Horoscop zilnic, 17 august 2015. Balanţele îşi fac noi prieteni şi se întâlnesc cu rudele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horoscop zilnic, 17 august 2015/FOTO Arhiva Adevărul
Horoscop zilnic, 17 august 2015/FOTO Arhiva Adevărul

Horoscop zilnic, 17 august 2015. Taurii trebuie să se adapteze la schimbări, iar Gemenii îşi dau seama că direcţia profesională aleasă este cea corectă pentru ei.

Horoscop zilnic, 17 august 2015. Berbecul nu acceptă reproşurile

Nu mai aveţi de gând să acceptaţi intervenţiile şi mai ales reproşurile rudelor apropiate. După-amiază, poate ar fi mai bine totuşi să vedeţi ce aţi greşit şi să reparaţi măcar o parte din erorile pomenite. Se poate spune că aveţi noroc cu carul şi vă lipsesc doar amicii sinceri.

Taur

Nu aveţi cum să vă puneţi în calea progresului (adică a schimbărilor), aşa că e indicat să căutaţi cea mai simplă metodă de adaptare la noile cerinţe profesionale. După-amiază, nu vă consideraţi vinovat pentru pedepsele pe care le atrageţi asupra colegilor. Experienţa vă salvează.

Gemeni

Vi se confirmă prin evenimentele de astăzi că direcţia aleasă în domeniul profesional este cea corectă, chiar dacă aţi fost acuzat de multe ori că sunteţi prea ambiţios. Nu reuşiţi să vă terminaţi lucrările în timp util din cauza unor telefoane şi a unor discuţii cu colegii dv.

Rac

Sunteţi supraîncărcat energetic şi nu este de mirare că nu aveţi răbdare să le explicaţi celor din jur cu lux de amănunte ce intenţionaţi să faceţi. Apare pericolul să deveniţi şi mai impulsiv. Rezervaţi o parte din timpul alocat activităţilor profesionale unor alt fel de ocupaţii.

Horoscop zilnic, 17 august 2015. Leul este sincer într-un moment nepotrivit

Sunteţi foarte mândru de capacitatea dv. de a da replici inteligente la timp, dar nu luaţi în considerare faptul că mai dezvăluiţi astfel fără voie şi o parte din secretele dv. intime. Sunteţi prea sincer într-un moment nepotrivit, iar colegii de abia aşteaptă să vă sancţioneze.

Fecioară

Uitaţi de promisiunile pe care le-aţi făcut, în sensul de a nu mai interveni în viaţa celor din jur şi acţionaţi imediat ce vă e trezit sentimentul de milă ori de melancolie. După-amiază, vă dispensaţi de ajutorul celor ce au greşit faţă de dv. (consideraţi că aţi devenit autonom).

Balanţă

Vă faceţi noi prieteni (fără să ţineţi cont de capacitatea acestora de a vă înţelege sau de a vă ajuta). Stabiliţi, la cererea familiei, întâlniri cu rudele din alte localităţi. Vă puteţi baza pe instinctele dv. dacă nu ştiţi ce decizie să luaţi în ce priveşte necazurile unui amic.

Scorpion

Vă îndrăgostiţi de aceeaşi persoană sau vi se fac avansuri de cineva de care sunteţi îndrăgostit. Din punct de vedere sentimental sunteţi fericit, însă nu dispuneţi de timp liber. Reacţionaţi prompt la ciudăţeniile comportamentale ale rudelor. Acţionaţi astfel încât să nu suferiţi!

Horoscop zilnic, 17 august 2015. Săgetătorul vrea să-şi mărturisească secretele

Pentru a vă rezolva o dată pentru totdeauna problemele sentimentale, e de preferat să fiţi sincer şi să le mărturisiţi celor din jur ce vă doriţi, indiferent de reacţia acestora. Intenţionaţi să le dezvăluiţi celor dragi cele mai secrete lucruri despre dv., dar vă opriţi la timp.

Capricorn

Nici dv. nu vă puteţi explica starea de tristeţe, de care sunteţi cuprins fără niciun motiv clar. Refuzaţi invitaţiile la petreceri, iar de prieteni preferaţi să uitaţi. Modificaţi cu atenţie un proiect şi speraţi că nimeni nu-şi va da seama. Resursele financiare sunt mai limitate.

Vărsător

Consideraţi că v-aţi implicat de prea multe ori în rezolvarea unor situaţii care nu vă privesc şi vă decideţi să fiţi mai moderat. Vi se oferă un cadou care seamănă mai degrabă cu o jignire. Ar trebui să fiţi totuşi mândru, pentru că îmbunătăţiţi planurile iniţiale ale şefilor.

Peşti

Vă pare rău că aţi refuzat „contractele” ce vi s-au propus cu câteva luni în urmă, deoarece între timp nu s-a mai ivit nicio altă şansă de a câştiga bani. Nu aveţi cum să vă asumaţi mai multe responsabilităţi şi nu ţineţi cont că viaţa dv. ar trebui să fie mai bogată în sentimente.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite