Mercedes-Benz prezintă A180 CDI BlueEFFICIENCY, cel mai economic model din istoria mărcii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mercedes-Benz A180 CDI BlueEFFICIENCY
Mercedes-Benz A180 CDI BlueEFFICIENCY

La câteva luni după apariţia noii Clase A în showroom-uri, Mercedes-Benz lansează două versiuni BlueEFFICIENCY, A180 şi A180 CDI, cea din urmă având în mânecă asul necesar pentru a deveni cel mai economic automobil produs vreodată în Stuttgart.

Pentru a se alinia cerinţelor tot mai stricte legate de emisiile de CO2, dar şi trendului global de scădere a consumului de combustibil, Mercedes-Benz propune două versiuni entry-level pentru Clasa A, devenită deja un succes de proporţii în segmentul compact premium.

Versiunea alimentată cu benzină dispune de un propulsor cu 4 cilindri în linie de 1.600 centimetri cubi, ce furnizează 122 CP în schimbul unui consum mixt de 5.2 litri / 100 km. Din punct de vedere al emisiilor, A180 reuşeşte să elimine doar 120 g CO2/km.

Viitoarea vedetă a gamei, A180 CDI BlueEFFICIENCY, postează cifre şi mai impresionante când vine vorba de consum şi emisii. Ansamblul motor diesel - transmisie manuală cu şase trepte, cuplat unei transmisii faţă oferă un consum liliputan, de doar 3.6 litri pentru 100 de kilometri parcurşi, în timp ce emisiile propulsorului de 1,5 litri nu depăşesc valoarea de 92 g CO2/km.

Pentru a reuşi atât scăderea consumului, cât şi a emisiilor, Mercedes-Benz a operat o serie de modificări pentru actuala Clasă A. Inginerii nemţi au reprogramat unitatea de control a motorului, au micşorat garda la sol cu 15 milimetri, au instalat o serie de elemente aerodinamice noi, au acoperit parţial grila radiatorului şi au lungit chiar şi treptele cutiei de viteze.

În urma acestor modificări, valorile înregistrate pentru versiunile BlueEFFICIENCY au scăzut cu 5% comparativ cu versiunile de bază disponibile în acest moment pentru Clasa A.

Cele două modele ce poartă indicativul BlueEFFICIENCY vor putea fi comandate începând cu luna februarie a acestui an, livrările fiind onorate începând cu luna imediat următoare.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite