Testul de maturitate al relaţiilor începute în adolescenţă
0
Cuplurile formate în adolescenţă şi care rezistă 10, 20 sau chiar mai mulţi ani ajung inevitabil într-un punct de cotitură când partenerii se maturizează. De multe ori, problemele apărute se reduc la o întrebare fundamentală: „Nu cumva m-am grăbit să intru într-o relaţie serioasă ratând alte experienţe?“
Camelia şi Radu – 35 de ani, din Giurgiu – se cunosc din copilărie, au fost colegi la şcoala generală, la liceu şi la facultate. De la 15 ani formează un cuplu. S-au căsătorit în 2007, iar un an mai târziu a venit pe lume copilul lor.
Problemele în cuplu au apărut în urmă cu doi an, când Camelia l-a înşelat pe Radu cu cel mai bun prieten al lui (pe care îl cunoşteau amândoi din copilărie). Acest prieten este şi el căsătorit cu o fată cu care are o relaţie din adolescenţă. Cele două cupluri petreceau mult timp împreună (sărbători, vacanţe etc).
După ce a aflat de aventură, Radu i-a spus soţiei că o iartă. Dar ea a fost cea care a decis că nu mai poate continua relaţia cu soţul, pentru că se îndrăgostise de amant. În final, Camelia şi Radu au hotărât ca, de dragul copilului, să nu divorţeze, dar să locuiască separat. Copilul se află la tată de luni până joi şi la mamă în weekend.
La un an de la eveniment, Camelia a încercat să se reapropie de Radu, dar acesta a refuzat pentru că a ajuns la concluzia că relaţia lor nu mai are nicio şansă.
În prezent, niciunul nu are o altă relaţie, iar Radu îşi împarte timpul între copil şi mersul la sală. După părerea prietenilor, exagerează şi cu sportul, dar şi în încercarea de a fi un tată ideal.
Dificultatea separării de părinţi
Pentru a explica situaţia Cameliei şi a lui Radu, psihoterapeutul Claudiu Ganciu, expert în terapia analitică a legăturii de cuplu, din Bucureşti, face trimitere la „fantasma fundamentală a cuplului “.
„Avem două cupluri formate în adolescenţă. Fiecare dintre parteneri are relaţii sexuale cu alţii. Mereu unul se desparte şi celălalt se opune. Unul înşală şi celălalt e trădat. Nu are importanţă cine. Această situaţie ne permite să vorbim despre fantasma fundamentală a cuplului. Ce este această fantasmă fundamentală? Este un tipar care se repetă inconştient, în care persoanele se schimbă, dar scena jucată rămâne mereu aceeaşi“, lămureşte specialistul.
„Este posibil ca ei să se fi folosit unul pe celălalt pentru a se separa de părinţi. Această scenă a separării fiind jucată ulterior de ei în diferite ipostaze. În mod obişnuit vor repeta această scenă (niciodată finalizată), până când vor găsi pe cineva care să le oprească repetiţia, restituind rolul părinţilor. Eu nu cred că el exagerează ca tătic, ci pur şi simplu îi este greu să lase copilului autonomia şi să fie absent din viaţa lui, rămânând şi prezent în acelaşi timp. Este o compensaţie pentru momentele în care este forţat să nu fie cu copilul. Este aceeaşi scenă a dificultăţii de separare“, continuă Ganciu.
Pentru a experimenta separarea, acesta recomandă o terapie analitică prin care conţinuturile inconştiente să poată fi „accesate“.
Relaţiile care au nevoie de reparaţii periodice
Ce spun specialiştii despre relaţiile începute în adolescenţă şi care durează şi la maturitate?
Psihoterapeutul Viorel Nedelcu, de la centrul de tratare a depresiei Bellanima, din Bucureşti, este de părere că,
în felul lor, relaţiile începute în adolescenţă sunt foarte distinse pentru că partenerii au crescut împreună, s-au dezvăluit reciproc unul altuia şi multe dintre experienţe au fost trăite pentru prima dată de cei doi, parcurgând împreună etape importante de viaţă, unul cu celălalt.
În cazul acestor relaţii, legăturile de ataşament sunt foarte puternice şi de obicei consistente în timp. În viziunea psihologului, durabilitatea acestor relaţii vine dintr-o istorie comună îndelungată şi dintr-o bună cunoaştere reciprocă. Iar un alt aspect particular ţine de faptul că partenerii nu au o terţă perspectivă de relaţie, ceea ce îi face să fie foarte legaţi.
Pe de altă parte, psihoterapeutul Claudiu Ganciu a constatat că „multe cupluri formate în perioada liceului apelează, după 10 sau 15 ani, la o terapie de cuplu. Este următoarea problemă – schimbarea modului în care văd viaţa la 16, 18 sau 20 de ani pe de o parte, şi la 30 de ani sau mai mult pe de altă parte. Lucrurile se schimbă destul de mult în timp, iar cei doi nu prea mai ştiu ce să facă şi atunci apelează la o variantă din afara lor, la terapeut, pentru a găsi forme creative, spontane şi adecvate de relaţionare“.
Specialistul spune că terapia pleacă de la premisa că relaţia este cea care s-a schimbat, dar legătura lor este şi a fost aceeaşi dintotdeauna. „Scoţând în evidenţă legătura lor, atunci relaţia poate să capete formă în raport cu realitatea actuală. Motivele pentru care ei au decis să fie împreună există şi acum. Dar ele nu se mai văd pentru că interacţionează cu alte trăiri, dorinţe, scopuri, relaţii etc. De obicei, cele mai multe relaţii din această perioadă sunt de scurtă durată. Totuşi relaţiile care continuă au nevoie de «revizuiri» periodice. Nu poţi trăi toată viaţa ca la 20 de ani «fără griji şi fără bani», ca să parafrazez un hit de acum câţiva ani. Ce faci când aceste lucruri se modifică?“, se întreabă psihologul.
Teama de necunoscut
Ce se află în spatele acestei longevităţi, iubire sau altceva?
În viziunea psihoterapeutului Viorel Nedelcu, este vorba de o serie întreagă de factori care contribuie la longevitate. „Poate fi vorba despre aspecte care ţin de o foarte bună potrivire, deschidere, obişnuinţă, ataşament, rutină a relaţiei în sensul cel mai bun, siguranţă, confort, până la teama de a experimenta şi altceva“, spune acesta.
Claudiu Ganciu crede că „de multe ori, poate să fie vorba despre un fel de «fraternitate». Fratele este o persoană cunoscută – este cam de aceeaşi vârstă, are cam aceleaşi obiceiuri, este cunoscut şi previzibil. Tendinţa noastră este să ne apropiem mai mult de lucrurile cunoscute decât de cele necunoscute. Această tendinţă se numeşte «transfer» – aşezăm cunoscutul acolo unde nu ştim despre ce este vorba – «transferăm» lucrurile cunoscute în situaţii noi şi necunoscute. Relaţiile de acest tip, spre deosebire de cele cu străini, au un grad de familiaritate mult mai mare“.
Altfel spus, adolescentul este pus în situaţia ingrată să descopere lucruri noi, iar unul dintre acestea este chiar relaţia sexuală, relaţia de cuplu. Este mai puţin dificil să facă acest lucru cu cineva pe care îl cunoaşte decât cu cineva necunoscut.
Ce rol joacă obişnuinţa în aceste relaţii?
„Obişnuinţa înţeleasă ca o relaţie cu cineva cunoscut are un mare rol. În toate situaţiile din viaţă suntem puşi în faţa următoarei alegeri – avem ceva cunoscut şi ceva necunoscut. Cineva care iubeşte «cunoscutul» va adera mult mai bine la situaţia de a fi într-un cuplu deja constituit decât în unul nou.
Dificultatea apare atunci când, în timp, încolţeşte curiozitatea: «Cum ar fi o relaţie cu cineva necunoscut?». Atunci se ivesc cu adevărat problemele de cuplu ale acestui tip de relaţie. Dacă această curiozitate nu apare, atunci ei pot trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi,
spune Claudiu Ganciu.
Conflictul, între „curiozitate“ şi „familiar“
Dacă un cuplu durează 10, 20, 30 de ani, asta înseamnă că partenerii s-au maturizat în armonie sau doar că, după atâta vreme împreună, le este greu să pună punct şi preferă o relaţie de compromis?
În opinia psihologului Viorel Nedelcu, „pot fi situaţii în care cei doi au evoluat foarte diferit, iar ceea ce îi ţine împreună este doar trecutul, idealizarea lui şi speranţa, uneori iluzorie, că va fi mai bine. Cei doi rămân în relaţie, în ciuda faptului că situaţia curentă nu este cea mai bună. Dar la fel de bine pot fi situaţii în care cei doi evoluează împreună printr-o susţinere şi potenţare reciprocă, trăind foarte intens şi foarte autentic relaţia“.
În viziunea psihoterapeutului Claudiu Ganciu, conflictul se dă între „curiozitate“ şi „familiar“. „Ne putem imagina o persoană de 16 ani care preferă o relaţie cu cineva de 20 de ani. Peste cinci ani, partenerul este «familiar» (şi familial) viaţa este liniştită, psihic vorbind. Dacă starea este împărtăşită de celălalt atunci ei pot convieţui bine“, spune specialistul. „Când curiozitatea privind necunoscutul devine dominantă, atunci va apărea necesitatea unui compromis. Peste zece ani apare cineva străin, necunoscut, interesant, care suscită curiozitate, excitaţie, interes. Cel din cuplu va fi într-un conflict. Într-un fel sau altul, conflictul lui va ajunge şi la partener şi vor fi într-o situaţie în care un compromis este necesar“, spune Ganciu.
Ce se întâmplă când partenerii se maturizează? Relaţia trece printr-un moment de cumpănă sau lucrurile decurg lin?
Specialistul crede că există mai multe astfel de momente de cumpănă. „Primul este dat de poziţia părinţilor şi a rudelor, care au un impact mult mai mare decât la 25 sau 30 de ani. Al doilea este dat de aşezarea împreună la casa lor, atunci când amenajarea vieţii comune este posibilă. Al treilea este cel de trecere la altă etapă din viaţă, când lucrurile sunt privite altfel“.
Cât de frecvent apar relaţiile „extraconjugale“ la acest tip de cupluri?
„De obicei, infidelitatea este un simptom la îndemână, mai exact criza cuplului a devenit atât de neobservată de cei implicaţi, încât singura variantă pentru a o vedea rămâne ameninţarea cu extraconjugalul. Abia atunci devine vizibilă şi partea «de iubire» a relaţiei, dar care se manifestă prin ură, prin conflict etc.“, spune Ganciu.
Cum se tratează regretul de a nu fi experimentat la momentul potrivit?
Oare cei implicaţi la o vârstă fragedă într-o relaţie serioasă care continuă apoi mulţi ani, nu vine un moment în care să regrete decizia? Nu apare la o vârstă matură dorinţa de a trăi ceea ce nu au apucat în tinereţe?
Psihologul Claudiu Ganciu este de părere că „o alegere făcută presupune renunţarea la toate celelalte alegeri posibile. Când regretul pentru alte alegeri posibile apare, atunci răsare şi o tentativă de recuperare a lor. Alegerea făcută se pune sub semnul întrebării şi apar tot felul de preocupări, gânduri, idei, obsesii, fantezii etc. Sunt perfect de acord că adolescenţa este mai mult un teren al experimentării şi al descoperirii decât un loc de alegere, însă unii preferă să rămână în ceea ce au găsit deja. Nu este obligatoriu să apară regretul, depinde cât de autentică este alegerea făcută în adolescenţă“.
Regretul reprimat nu dispare, se transformă
Specialistul este de părere că este dificil să „faci“ ceva, pentru că o acţiune, oricare ar fi ea, este o consecinţă a unui întreg travaliu.
În realitate, lucrurile se întâmplă aşa – regretul este puternic, dar persoana fuge de el, regretul devine reprimat, refuzat, negat etc., într-un cuvânt inconştient. Faptul că acest regret este inconştient nu înseamnă că el nu mai există. Fără a şti că îl simte, persoana ajunge să facă ceva – să înşele, să divorţeze, să se chinuie, să spună că aşa este soarta etc. Ceva face. Acest ceva pe care îl face şi care este o punere în act a afectului său îl va domina, îl va determina să simtă o durere. Simţind durerea, aceasta poate readuce la lumină regretul de care fugea. De multe ori, acesta este momentul începerii terapiei,
explică psihologul.
Sfatul său pentru o persoană aflată în această situaţie este să nu fugă de regretul pe care îl simte şi să vadă ce este posibil în realitatea curentă a familiei şi a vieţii lui.
Dar dacă apare acest regret şi nu faci nimic, nu ajungi la un punct în care să ai resentimente faţă de partener?
„Într-adevăr, unul din mecanismele prin care reuşim să fugim cel mai simplu este să îl facem pe celălalt responsabil de ceea ce simţim noi şi atunci să avem impresia că nu mai simţim lucrul respectiv. «Dacă nu mă căsătoream cu el (sau cu ea), acum eram un om fericit» pare tiparul acestei situaţii“, spune Ganciu.
Psihoterapeutul Viorel Nedelcu îi îndeamnă pe cei aflaţi în impas să discute deschis, pe măsură ce frustrările sau nemulţumirile apar, pentru a nu se ajunge la instalarea resentimentelor, care pot persista, iar relaţia de cuplu se poate eroda cu diferite grade de consecinţe.
Dacă îţi dai seama că partenerul tău trece prin astfel de momente, ce poţi face pentru a păstra o relaţie funcţională?
În viziunea psihoterapeutului Claudiu Ganciu, acest moment nu reprezintă finalul relaţiei, pentru că lucrurile se modifică în timp, pot fi renegociate. „Abordarea pe care o pot propune este aşa – o etapă s-a încheiat, altă etapă începe. În această nouă etapă poţi să fii cu sau fără celălalt, oricum ar fi fost, etapa precedentă («ca la 20 de ani») nu mai poate exista. Am observat că aceste cupluri au o coeziune inconştientă fenomenală şi o capacitate de reparaţie foarte mare, au o putere să renască precum pasărea Phoenix. Explicaţia acestei situaţii vine din capacitatea fraternă de exprimare“, spune expertul.
Se încarcă comentariile...
