"Îmi lipsesc aici părinţii şi prietenii"

Andrei Dinu-Ioniţă e student în anul III la Columbia University din New York. Andrei zice că la început i-a fost mai greu departe de casă, că nu cunoştea pe nimeni, dar că s-a adaptat în

Andrei Dinu-Ioniţă e student în anul III la Columbia University din New York. Andrei zice că la început i-a fost mai greu departe de casă, că nu cunoştea pe nimeni, dar că s-a adaptat în cele din urmă şi-acum îi place că trăieşte într-un oraş cum e New Yorkul.

Carte de vizită

Andrei Dinu-Ioniţă are 21 de ani, studiază biochimie şi informatică la Columbia University din New York şi, pe parcursul anului II, a coordonat activitatea organizaţiei de studenţi români din universitate, Romanian Club at Columbia University.

A absolvit Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti şi a participat, pe parcursul anilor, la mai multe concursuri naţionale de biologie şi chimie.

În 2005, a fost la Olimpiada Internaţională de Biologie de la Beijing, China, unde a luat medalia de argint, şi în 2006, la Olimpiada Internaţională de Biologie din Rio Cuarto, Argentina, de unde s-a întors tot cu argint.

Cum ai ajuns la Columbia University?

Cele două olimpiade internaţionale de biologie la care am participat mi-au deschis orizonturile. Am înţeles că lumea e mai mare decât România şi că nu e necesar să mergi pe acelaşi drum pe care îl parcurge toată lumea. M-am interesat despre cum se aplică la facultate în străinătate, mi-au surâs cel mai mult facultăţile americane şi britanice, dar pentru că sistemul de aplicaţie britanic era prea complicat şi am aflat detaliile lui prea târziu, am renunţat să aplic în Anglia.

Am aplicat la Columbia University, am fost acceptat cu bursă foarte generoasă şi am venit aici la studiu. Columbia nu era prima mea opţiune, dar pentru că am fost pus pe lista de aşteptare la Harvard, am ales să vin aici.

Între timp, mi-am dat seama că dacă ar fi să pot face alegerea din nou, Columbia ar fi fost cu siguranţă prima pe lista mea. De când am venit aici, mi-am dat seama cât de puţin ştiam de facultăţile din State când eram în România. Până nu vii aici şi vezi cu ochii tăi, până nu locuieşti în campus măcar o săptămână sau câteva zile, nu ai cum să apreciezi ce înseamnă o facultate din SUA.

Numai renumele facultăţii îl poţi ghici de dinainte, şi asta pentru că e reflectat pe internet şi din spusele altora. Dar adevărata valoare a unei universităţi este mult mai subtilă şi fiecărui tip de om i se potriveşte altfel. Acum realizez că nu ştiu ce m-aş face fără New York sau fără un oraş mare.

Nu am locuit niciodată în afara unui oraş activ şi nu cred că mi-ar plăcea asta. Aşa că sunt extrem de fericit că am oportunitatea de a fi student la Columbia şi sunt fericit că am avut norocul să ajung să aleg Columbia în locul Harvard, pentru că acum ştiu că asta era opţiunea cea mai bună pentru mine.

Cine te-a aşteptat la aeroport? Cum ai ajuns în campus?

La aeroport nu m-a aşteptat nimeni, în schimb, am plecat în State împreună cu nişte prieteni care mergeau şi ei tot la Columbia. Împreună am luat avionul şi, în New York, am împărţit un taxi până la facultate. A fost mult mai uşor aşa decât dacă veneam singur (măcar am împărţit preţul taxiului, care este 45$ plus bacşiş).

A fost destul de şocantă confruntarea cu stilul agresiv al New Yorkului. Când ne-am urcat în taxi, şoferul era enervat şi a început să se certe cu şoferul taxiului din faţă. I-a dat şi un pumn în capota maşinii. În plus, nici nu vorbea engleză prea bine (era indian), aşa că a fost cam greu să ne înţelegem.

Dar a fost bine până la urmă... Oraşul arăta foarte mohorât şi urât, ceţos şi ud, pentru că ploua foarte puternic şi era seara târziu.

Când am ajuns în campus, nu era nimeni nicăieri - ploua doar - şi am căutat recepţia facultăţii. Acolo mi-au dat cheia de la cameră. Aflasem pe internet în ce cămin şi în ce cameră urma să stau. Camera mi s-a părut foarte mică şi clădirea mirosea toată a carton ud. În prima zi am fost destul de deprimat.

Primele zile în campus cum au fost? Cum te-ai descurcat?

În zilele următoare, a fost mult mai bine. Când m-am trezit, mi-am dat seama că aveam o privelişte superbă - eram în mijlocului campusului - şi era soare şi frumos afară. De fapt, tot campusul arăta mult mai primitor în timpul zilei pentru că erau mult mai mulţi oameni.

Mi-am rearanjat mobila în cameră - primisem cea mai mare cameră de pe etaj - şi-apoi am avut o întâlnire de etaj organizată de RA-ul (resident adviser) nostru. RA-ul este un student mai mare care locuieşte pe etaj şi care are grijă de tot ce se întâmplă pe etajul respectiv: trebuie să-i cunoască pe toţi care locuiesc acolo, să-i ajute cu problemele pe care le au, să le dea informaţii despre cum să se acomodeze la Columbia şi să organizeze evenimente periodice în care locatarii să se poată cunoaşte între ei mai bine şi să se distreze.

În fiecare duminică, aveam, de pildă, "study break", adică "pauza de studiu", în care toată lumea venea în sufrageria comună a etajului şi stăteam de vorbă, mâncam şi beam. În prima săptămâna am fost împreună cu etajul şi cu RA - ul (resident adviserul) la un picnic în parc, pe malul Hudsonului.

La început a fost mai greu din cauză că nu prea cunoşteam pe nimeni. Dar apoi mi-am dat seama că în aceeaşi situaţie erau toţi studenţii, nu numai eu. Nici americanii nu se ştiau între ei. Şi pentru ei era o tranziţie grea să treacă de la casa lor la facultate.

Aşa că am decis să urmez sfatul pe care l-am auzit repetat de diferite persoane care se ocupau cu organizarea orientării: "Try to get out of your comfort zone and go out and talk to people you don't know"/ "Încearcă să ieşi din zona ta de confort şi vorbeşte cu tot felul de oameni pe care nu-i cunoşti".

Pentru că nimeni nu cunoştea pe nimeni, a fost foarte uşor să stau de vorba cu alţii. În lift, la masă, oriunde erau persoane pe care nu le cunoşteam, începeam o mică discuţie. "Cum te cheamă, de unde eşti, ce faci, unde locuieşti?"

A durat puţin până am reuşit să mă simt la locul meu. Primele trei luni m-am simţit mai străin, pentru de multe ori nu înţelegeam despre ce era vorba în unele conversaţii, nu pentru că nu vorbeam engleza bine, ci pentru că multe lucruri au referinţe foarte obscure, trebuie să fi avut experienţă ca să înţelegi.

Cu sistemul de învăţământ american cum te-ai acomodat?

În privinţa cursurilor, a fost nevoie de 1-2 săptămâni ca să mă obişnuiesc cu stilul academic american: mult mai multe teme care contează pentru nota de la curs. Şi, spre deosebire de România, unde în liceu, nu sunt multe teme şi profesorii pot fi indulgenţi dacă nu le faci la timp, aici există date fixe la care trebuie predate temele şi notarea lor e foarte precisă şi rapidă. În plus, calculatorul se foloseşte enorm de mult.

Aproape că nu scriu cu pixul sau cu creionul. Toate temele se scriu la calculator şi sunt predate fie online, fie imprimate pe hârtie (avem 100 de pagini gratuite pe săptămână de printat alb-negru şi nu am avut niciodată nevoie de mai multe). Sunt multe eseuri de scris, iar stilul de redactare e foarte bine structurat şi clar, iar structura eseurilor este şi ea punctată. De aceea, unul din cursurile obligatorii din primul an este "University Writing", în care se învaţă scrierea eseurilor academice.

În plus, cursurile ţi le alegi singur şi poţi să alegi ce cursuri vrei. Fiecare curs are un program, adică ora şi ziua din săptămână în care se ţine (de obicei de două ori pe săptămână).

Aşa că, în funcţie de ce specializare vrei să ai când termini facultatea (adică, spre exemplu, biochimie, istorie, economie, studii est-asiatice, etc.), îţi alegi în fiecare semestru cursurile, dintr-o mare enormă de cursuri pe care le oferă facultatea. După 4 ani, dacă acele cursuri pe care le-ai luat îndeplinesc anumite cerinţe pe care le are specializarea ta, primeşti specializarea (major). Aşa că e foarte important să alegi bine cursurile.

Unde anume ai stat în primul an ?

Am locuit într-o clădire unde locuiau numai cei din primul an. La parter era şi cantina facultăţii ("John Jay Dining Hall"), iar lângă ea, un mic local, "JJ's place", de unde puteai să cumperi snackuri, fast food şi tot felul de lucruri preambalate şi unde puteai să stai la masă şi să te uiţi la televizor cu prietenii.

Cel mai bine era, în schimb, că localul era deschis până la 4 AM în fiecare noapte. Încă un lucru nou în viaţa de student este că la facultate, cel puţin la Columbia, studenţii stau frecvent treji până la ora 4 AM. În general, 2 sau 3 AM este oră normală de culcare, iar cazul unor teme mai lungi sau examene a doua zi, poţi sta şi mai mult.

Căminul cum era?

Am stat într-o clădire frumoasă de cărămidă roşie, la etajul 14. Camera era destul de mare în comparaţie cu altele, dar mică după standarde ne-newyorkeze. În plus, etajul avea o sufragerie comună cu televizor pentru cei 40-50 de oameni care stăteau pe etaj.

Era în general un loc foarte bun de socializare, pentru că puteai să te duci acolo şi era întotdeauna cineva. Iar când era un serial favorit, totdeauna se strângea lumea să se uite la el. În anul I am stat singur în cameră, iar în anul II am locuit într-un double.

Baia era, din păcate, la comun, şi de asta nu scap nici măcar în anul III, care începe în toamnă. Este cu siguranţă puţin incomod, dar te obişnuieşti. Utilităţi în "John Jay" nu prea aveam, dar majoritatea locurilor de cazare au măcar o bucătărie, dacă nu şi frigider propriu.

Bucătăriile au în general cuptor, cuptor cu microunde, maşină de spălat vase, chiuvetă, etc. Iar la subsol, în majoritatea clădirilor, există maşini de spălat cu fise.

La cantină mâncarea era bună şi era "all you can eat", adică luai cât voiai de mult şi mâncai, nu exista o limită. Aveau de toate, dar fiecare masă costa vreo 12$, ceea ce e puţin cam scump. De aceea, în anul II n-am mai mâncat la cantină. În plus, trebuie să cumperi un număr de mese în avans şi asta e cam neplăcut pentru că, de multe ori, nu apuci să le termini în semestrul respectiv şi ajungi să le plăteşti degeaba.

Job în campus?

Am avut două joburi în campus în anul universitar 2007-2008 şi cele două slujbe se continuă şi în anul III. La Columbia University Information Technology (CUIT) am lucrat în programare şi am contribuit la organizarea sistemelor informatice ale facultăţii, iar la Columbia University Tutoring and Translating Agency (CUTTA) am dat meditaţii la diferite materii şi am tradus documente, de unde am învăţat mai bine programare, am învăţat eu mai bine lecţiile despre care dau meditaţii şi am lucrat cu limbi străine ca să nu le uit. În plus, am primit şi bani pentru asta, iar viaţa din New York este foarte costisitoare, aşa că banii au fost bine veniţi.

Nu ţi-a fost greu la început? Cum ai rezolvat cu dorul de casă?

La început mi-a fost dor de casă, dar cu posibilităţile de comunicare din zilele noastre, a fost uşor să mă adaptez. Vorbesc cu părinţii mei pe Skype foarte des (n.r. - aplicaţie care permite realizarea de convorbiri telefonice prin intermediul internetului), am şi webcam şi putem să ne vedem şi live.

În plus, orele mele de somn şi ale lor se sincronizează bine, pentru ca eu stau treaz foarte târziu şi ei se trezesc de dimineaţă. În plus, ei mă pot suna direct pe mobil pentru foarte puţin timp. Există multe metode foarte bune de comunicare aşa că pot să vorbesc cu ei şi cu prietenii mei foarte uşor. Sigur, uneori mi se face şi dor de casă şi de ai mei, dar îmi place şi aici destul de mult, aşa că nu e chiar aşa de rău.

Mâncarea în Statele Unite cum e? Îţi place?

Mâncarea e multă şi bună la gust, nu mă pot plânge, dar, din păcate, nu e prea sănătoasă şi, de multe ori, are mult colesterol, grăsime, calorii, etc. Americanii nu au conceptul de E-uri, iar singurul gând al celor care vor să mănânce mai "sănătos" este să consume mâncare cu mai puţine calorii (să nu se îngraşe) sau să fie vegetarieni.

Există şi "organic food", adică mâncare fără îngrăşăminte arficiale, dar e mult mai scumpă decât cea normală. Eu m-am îngrăşat puţin de când am venit, iar majoritatea studenţilor au avut aceeaşi experienţă. Se cheamă "the freshman 15", cei din primul an iau în greutate aproximativ 15 pounds pe parcursul anului, adică vreo 6 kilograme, din pricina stresului şi a schimbării de mediu.

"Şorici am văzut numai o dată aici"

Mâncare românească se găseşte în Queens, la restaurantele româneşti, dar sunt cam departe (durează 45 minute să ajungi acolo), şi este şi cam scumpă. La ocazii speciale, merită şi mă mai duc cu prietenii. În New York se vinde orice, dar unele lucruri sunt mai greu de găsit.

Spre exemplu, şorici am văzut numai o dată de când sunt aici, iar slănina nu e cum e cea românească, deşi sunt sigur că se găseşte şi slănină veritabilă. Personal îmi place mai mult mâncarea japoneză pentru ca se găseşte mai uşor şi e şi foarte sănătoasă în general. La capitolul prăjituri şi dulciuri în schimb, nu am mai mâncat nicăieri aşa de bine ca aici. Toate prăjiturile sunt delicioase şi gustoase. Aşa că, în mare, mâncarea e foarte bună, dar nesănătoasă.

Biserici româneşti sunt?

Sunt, dar nu sunt religios, aşa că nu prea ştiu nimic de ele. Am auzit că fac slujbe regulat, iar lumea se duce de Paşte.

Comunităţi de români există în zona în care se află universitatea? Ţii legătura cu românii de acolo?

Da, există. Îi cunosc prin intermediul clubului român de la universitate, prin evenimentele organizate de Consulatul României la New York şi de Institutul Cultural Român din New York. Evenimentele lor sunt foarte bine venite şi aduc mulţi români laolaltă.

Filme româneşti, cărţi româneşti se găsesc pe undeva?

Filmele româneşti se pot vedea, în general, la cinematografe în cadrul festivalelor. A fost Festivalul de Film Românesc de la New York, găzduit de Tribeca Cinemas, a fost un festival la Lincoln Center... Clubul românesc de la Columbia a organizat, de asemenea, trei vizionări.

Pe net nu prea se găsesc filme româneşti şi nu sunt aproape niciodată legale. Cărţi româneşti se pot găsi chiar şi la biblioteca facultăţii (deşi cam vechi şi obscure). Eliade e cel mai uşor de găsit, dar în engleză şi mai mult munca lui de cercetare ("Istoria religiilor", "Sacru şi profan"), nu cea artistică. Altfel, se pot cumpăra din România şi aduce aici.

Când anume te-ai obişnuit cu stilul de viaţă al americanilor?

A durat cam trei luni în mare, aş zice, până m-am adaptat mai bine.

Limba română pe unde poţi să o vorbeşti?

Am prieteni români şi sunt destui români în campus cât să vorbesc română destul de des. Aşa că e bine.

Acasă, cât de des vii?

Vin cam de două ori pe an, iarna şi vara. În general, îmi aduc cât mai puţine lucruri cu mine pentru că zborul cu prea multe bagaje poate fi foarte incomod. Apoi, mai aduc prietenilor şi părinţilor suveniruri de pe unde am mai fost eu.

O statuetă din Hollywood, un tricou de la Venice Beach, LA, sau o statuie mică a libertăţii de aici din New York, lucruri de genul acesta. Prietenii mă mai roagă uneori să le iau adidaşi sau haine de la diferiţi producători faimoşi. Sună bine să spui că ai haine de la New York, nu?

De ce anume ţi-e cel mai dor? Ce îţi lipseşte din România?

Îmi lipsesc părinţii şi prietenii. Altfel, Bucureştiul şi New Yorkul sunt amândouă oraşe foarte active, doar că Bucureştiul e puţin mai aglomerat uneori. Mi-e dor de unele lucruri uneori, dar sunt faze trecătoare, pentru că nu pot să spun că îmi lipseşte ceva aici.

Am tot ce am nevoie şi mă simt bine. New York-ul oferă de toate. Îmi imaginez că în alte campusuri universitare e mai diferit, fiind mai departe de o metropolă aşa de activă. Singurele lucruri pe care nu mi-le poate oferi New Yorkul sunt familia şi prietenii mei din România, aşa că de ei îmi este cel mai dor.

Ai putea să rămâi pentru totdeauna acolo?

E posibil, dar nu am planuri fixe. Cu siguranţă după facultate voi face o şcoală de graduate, adică doctorat. Mă gândesc să studiez la o facultate în America, Anglia sau Japonia pentru doctorat, pentru că aici există un sistem foarte bun de învăţământ. Dar nu am o preferinţă specială pentru America şi cred că nu mi-ar plăcea să locuiesc în unele zone ale ţării.

Când mă gândesc la America, mă gândesc, în general, la coasta de est, California şi Florida. Alte zone, cum sunt sudul sau mijlocul ţării, nu mă atrag aproape deloc. Deoarece doresc să lucrez ca şi cercetător, am norocul ca meseria mea să nu necesite nici un fel de localizare geografică.

Ştiinţa are beneficiul de a ajuta întreaga umanitate, aşa că fie că lucrez în America, Anglia, Japonia, România sau orice altă ţară, sper că de munca mea va beneficia întreagă umanitate, inclusiv românii. Cred că mă voi duce acolo unde se găsesc cele mai bune oportunităţi de cercetare.

Clubul românilor de la Columbia, înfiinţat în 1998

Columbia University are multe organizaţii studenţeşti culturale sau interculturale şi fiecare naţionalitate este reprezentată printr-un club. De aceea era important să existe şi un club care să promoveze cultura românească în campusul Columbia.

Romanian Club at Columbia University s-a format în 1998, a trecut printr-o sumedenie de schimbări, iar din 2004 a început să aibă o activitate constantă. Clubul organizează tot soiul de evenimente: movie screenings, dinner parties, petreceri cu mâncare românească, avem un newsletter plin de evenimente interesante româneşti în New York City şi participăm la evenimentele altor cluburi pentru a promova cultura românească în campus.

Cel mai de amploare eveniment al nostru este Romanian Conference @ Columbia University, emblema clubului şi un eveniment de importanţă internaţională. De ea suntem cel mai mândri, iar anul acesta a fost un succes răsunător. Conferinţa strânge studenţi, oameni de afaceri, artişti, etc., care sunt invitaţi să abordeze un subiect legat de tema din anul respectiv.

În anul universitar 2007-2008, am avut temă: "România: The Long Road Back". S-a discutat despre progresul României din ultimii trei-patru ani, în arta cinematografică, în plan economico-financiar...

Întâlnirea a încercat să investigheze ideea că România este deja în mişcare către o situaţie economică, socială şi politică mai bună. Într-un alt an, conferinţa s-a axat "Brain Drain", fenomenul prin care studenţi foarte buni şi forţă de muncă bine calificată pleacă din România şi nu contribuie cu nimic la îmbunătăţirea ţării.

Siteul clubului este actualizat periodic şi cuprinde informaţii despre club şi despre evenimentele noastre, informaţii despre cum poţi deveni membru, o bază de date cu newsletterele şi o serie de linkuri utile.

Studenţi români la Columbia University în anul universitar 2007-2008

School of Engineering and Applied Science - 5 români
Columbia College - 12 români
Barnard College - 3 români
School of General Studies - 1 român
SIPA(School of International and Public Affairs) - 1 român
Medical School - 4 români
School of Arts - 17 români
School of Social Work - 2 români
Business School - 4 români