O judecătoare a dispus oprirea raidurilor arbitrare asupra imigranților în sudul Californiei
0O judecătoare a decis vineri că Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a efectuat arestări arbitrare și a cerut oprirea raziilor asupra migranților, în sudul statului California, în care sunt vizate persoane pe baza profilului lor rasial, precum culoarea pielii sau limba pe care o vorbesc, relatează EFE și CNN.

Judecătoarea districtuală americană Maame Ewusi-Mensah Frimpong, numită în funcţie de fostul preşedinte Joe Biden, a dispus ca DHS să elaboreze îndrumări pentru agenţii săi în vederea stabilirii existenţei unei „suspiciuni rezonabile” care să nu se bazeze pe: rasa sau etnia aparentă a unei persoane, limba pe care o vorbeşte sau accentul, „prezenţa într-o anumită locaţie” (cum ar fi o staţie de autobuz), ori ocupaţia persoanei.
Decizia vine în urma unei plângeri formulate de ACLU (Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile) din California de Sud împotriva administraţiei Trump, în numele a cinci persoane şi organizaţii care apără drepturile imigranţilor, susţinând că DHS — care supervizează şi Serviciul pentru Imigraţie şi Vamă (ICE) — a efectuat arestări neconstituţionale.
Cererea a fost motivată de incidente precum un raid din 22 iunie, când bărbaţi mascaţi, purtând o vestă cu emblema Patrulei de Frontieră, au reţinut în mod violent mai mulţi muncitori. Unul dintre proprietari, identificat ca Enmanuel, a raportat că presupuşii agenţi au intrat cu forţa în zone restricţionate publicului, precum tuneluri unde se află utilaje.
În motivarea deciziei, Frimpong a scris că administraţia „nu a reuşit” să ofere informaţii privind baza legală pentru aceste arestări.
Departamentul de Securitate Naţională (DHS) neagă aceste acuzaţii ca fiind "respingătoare şi categoric false".
Uniunea Americană pentru Drepturile Civile din Sudul Californiei (ACLU SoCal) a precizat într-un comunicat că ordinul judecătoarei "interzice agenţilor de imigraţie să reţină persoane fără o suspiciune rezonabilă".
De asemenea, interzice ca arestările să se bazeze pe factori precum rasa sau etnia, folosirea limbii spaniole sau a limbii engleze cu accent, tipul de muncă şi prezenţa în anumite locuri, precum staţiile de autobuz, spălătoriile auto sau fermele.
De asemenea, "ordonă DHS să ofere acces la un avocat în timpul săptămânii, în weekenduri şi în zilele de sărbătoare persoanelor deţinute în B-18, clădirea federală din centrul oraşului Los Angeles".
Raidurile din zona metropolitană Los Angeles au început în urmă cu o lună şi au generat un puternic răspuns social şi încleștări pe alocuri violente între manifestanți și agenți.
Într-o declarație, Bill Essayli, procurorul federal numit de Trump pentru Districtul Central al Californiei, a respins acuzațiile din proces și a susținut că „agenții noștri nu au reținut niciodată persoane fără o justificare legală adecvată”.
„Agenții noștri federali vor continua să aplice legea și să respecte Constituția SUA”, a afirmat el.