Vârsta la care copiii sunt mai puţin afectaţi de divorţul părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Împreună de dragul copiilor“ nu ar mai trebui să fie scuza care ţine părinţii într-un mariaj nefericit. Cel mai complex studiu privind impactul divorţului asupra copiilor a analizat vârsta la care cei mici sunt mai puţin afectaţi de această schimbare.

Părinţii nefericiţi nu ar trebui să rămână împreună „de dragul copiilor“, spun psihologii care susţin că divorţul este mai puţin dăunător dacă are loc în copilăria mică, 0-3 ani.  
 
Primul studiu complex de evaluare a impactului emoţional pe care îl are divorţul asupra copiilor confirmă că cele mai mari consecinţe apar în copilăria târzie şi adolescenţa timpurie, scrie The Telegraph. 

Analiza a implicat 6000 de copii născuţi în Marea Britanie, constatându-se că micuţii între 3 şi 14 ani prezintă un risc cu 16% mai mare să sufere probleme emoţionale şi de comportament dacă părinţii divorţează. Divorţul afectează mai puţin copiii până în 3 ani sau după 14 ani.
 
Oamenii de ştiinţă de la Colegiul Universitar din Londra, cei care s-au ocupat de noile cercetări, cred că divorţul este mai dăunător pentru adolescenţi decât pentru copiii mai mici, aceştia fiind mai sensibili privind impactul social şi influenţându-le dinamica relaţiilor într-un mod negativ.

Acelaşi studiu arată că certurile şi atmosfera negativă din familie pot influenţa starea psihică a copiilor, aceştia dezvoltând o predispoziţie către probleme de sănătate mintală.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite