Cele mai bune „arme“ care încetinesc procesul de îmbătrânire
0Genetica este responsabilă doar de aproximativ 20% din procesul de îmbătrânire, în timp ce factorii de mediu şi stilul de viaţă joacă un rol esenţial. Pentru a păstra organismul tânăr cât mai mult timp, cercetătorii recomandă adoptarea câtorva obiceiuri.
Cu toţii dorim să rămânem tineri cât mai mult timp, atât pentru sănătatea noastră, cât şi pentru aspectul fizic. O echipă de cercetători a testat în jur de 1.000 de persoane în vârstă de 38 de ani şi a constatat că organismul unora dintre acestea rezista la fel de bine ca al celor de 20 de ani, în timp ce altele se confruntau cu problemele specifice vârstelor înaintate, scrie BrightSide.me
Conform cerecetătorilor, cele mai bune arme împotriva procesului de îmbătrânire sunt:
Gestionarea nivelului de stres
Elizabeth Blackburn, câştigătoare a Premiului Nobel, a descoperit că telomerele sunt responsabile pentru procesele de îmbătrânire din celulele noastre. Cu cât telomerele sunt mai scurte, cu atât îmbătrânim mai repede. Stresul cronic duce la telomeri mai scurţi, motiv pentru care este important să vă gestionaţi nivelurile de stres. Meditaţia este una dintre cele mai bune modalităţi de a vă reduce nivelul de stres şi de a vă simţi mai relaxat.
Înconjuraţi-vă de oameni care vă fac să vă simţiţi fericit/ă
Persoanele care trăiesc în medii sigure şi prietenoase au telomerele mai lungi. Conform studiilor, persoanele căsătorite şi cele care sunt înconjurate de prieteni îmbătrânesc mai greu.
Mâncaţi mai puţin, trăiţi mai mult
Încercaţi să evitaţi toate tipurile de alimente procesate deoarece fosfaţii adăugaţi la alimentele procesate accelerează procesul de îmbătrânire. În schimb, asiguraţi-vă că includeţi alimente anti-îmbătrânire în alimentaţia dvs., cum ar fi afine, ciocolată neagră, nucile, smochinele, somonul, avocado, turmeric.
Păstaţi-vă creierul tânăr
Exerciţiile fizice sunt importante pentru a vă păstra corpul tonifiat, dar nu uitaţi să vă antrenaţi şi creierul. Citiţi cărţi, studiaţi o nouă limbă străină şi dedicaţi-vă timp jocurilor ce implică activitate mentală.
Folosiţi produse de make-up naturale
Parabenii folosiţi în cosmetice pot scădea cantitatea de estrogen din corp, ducând la îmbătrânirea prematură. Încercaţi produse cosmetice naturale. Dacă pur şi simplu nu puteţi renunţa la produsele preferate, asiguraţi-vă că vă curăţaţi bine faţa în fiecare seară.
Dansaţi cât mai des
Un nou studiu a arătat că dansul este unul dintre cele mai eficiente tipuri de exerciţii care pot încetini procesul de îmbătrânire.
Dormiţi mai mult
Experţii spun că somnul între orele 11.00 şi 3.00 este responsabil de regenerarea organismului. În mod ideal, o persoană ar trebui să doarmă 7-8 ore pe noapte.
Consumaţi alimente care conţin vitamine
Antioxidanţii împiedică efectul radicalilor liberi. Cei mai puternici antioxidanţi care încetinesc îmbătrânirea sunt seleniul, vitamina E şi vitamina C. Uleiul de peşte este bogat în acizi Omega-3 care îmbunătăţesc funcţiile inimii, stimulează sistemul imunitar şi îmbunătăţeşte creşterea părului. Omega-3 este de asemenea excelent pentru menţinerea pielii tinere.