Thierry Henry redevine ambasador al mărcii Renault

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Thierry Henry

Fostul fotbalist francez a reluat colaborarea cu Renault, urmând să apară într-o serie de clipuri de promovare a Premier League, constructorul francez fiind partener al campionatului britanic de fotbal.

Thierry Henry şi Renault au o colaborare lungă care a început în 2002. În acea vreme fotbalistul francez juca la Arsenal şi a jucat într-o serie de reclame Renault al căror slogat ”Va Va  Voom” a fost inclus după doi ani de la lansare în Concise Oxford English Dictionary. Seria de reclame fiind considerată încă din perioada de difuzare producţii de referinţă pentru industrie.

Renault şi Thierry Henry vor colabora pentru o serie de reclame a căror identitate va fi #withyoualltheway, şi care va promova modelele Clio, Captur şi Megane RS.

Thierry Henry a avut o carieră de 20 de ani ca jucător activ, timp în care a bifat prezenţa în aproape 800 de meciuri. A jucat în cariera sa la : Monaco, Juventus, Arsenal, FC Barcelona şi New York Red Bull. Este un sportiv iubit în Anglia, a petrecut 8 ani la Arsenal, timp în care a marcat 228 goluri în 376 partide. A câştigat cu echipa engleză două titluri Premier League, trei cupe ale Angliei, patru ghete de aur şi două titluri de jucător al anului. Thierry Henry este cel mai bun marcator din istoria clubului Arsenal, fiind inclus în galeria “Invincibles” a clubului. În acelaşi timp este cel mai bun marcator pentru echipa naţională a Franţei din istorie, cu 51 de goluri.

Thierry Henry
Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite