcic, deseori făcând plimbări cu barca cu motor de-a lungul liniei ţărmului. Totul radia fericirea şi bunăstarea tipică acelei perioade a istoriei, asemănător felului cum alţi aristocraţi europeni, oameni cu avere sau artişti faimoşi se bucurau de locuri exotice din Mediterana, Golful Mexic, sau chiar India. Pentru artişti Balcicul era şi un ecou târziu al Orientalismului, aproape de casă, un teren fertil care a produs multe opere, in special în pictură.
Familia regală română într-o plimbare cu barca, Balcic - colecţia Diana Mandache
Remarcabil pentru Balcic şi vremurile când Maria l-a aşezat pe harta turistică ca un tărâm idilic, era contrastul cu viaţa şi aspiraţiile comunităţilor de pe malul Mării Negre al Uniunii Sovietice, graniţa nefiind prea departe. Anii înfloritori ai Balcicului ca staţiune regală s-au suprapus cu teroarea lui Stalin, epurările partidului, execuţiile şi trimiterea la inchisoare a nenumărate suflete nevinovate. În mai puţin de un deceniu după ce Maria şi-a construit palatul său pontic, România a devenit una dintre primele victime ale imperiului comunist vecin.
Balcicul şi vilele sale regale nu trebuie aşadar văzute in context izolat, ca un fenomen unic, cum sunt tratate în majoritatea publicaţiilor de presă sau carte, ci în comparaţie cu alte palate şi staţiuni regale de pe litoralul Mării Negre, cum sunt Livadia ţarilor din Crimeea, sau palatul regilor bulgari din Euxinograd, care e în apropiere de Balcic şi într-un peisaj asemănător acestuia. Calitatea staţiunii maritime regale româneşti a constat în exuberanţa sa artistică, aerul democratic şi chiar modernitatea acesteia, imprimate în mare parte de personalitatea şi caracterul uman al Reginei Maria, patronul esenţial al locului, în contrast cu conservatorismul de secol 19 al Euxinogradului, sau transformările epice şi tragedia vechilor staţiuni imperiale ruseşti sub regimul sovietic.
Articol publicat iniţial pe blogul Case de Epocă, iar în limba engleză pe blogul Historic Houses of Romania.
Se încarcă comentariile...
