Cum nu puteam trage cu urechea la ce vorbeau (mi-ar fi plăcut, dar nu se auzea mai nimic) şi nici nu aveam pregătit vreun chestionar cu întrebări despre cum văd ei lumea, cu cine votează, ce muzică ascultă, în ce alte locuri mai merg, cu ce mijloc de transport se deplasează şi alţi astfel de identificatori, a trebuit să mă limitez la a mă uita atent la ei, la cum arătau, cum erau îmbrăcaţi şi ce făceau. 
 
Toţi erau tineri şi foarte tineri, nu era nimeni gras acolo, ba dimpotrivă, câţiva erau îngrijorător de înguşti şi de subţiri, mâncau cu o aparentă satisfacţie nişte mâncăruri aproape evident banale. Păreau născuţi la oraş sau, oricum, trecuţi prin liceele din centru, şcoli care, în câţiva ani, şterg destul de bine urmele lăsate de viaţă la ţară. Astea dintre atributele comune, dar totuşi neexclusive hipsterimii. Ce nu se potrivea era îmbrăcămintea, care era „normală“, ca să fac o sinteză neinspirată. Nu tu un fular sau un parpalac până în pământ, nu trei rânduri de haine când mori de canicula afară, toate tururile pantalonilor erau plasate cu precizie în zonele inghinale, şi nu pe la genunchi, fetele purtau fuste scurte şi nu lungi şi largi. În urma analizei, am conchis că nu erau hipsteri adevăraţi la Alt Shift, sau poate că erau doar aspiranţi sau, cine ştie, nişte hipsteri deghizaţi...
 
Alt Shift a fost (şi presupun că încă este) restaurantul celor care au făcut restaurantul Shift în Piaţa Lahovari, cel care a luat locul lui Esperanto, când a plecat Dan Chişu de acolo. E pe Constantin Mille, chiar vizavi de Casă Centrală a Armatei, într-o clădire ce pare să fi avut o destinaţie industrială, sau pe aproape, când a fost construită, pentru că are nişte săli mari, neuzuale pentru birouri sau pentru locuit. Ori chiar acolo, ori în clădirea alăturată a fost celebrul restaurant Berlin, sau Bucureşti - Berlin, cum i se mai spunea, probabil cel mai bun şi mai faimos în timpul lui, imediat după Revoluţie.
 
Tot acolo în clădire e şi un club, Control, cunoscut şi foarte apreciat de clientela bine segmentată şi distinctă a locului, şi se pare că tot lor le aparţine. Clubul e la parter, restaurantul e la etaj, iar terasa o împart, din câte am înţeles.
 
Alt Shift are două săli (sau poate că mai multe), una mare şi destul de impresionantă, şi un separeu în care nu prea cred că stă cineva vreodată, fiindcă una dintre caracteristicile distinctive ale unor astfel de localuri este facilitarea agregării. Boema nu mai e boemă dacă nu e gregară, la comun, ca să ai confirmarea clară şi validarea vizibilă a apartenenţei la o comunitate compactă. În boemă trebuie să se vadă toţi unul pe celălalt, probabil că şi din instinct de conservare, pentru că intruşii să fie mai uşor observaţi şi izolaţi.
 
Am fost la Alt Shift în urmă cu câţiva ani şi l-am găsit exact la fel cum îl ştiam, cred că nimic nu s-a schimbat de atunci. E foarte bine amenajat, se vede mâna unui arhitect bun acolo, care ştie cum merg lucrurile pe lume şi nu rămâne în urma lor. Design industrial, minimalist, cu care mergi la sigur la gusturile şi la cardurile generaţiei tinere şi imediat post-tinere. Grădina, în mod special, e deosebită. O terasă mare, foarte bine proiectată şi construită, de către acelaşi arhitect talentat, fără îndoială. Şi, mai ales, acoperită cu iederă deasă aproape în întregime, imagine de mare efect, mai ales în mijlocul mijlocului unui oraş des şi agitat. 
 
Meniul era aşa cum îl ştiam de când am fost la ei cu câţiva ani în urmă, dar mi l-aş fi imaginat la fel şi dacă nu aş fi trecut pe acolo. Bucătărie urbană, reţete simple, rapide, produse comune, banale cele mai multe. Data trecută mi-a plăcut mâncarea, am fost chiar surprins, însă acum nu mi-a mai plăcut. O brânză pane era prezentată că Dovlecei Peraia, dar nu ai fi ştiut că ai mâncat dovlecei dacă nu ai fi citit nota de plată. Orezul cu creveţi a fost aşa şi aşa, cu creveţii mai buni decât orezul, când ar fi fost mai bine să fie invers. Somonul în crusta de ierburi a fost acceptabil, cu un sos („crustă de ierburi“, de fapt) nu prea inspirat. Felul de care erau ei cel mai mândri, şi pe care l-au recomandat insistent, Cotletul de porc de Mangaliţa, nu a fost bun deloc, a rămas întreg în farfurie, de acolo am mâncat doar câţiva cartofi prăjiţi.
 
Serviciul a fost foarte lent, le-a luat aproape două ceasuri ca să ne hrănească cu aceste câteva feluri banale. Aiuriţi, aşa cum stă bine unor chelneri de la localurile boeme, dar din aceia pe care nu te poţi supăra vreodată. Ne-au adus ba mai mult decât le-am cerut, ba nu ne-au mai adus, chiar şi după ce le-am reamintit că aşteptăm. Nici preţurile nu mai sunt atât de mici pe cât le ţineam eu minte la Alt Shift. Somonul a fost vreo 40 de lei, porcul care a rămas întreg în farfurie vreo 50. 
 
Am pus Alt Shift în lista localurilor boeme din Bucureşti pe Restocracy folosind o definiţie provizorie, intuitivă şi largă a boemei. Probabil că va rămâne acolo şi după ce vom reuşi să stabilim criteriile precise (atât cât se poate) de încadrare, de clasificare şi de ierarhizare a locurilor de adunare a boemei din oraş. Până atunci, însă, aşteptăm informaţii şi analize mai detaliate de la cei care ajung mai des la Alt Shift şi rămân mai mult decât am stat noi...