Justin Capră, mintea care ar fi putut schimba România

Justin Capră, mintea care ar fi putut schimba România

Inventatorul Justin Capră, pe veranda casei sale din Filipeştii de Pădure FOTO Adevărul/Iulia Roşu

Invenţiile lui Justin Capră au ajuns până la oamenii de ştiinţă de la NASA încă din anii ’60, dar nimic nu-l clinteşte din ţara natală pe omul care a văzut maşinile eco cu mult înaintea trendului.

La capătul unei uliţe din Filipeştii de Pădure, în căsuţa sa cu verandă, ne-a aşteptat Justin Capră. Cel care şi-a petrecut viaţa oferind omenirii invenţii precum rucsacul-zburător s-a marginalizat intenţionat în liniştea creativă a comunei prahovene. La câţiva kilometri de casa şi atelierul său a deschis porţile fundaţiei care îi poartă numele, dedicată copiilor supradotaţi care nu-şi găsesc locul în şcoală. Are o mulţime de colaboratori tineri în jurul său, poate fi numit cu uşurinţă un creator de şcoală.

„De meserie, eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe un tataie ţicnit.“ Inventatorul, inginerul, profesorul şi fizicianul Justin Capră spune că nu ar fi fost cine este astăzi, când împlineşte 80 de ani, fără Dumnezeu.

„Weekend Adevărul“: Sunteţi inventator, profesor, inginer...
Justin Capră: Sunt pensionar. Dumnezeu ştie ce sunt. După liceu, am urmat o Şcoală Superioară de Aviaţie. De acolo, am ieşit subinginer în aviaţie. În ’74, la insistenţele ministrului Octavian Groza, am dat diferenţele şi m-am făcut inginer. Ei bine, nu m-am simţit mai deştept atunci. Inginerul este un tip practic, sigur, cu mici excepţii. De obicei, este un tip considerat deloc intelectual. Nicolae Iorga, care era un tip infatuat, când s-a ridicat Brătianu la tribună, i-a zis: „Ce să învăţ eu de la un inginer?“. „Măsura, domnule profesor“, i-a răspuns Brătianu, care era un tip deosebit de inteligent şi cultivat. Cert este că excepţia confirmă regula. Inginerul trebuie să fie un om practic, să realizeze, în vreme ce savantul este naivul, care este limitat la cercetarea domniei sale. De aceea francezii spun că savantul ştie totul, dar din păcate numai atât.

Dumneavoastră cum vă simţiţi?

Eu mă simt un nemulţumit. Savantul este naivul pentru că-şi imaginează că poate accede la adevărul absolut prin studiu, ceea ce este fundamental greşit. Nu există adevăr absolut, ci doar adevărul divin. Omul se deplasează asimptotic spre cunoaştere, pe care nu o va cunoaşte niciodată, pentru că asimptota întâlneşte verticala cunoaşterii undeva, la infinit. Practic, niciodată. Pe de altă parte, omul este limitat la statutul de om. Vedeţi dumneavoastră, noi facem parte dintr-o supă cuantică şi ne mişcăm în ea, nu putem ieşi, pentru că ne „bărbiereşte“. Şi atunci suntem limitaţi. Omul nu poate gândi cosmic, nu poate gândi spaţial. Sunt anumite vârfuri care au reuşit să se apropie, dar nu să-l găsească. Iar apropierea nu se face prin studiu, ci prin revelaţie. Când a fost întrebat Isaac Newton cum a descoperit legea atracţiei universale, a spus că a fost inspirat. Păi, inspiraţia este de natură divină, domnişoară dragă, nu urmare a studiului. Din contră, s-ar putea ca studiul să ne încurce. Mark Twain spunea că nu o să permită şcolii să-i strice educaţia. Şcoala este pentru marea masă, nu pentru genii.

(Iustin Capră, în atelierul de la Filipeştii de Pădure)

Ţineţi un calcul al muncii dumneavoastră sau vă găsiţi mulţumirea în altceva?

Am o oarecare mulţumire nu pentru că aş fi rezolvat ceva, ci pentru că nu am stat degeaba. Numai istoria va stabili dacă este important ce am făcut eu. Şi faptul că sunt chemat şi acum la diverse instituţii şi universităţi ca să ţin prelegeri, ori de curiozitate, ori că s-a prins ceva din ce am făcut eu.

Cum a început totul?

Motorul, în orice realizare, îşi are câteva cauze: angoasa, complexul de inferioritate, lehamitea de cotidian şi, nu în ultimul rând, lipsurile. Criza este factor de progres. Crizele au oferit cele mai mari personalităţi. Eu, neintegrându-mă în vârsta mea, făceam castele, tractoraşe, pentru că nu mă jucam alături de ceilalţi. Eram marginalizat, invectivat, agresat fizic.

De ce nu eraţi alături de ceilalţi?

Nu mă jucam cu ei, nu simţeam nevoia să stau cu ei, ci cu oameni mai în vârstă, de la care aveam ce să învăţ. Eram considerat un copil-problemă şi am şi fost. Mi se spunea că nu sunt bun decât de păzit porci. Am fost şi premiant, şi corigent, şi restanţier. Eram «ăla». Întotdeauna am fost, fără să am un merit special, cel mai bun la desen. La şcoală, la liceu, toţi colegii mei se întrebau de ce primesc nota 10. «Când o să aveţi şi voi noţiunea de perspectivă, o să primiţi la fel», spuneau profesorii. La celelalte am fost mai bun, mai rău, am excelat în ştiinţele astea despre care spunem că sunt exacte, deşi nu sunt deloc aşa. Dar am fost un copil-problemă. La examene nu puteam vorbi, mi-era teamă, nu puteam vorbi, eram un copil complexat venit de la ţară. Mult mai târziu am început să ţin prelegeri şi cursuri şi am văzut că nu e chiar atât de rău, aşa că am prins curaj.

Ce v-a ţinut în România?

Noi avem obligaţia morală să ne respectăm locul, părinţii şi obiceiurile. Sunt proaste? Să le facem bune. Am fost invitat să rămân la Freiburg, dar le-am zis că sunt român, nu transfug. La ora actuală, 30% din populaţia Americii o duce mai rău ca noi. Toată lumea vrea în Occident. Eu sunt mai prost, vreau la Filipeştii de Pădure. Niciodată nu m-a interesat valoarea materială. Mereu am zis: „Doamne, dă-mi salariu mai mic decât al colegilor mei, ca să nu mă invidieze“. Valorile materiale te bagă în pământ. Iisus spunea să adunăm averi în ceruri, nu pe pământ. Cele de pe pământ sunt perisabile, mor, ruginesc, le mănâncă moliile. Când a venit apostolul Pavel, a zis: „N-am venit să vă arăt lumea care se vede, pentru că lumea care se vede, de fapt, nu există“. Să încerc să explic. Dacă intrăm în structura materiei, găsim electroni, protoni, neutroni. Dar aceştia nu sunt materie, ci sarcini electrice. De fapt, lumea nu există ca materie, există ca energie. De aceea Biblia spune că Dumnezeu a făcut pământul din nimic.

Aţi fost premiat şi aţi primit şi o sumă de bani cu care aţi înfiinţat o fundaţie.

Mereu mi-a fost teamă de bani, de cei care mă laudă, de femei, ca să fiu sincer. Nu ştiu ce să fac cu ei, aşa că am zis să fac pentru alţii. Dar meritul fundaţiei nu este al meu, ci al lui Florin Colceag, moderator matematic cunoscut la multe dintre catedrele din lume. Am zis să facem aici, ne-am găsit un sediu aici, în locul unei foste termocentrale. Deja am început să racolăm «nebuni» care gândesc altfel. În primăvară am ţinut un discurs în faţa unor copii supradotaţi. O fetiţă de 5 ani mi-a cântat o arie de Mozart, mi-au dat lacrimile. Altul, Şerban, de 11 ani, se ocupă deja de fizică cuantică. Copiii aceştia pierd vremea în şcoli. Sunt marginalizaţi, trebuie să-i ajutăm. Totul se află în noi, iar şcoala trebuie să ne decodifice.

Aveţi o invenţie la care nu aţi renunţa?
Niciuna. Pentru mine nu sunt importante nici invenţia, nici câştigul. Când reuşesc tehnic ceva, mă bucur, dar când câştig material, mă sperii. Îmi dau seama că sunt alţii mai merituoşi ca mine, iar în al doilea rând nu este meritul meu, ci al lui Dumnezeu. Eu nu sunt inventator, Dumnezeu este. Rucsacul-zburător a fost invenţia cea mai în vogă, pentru că era spectaculos. Zburai fără avion. Dar eu n-am inventat, eu n-am făcut decât să propulsez un om în spaţiu folosind nişte elemente deja cunoscute. Rareori am avut câte o idee personală pe care am brevetat-o, cum ar fi efectul pelicular. Nici asta nu-mi aparţine 100%, pentru că m-am influenţat de experienţele lui Magnuss şi Bernoulli.

(Rucsacul-zburător, expus în prezent la Muzeul de Ştiinţe Naturale Prahova)

Nu aveţi niciun simţ al proprietăţii asupra lor.

Deloc. Dacă cineva reuşeşte să realizeze ceea ce am gândit eu, atunci şi-a atins scopul. Lumea trebuie să câştige, nu eu. Toată lumea mi-a zis că a apărut la americani patru ani după, iar eu am zis că este cel mai bine aşa.

Dar aveţi o invenţie la care aţi visat şi nu este aici încă?

Da. Am încercat, împreună cu savantul Henri Coandă, dânsul plecând de la teoria spinului, iar eu de la teoria vibraţiei, să realizăm micşorarea masei unui obiect, a greutăţii. Am reuşit ceva-ceva, dar din păcate a rămas la stadiul de laborator. Am reuşit chiar să facem o bară de oţel să stea în aer, să-şi piardă greutatea. Noi sperăm la, şi nu peste multă vreme vom avea, aparate de zbor care nu mai au nevoie de aripi, elice şi de atâtea pierderi de energie. Pentru că atât avionul, cât şi automobilul sunt nişte crime ecologice. Vehiculul a fost creat să ne transporte pe noi sau materiale. Din păcate, se transportă pe el. Un automobil de cinci locuri, care transportă un om, ajunge la 2% din randamentul său şi participă 98% la distrugerea acestei atmosfere. Nu facem decât să distrugem. Nu ştim să ne apropiem de natură. Sunt prea multe de făcut şi, dacă aş trăi 200 de ani, tot nu mi-ar ajunge timpul.

Vorbele lui Iustin Capră

  • Când dorm, când stau, simt că pierd vremea, aşa că mă gândesc la o problemă şi dimineaţa, în general, mă scol cu soluţia. Nu ştiu dacă am avut vreodată concediu, asta a fost o problemă şi pentru familie. Plecam cu soţia şi copilul o zi, două şi după mă întorceam să cioplesc, să sudez, să tai, altfel înebuneam.
  • Am fost un copil-problemă şi probabil că mai sunt, de vreme ce m-am marginalizat aici ca să nu deranjez pe alţii.
  • Nu cred că am fost vreodată beat. Am vrut să am mereu controlul asupra mea. Nu am vrut niciodată să deranjez. Îi spuneam soţiei mele că dacă o prind cu unul în pat, le fac amândurora o cafea. Dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, însemna că nu am ştiut să fiu destul de drăgăstos cu ea.
  • Eu sunt atipic şi de aceea lumea nu mă iubeşte. Sau poate mă iubeşte secvenţial.
  • Ardealul a dat oameni de muncă, Moldova poeţi, Oltenia conducători şi Regatul hoţi.
  • Am ceva de făcut aici, nu pot pleca. Haideţi să încercăm cu toţii, cei rău văzuţi, să devenim modele demne de urmat. Nu ştiu dacă am reuşit sau nu. Am găsit oameni răi, murdari, jegoşi şi în Germania. Sigur, procentual erau mai puţini.
  • Opus României pe glob se află Insula Sf. Maria din Oceanul Pacific. De aceea a zis Papa, în `99, că a venit în grădina Maicii Domnului.
  • Suntem spirit, înainte de toate.
  • Genialitatea, inteligenţa, nu ti le dă şcoala, care uniformizează. Ea dă informatia. Mintea vine de la Dumnezeu. Asta e nenorocirea, înscrierea în canoane din care nu mai poti ieşi.
  • Cine vrea găseşte soluţii, cine nu, găseşte scuze.
  • Eu nu sunt inventator, Dumnezeu este.
  • De meserie eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe un tataie ţicnit.

Anii decisivi ai inventatorului

22 februarie 1933 Se naşte Virgilius Justin Capră în satul Măgureni, Prahova.

1937 Este premiat pentru desenul „O viziune a autovehicului anilor ’60-’70“.

1949-1950 Construieşte un dispozitiv cu motor, care pornea la o simplă comandă verbală. „Ajungea să-i spun «Porneşte!» şi motorul, huruind, se punea în mişcare.“

1952-1956 Urmează şi absolvă Şcoala Superioară de Aviaţie, cu diplomă de subinginer de aviaţie.

1955 Construieşte automobilul Virgilius cu două roţi, prima invenţie omologată ca atare; echipat cu un motor de avion, avea 105 CP, atingea 300 km/oră şi cântărea 250 kg.

1956 Realizează prima versiune pentru „rucsacul-zburător“ – aparat portabil  pentru zbor individual. Caută sprijin pentru realizare la Ambasada Americii. Pentru faptul că a îndrăznit să intre şi să se adreseze unei ambasade, este arestat şi anchetat sub pretextul că ar fi vrut să fugă din ţară. Este pus în libertate cu interdicţia de a mai profesa. Pentru a se întreţine, este nevoit să spele maşini şi să măture.

1958 Se căsătoreşte cu Marichen Buhrer, româncă de origine germană. Îi va despărţi, după 42 de ani, moartea doamnei.

1958 Realizează prototipul rucsacului-zburător. Invenţia a fost furată şi brevetată de americani după trei ani şi jumătate, în România nefiind niciodată inclusă în producţia de serie. Abia în 2002, americanii au recunoscut oficial că ideea i-a aparţinut românului Justin Capră. Rucsacul-zburător a fost folosit de cosmonauţi la deplasările intercapsulare.

1961 Inventează „Cutia neagră“, dispozitiv ce poate să reducă parţial gravitaţia corpurilor.

1964 Construieşte primul elicopter „portativ pentru juniori“, cu o greutate proprie de 30 kg, forţa portantă de 125 kg şi puterea 15 CP.

1966-1968 Construieşte un aparat de zbor individual, cu azot lichid, testat cu succes. Proiectează şi realizează prototipul unui automobil cu caroserie fluidă.

1967 Se întâlneşte cu Henri Coandă.

1968 Realizează rucsacul-zburător, varianta cu perhidrol. Zbor reuşit încercat de paraşutistul Vasile Sebe.

1973 Creează prima Soleta, cea mai mică maşină din lume, urmată de o serie de prototipuri, diferite între ele prin greutate, viteză maximă şi consum de benzină la suta de kilometri. Construieşte mai multe prototipuri de maşini şi motorete alimentate de acumulatori, preocupându-se, în special, de creşterea randamentului şi scăderea greutăţii.

2007-2008 Împreună cu un grup de prieteni, Marian Velcea şi Alex Munteanu, lansează Oblio 3C, la a XI-a ediţie a Târgului Inventika din Bucureşti, şi Troty, primul „vehicul la purtător“. Este  un triciclu pliabil echipat cu motor electric integrat în butucul roţii de direcţie (motor-roată), un răspuns imaginat de autori la problemele traficului urban.

2008 Justin Capră a fost decorat de către preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler.

A colaborat cu somităţi ştiinţifice precum Henri Coandă (antigravitaţie), Karlo Johann Wilde (antigravitaţie), Ion Purică (fizică fundamentală) şi Eugen Macovschi (problematica viului).

 

 

citeste totul despre: