Metodele contraceptive la care apelau românii pe timpul lui Ceauşescu: vulcanele, aspirina folosită după model sovietic şi Protex-ul chinezesc cu fluturaş

Prezervativele Vulcan erau comercializate în cutiuţe albe, din plastic, iar glumele despre rezistenţa lor nu au întârziat să apară, culmea economiei fiind să duci prezervativele la vulcanizat. FOTO latrecut.ro

Decretul 770/1966, promulgat la 2 octombrie 1966, a însemnat nu numai că în România s-a interzis avortul, ci şi că mijloacele contraceptive aproape au dispărut de pe piaţă. Istoria contraceptivelor dinainte de ‘89 este una bogată în poveşti, însă tare săracă în ceea ce priveşte metodele de contracepţie la care puteau apela românii.

 „Decreţeii", aşa cum s-au numit copiii născuţi după 1966, au dublat rapid, în 1967, rata fertilităţii din anul precedent. Atunci s-a născut cel mai mare număr de copii din întreaga perioadă de după 1944, în România. În 1973 însă, rata fertilităţii totale a revenit la nivelul de 2,4 copii născuţi în medie de o femeie. Iar în anii următori s-a menţinut la cotele de dinainte de adoptarea decretului. 

Dincolo de aceste date seci, statistice, poveştile de viaţă ale românilor, unele tragice şi altele de care îşi aduc aminte acum zâmbind, creionează tabloul unei societăţi în care sexul era făcut cu frica-n sân, iar metodele băbeşti, uneori periculoase, ori nu aveau rezultatul sperat, ori duceau la complicaţii medicale.

Cele mai căutate şi mai dorite metode de contracepţie erau prezervativele, însă acestea se găseau extrem de greu în anii ’70-80, iar atunci când făceai rost trebuia să te mulţumeşti cu „vulcanele“ din producţia autohtonă, „guma“ Vulcan fiind realizată dintr-un latex gros, asemănător cu cel folosit la mănuşile chirurgicale, şi pudrată din belşug cu talc. Erau comercializate în cutiuţe albe, din plastic, iar glumele despre rezistenţa lor nu au întârziat să apară, culmea economiei fiind să duci prezervativele la vulcanizat. 

Prezervativele Mini Max, fabricate la Danubiana  

Ion M. din Bucureşti îşi aduce aminte cum a aflat de existenţa prezervativelor Vulcan, pe când era doar un puşti de 9-10 ani. „M-a rugat un nene să intru într-o farmacie să iau nişte vulcane. Nu aveam habar ce sunt alea, iar când am cerut, farmacista m-a întrebat cine m-a trimis să iau. I-am spus, inocent, că un nene care aşteaptă afară. A ieşit cum mine de mână şi l-a făcut cu ou şi cu oţet pentru că trimite copiii să ceară aşa ceva.

O altă marcă românească de prezervative era cunoscută sugestiv sub numele Mini Max, fabricată la Danubiana (firmă producătoare de anvelope şi materiale de cauciuc înfiinţată în 1962-n.r.), care se comercializa într-un ambalaj argintiu. Costa 1 leu bucata şi era făcut dintr-un cauciuc roz, subţirel, cu urme de pudră de talc în interior. Banc sau adevăr, şi despre Mini Max-uri au rămas poveşti spuse şi în ziua de azi, despre cum bărbaţii ar fi trebuit să tragă trei prezervative unul peste altul ca să fie siguri că nu se rup în timpul actului sexual.

După anii ’80, prezervativele chinezeşti Protex s-au bucurat de un succes răsunător. Ambalate în cutiuţe sau pliculeţe verzi sau roşii, imprimate cu un fluturaş, se vindeau câte trei şi costau 3 lei.

FOTO comicultural.wordpress.com

Luam câte 30 de prezervative atunci când găseam la farmacie. Bineînţeles, nu erau puse la raft, trebuia să ceri şi, eventual, să ai relaţii. Ştiu că plăteam 100 de lei pe aproximativ 30 de bucăţi, dar după ‘84-‘85. Erau şi destul de rezistente şi, chiar dacă acum mulţi cred că era doar o glumă, aveam o prietenă care mi-a povestit că spăla prezervativele Protex, le punea la uscat şi le refolosea, ne-a povestit Maria S. din Bucureşti despre perioada în care contracepţia era o întreagă aventură.

„Femeile apeleau însă cel mai des la metodele tradiţionale, cum era metoda calendarului. Ştiu că aveam o carte, “Şcoala Tinerilor Căsătoriţi“, în care era explicată metoda calendarului şi aşa ne descurcam“, mărturiseşte Maria S. Însă varianta clasică nu dădea mereu rezultate, la fel cum nici coitus interruptus nu funcţiona fără greş.

„Să rămâi însărcinată atunci când nu-ţi doreai să faci copii era un blestem pentru multe românce“, îşi aduce aminte Maria S.
Iar din această disperare se năşteau adevărate tragedii. „Ţin minte că o colegă de serviciu a rămas gravidă şi nu a vrut să păstreze copilul. Cineva i-a făcut rost de nişte pastile ruseşti şi a trebuit să le ia timp de trei săptămâni. S-a simţit îngrozitor, de parcă era drogată, dar nu a reuşit să scape de copil. Copilul s-a născut, dar a avut probleme. Nu vedea cu un ochi“, a mai povestit bucureşteanca. Astfel de tragedii s-au întâmplat cu nemiluita în anii de după legea anti-avort. Astfel, numărul decesele datorate complicaţiilor survenite prin avorturi „ilegale" îl depăşeşte pe acela al deţinuţilor politici decedaţi în epoca „luptei de clasă". Doar pentru anul 1989 sunt menţionate 1.193 de decese. Pentru întreaga perioadă 1966-1989 s-a avansat numărul de 9.452 de femei decedate. Fără îndoială că adevărul e şi mai cumplit. Deoarece, după „indicaţiile superioare" primite, cauzele deceselor erau consemnate în registrele medicale cel mai adesea doar ca „blocaj renal" sau „septicemie". ;

Aspirina folosită după model sovietic

Florentina I., care a studiat la Universitatea de Medicină şi Farmacie, îşi aduce aminte că în timpul facultăţii nu li se pomenise nimic despre metodele de contracepţie. În farmacii se găseau extrem de puţine produse pe care le puteai cumpăra în perioada comunistă, iar cele mai multe se dădeau numai cu prescripţie medicală.

Existau nişte ovule care se preparau în laborator, dar nu se puteau procura decât cu prescripţie medicală de la ginecolog, în cazul în care exista o problemă. De exemplu, o pacientă care făcuse operaţie de cezariană şi nu avea voie să rămână însărcinată timp de un an, ori care urma anumite tratamente şi nu putea să rămână însărcinată. Uneori, farmacistele mai preparau ovule pentru folosul propriu, pentru rude sau pentru prietene, dar le era frică să vândă la negru pentru că riscau foarte mult dacă ar fi fost prinse. Nu acceptau să comercializeze, chiar dacă mai veneau persoane să întrebe. În plus, ingredientele pentru aceste ovule se primeau în cantităţi foarte mici şi erau pe inventar, trebuia să dai socoteală pentru ele, după cum mărturiseşte Florentina I.

În anii ’70, uneori se găseau prezervative în magazine unde se vindeau şi produse cosmetice, dar se comercializau la negru, pe sub mână, numai în cazul în care aveai vreun cunoscut care făcea rost. Mai erau şi foiţele contraceptive chinezeşti, dar şi un fel de membrane spermicide, care intrau în farmacii, însă acestea din urmă se găseau numai la farmacii mari, pe la spitalul Elias sau la farmacia CC-ului (Comitetul Central al Partidului Comunist Român), spune Florentina I.

Tocmai pentru că produsele contraceptive mai mult lipseau de pe piaţă, româncele apelau la tot felul de metode neconvenţionale sau băbeşti. Una dintre cele mai eficiente era să introduci cât mai adânc în vagin, „după modelul sovietic“, aşa cum se spunea, o aspirină sau o vitamina C, înainte de contactul sexual, pentru a schimba pH-ul din interiorul vaginului. Fosta farmacistă Florentina I. explică faptul că aspirina sau vitamina C se regăseau şi în formula ovulelor contraceptive, doar că erau combinate cu substanţe care nu permiteau afectarea mucoasei vaginale. Metoda aspirinei sau vitaminei C era însă folosită destul de rar, în caz de urgenţă, tocmai pentru că afecta destul de rău mucoasa, producând iritaţii, răni sau chiar infecţii. 

Se mai folosea şi oţetul pentru a schimba pH-ul, scop în care femeile îşi introduceau în vagin un tampon îmbibat cu oţet, altele făceau spălături cu oţet după terminarea actului sexual sau cu suc de lămâie Hellas, dacă găseau la alimentară şi se îndurau să irosească bunătate de înlocuitor de suc de lămâie. În mediul rural, se foloseau inclusiv cârpe îmbibate în ţuică pe care le introduceau în vagin.