Andra Tănăsescu, psiholog: „Schimbarea nu e neapărat uşoară, însă este o condiţie dacă vrem să trăim pe deplin şi să evoluăm“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Psihologul este de părere că schimbarea este singurul lucru real în viaţa noastră şi necesar pentru a ne ţine în viaţă.
Psihologul este de părere că schimbarea este singurul lucru real în viaţa noastră şi necesar pentru a ne ţine în viaţă.

Psihologul Andra Tănăsescu suţine că schimbarea face parte din ciclul vieţii , iar senzaţia că totul este permanent şi va rămâne la fel este o iluzie, creată de minte.

În  opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al  Institutului  de  Neuro-Programare Lingvistică(INLPSI),  credinţa că totul este permanent şi va rămâne la fel este foarte bună, oferă oamneilor un sentiment  de siguranţă prin perpetuarea firescului şi a constantelor, iar de acestea  avem nevoie în viaţa de zi cu zi, pentru a putea să ne simţim în echilibru. Însă psihologul susţine că „partea problematică apare atunci când ne ataşăm de ciclurile repetitive, de obiceiuri şi de cunoscut, deşi viaţa ne împinge către schimbare. Astfel, opoziţia noastră aduce suferinţă în viaţa noastră. 

Revolta că lucrurile se schimbă şi înverşunarea împotriva schimbării ne fac drumul foarte dificil şi complicat. Schimbarea nu e neapărat plăcută sau uşoară în faza iniţială, însă este o condiţie necesară, dacă vrem să trăim pe deplin şi să evoluăm. Fără schimbare, avem doar  stagnarea  ori,  natura  nu  are  un  program  de  stagnare.  La  nivel  neurologic,  stagnarea este egală cu moartea şi creierul se va lupta din toate puterile să ne salveze şi să ne scoată din calea pericolului. Chiar şi când stăm, când dormim, corpul nu se opreşte complet. Întreg sistemul este în continuă mişcare – inima continuă să pompeze sânge, plămânii continuă să se umple şi să se golească de aer. Nimic nu stă cu adevărat pe loc”,  explică psihologul Andra Tănăsescu.

Totodată, specialistul este de părere că schimbarea este singurul lucru care este real în viaţa noastră şi necesar pentru a ne ţine în viaţă. 

Viaţa înseamnă mişcare şi exact asta reprezintă şi schimbarea:  o mişcare continuă, permanentă şi constantă, care ne îndrumă paşii înainte pe  drumul  vieţii. Aşadar, psihologul recomanda ca data  viitoare  când  vedem că  toate  se  reorganizează  în  viaţa noastră, să dăm drumul controlului şi să adoptăm o atitudine de curiozitate faţă de ce urmează  săne apară  în  faţă.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite