Horoscop zilnic, 25 iulie 2015. Planurile Balanţei sunt date peste cap de o vizită neaşteptată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horoscop zilnic, 25 iulie 2015/FOTO Arhivă Adevărul
Horoscop zilnic, 25 iulie 2015/FOTO Arhivă Adevărul

Horoscop zilnic, 25 iulie 2015: Racii au neînţelegeri cu persoana iubită din cauza unor cheltuieli inutile, iar Scorpionii au necazuri din cauza unei rude care se amestecă unde nu trebuie.

Horoscop zilnic, 25 iulie 2015: Berbecul este stresat de birocraţie

Relaţiile familiale sunt excepţionale şi este posibil ca şi cele cu persoana iubită să se schimbe în bine, dar numai dacă respecţi sfaturile unui amic cu mai multă experienţă. Seara, „birocraţia” te stresează şi este posibil să uiţi de unele întâlniri!

Taur

Ca de obicei nu te laşi influenţat de nimeni, iar cei care te cunosc suficient nici măcar nu vor încerca aşa ceva, însă îţi vor sta alături cu încredere, orice ai decide. Dai dovadă de şi mai mult curaj decât până acum şi obţii tot ceea ce doreşti.

Gemeni

Intuiţia te ajută să înţelegi toate demersurile unor rude mai vârstnice ori ale unor prieteni mai puţin binevoitori. Cei fără experienţă suficientă fac întruna gafe din cauza unor declaraţii sincere şi mult prea sarcastice. Nativele sunt îndrăgostite.

Rac

Pentru toţi familiştii, pot apărea neînţelegeri cu persoana iubită din pricina unor sume cheltuite fără rost. Celibatarii vor încerca să facă faţă insistenţelor familiei de a se căsători mai repede. Toţi vor să-şi depăşească limitele „sentimentale”.

Horoscop zilnic, 25 iulie 2015: Leul cere ajutor familiei

Nu doreşti ca astăzi să faci eforturi deosebite şi le ceri ajutor unor membri ai familiei, care însă sunt foarte „ocupaţi” şi te refuză fără să îţi dea explicaţii credibile. Noile conflicte familiale te gonesc de acasă pe la prieteni ori pe la rude.

Fecioară

Primeşti o „subvenţie” de la care îţi luaseşi gândul şi porneşti o campanie de aprovizionare şi pregătiri pentru un concediu neplanificat. Pentru moment, eşti mai puţin pesimist şi speriat de sărăcie, dar încă nu ştii cum vei face faţă datoriilor.

Balanţă

O vizită neanunţată îţi dă toate planurile peste cap, însă nu ai cum să nu rămâi amabil, deoarece în trecut musafirii te-au ajutat de multe ori. Veţi „lucra” împreună şi în final vă veţi amuza din plin. Seara, apar însă musafiri mai puţin simpatici.

Scorpion

Dinamismul tău şi buna organizare te salvează de la a face greşeli puerile, mai ales că eşti pus pe drumuri, exact când ar fi trebuit să lucrezi mai cu spor. O rudă „ambiţioasă” îşi bagă nasul unde nu trebuie şi creează o atmosferă inconfortabilă.

Horoscop zilnic, 25 iulie 2015: Săgetătorul este prea generos

Eşti mult prea generos şi imediat ce faci rost de bani, începi să-i împarţi cu mărinimie. După-amiază, reuşeşti să recuperezi o parte din datorii şi te mândreşti cu spiritul tău de „întreprinzător”. Seara, te uiţi din nou în „punga” comună deja goală!

Capricorn

Este rândul prietenilor tăi să te susţină din toate punctele de vedere şi să îţi asculte cu atenţie confidenţele, mai ales că se întâmplă foarte rar să îţi deschizi sufletul în faţa cuiva. Seara, renunţi pentru scurt timp la secrete şi îţi pare rău.

Vărsător

Doreşti să scapi de „atenţiile” unei persoane care te plictiseşte şi te trezeşti criticat de prieteni ori chiar de partenerul de cuplu. Nu mai ai răbdare cu nimeni pe bună dreptate, deoarece eşti ocupat de o reorganizare totală a finanţelor proprii.

Peşti

Oricât de sârguincios ai fi şi oricât de stăruitor, nu ai cum să te descurci de această dată de unul singur. Încercă măcar să alegi tu persoana cea mai potrivită să te ajute, fără a mai face multe comentarii de prisos. Seara, invitaţii pe la rude.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite