Dacia Lodgy Stepway: cât costă şi ce aduce nou versiunea specială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modelul Dacia Lodgy Stepway, prezentat la ultima ediţie a Salonului Auto de la Paris, este una dintre noile versiunile ale producătorului auto autohton care completează gama actuală, fiind dotat cu numeroase echipamente - disponibile în serie sau opţional, precum sistem de navigaţie şi multimedia MEDIA NAV, aer condiţionat, regulator-limitator de viteză sau asistenţă la parcarea cu spatele.

Dacia Lodgy Stepway. Motorizări

Dacia Lodgy Stepway este disponibil cu motorizările pe benzină 1.2 TCe 115 CP şi 1.6 MPI 85 CP. Aceste motoare sunt asociate cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Motorul TCe 115 CP afişează un consum de numai 5,9 l/100 km (ciclu mixt), ceea ce corespunde unui nivel al emisiilor de CO2 de 135 g/km.

Motorul 1.6 MPI 85 CP consumă numai 7,0 l/100 km (ciclu mixt), ceea ce corespunde unor emisii de 161 g/km de CO2.

Autoturismul Dacia Lodgy Stepway este disponibil, de asemenea, în varianta diesel, beneficiind de motorul 1.5 dCi în versiunile de 90 CP şi 110 CP.

Acest propulsor afişează unele din cele mai reduse consumuri din segment: respectiv 4,2 l/100 km (echivalent cu 109g de CO2) şi 4,4 l/100 km (116g de CO2).

image

Dacia Lodgy Stepway. Echipamente

Conform informaţiilor oficiale, Dacia Lodgy Stepway vine echipată cu protecţii din plastic pentru aripile laterale, spoilere restilizate şi un interior garnisit cu detalii de culoare albastră (pe bord şi scaune). 

Totodată, dotările standard la Dacia Lodgy Stepway includ un radio-CD cu Bluetooth, regulator/limitator de viteză, airbaguri frontale şi laterale pentru cei din faţă, aer condiţionat, geamuri electrice şi volan din piele (reglabil pe înălţime). Sistemul de navigaţie Media Nav este opţional şi costă 300 de euro plus 100 de euro pentru harta Europei.

  

image

Dacia Lodgy Stepway. Preţuri 

Versiunile special Dacia Lodgy Stepway pot fi comandate de clienţi în reţeaua Dacia din România din aprilie.  

Preţurile pentru Dacia Lodgy Stepway variază între 12.500 de euro pentru Dacia Lodgy Stepway echipată cu motorul 1.6 MPI de 85 CP şi 15.200 de euro pentru acelaşi model, echipat cu motorul 1,5 dCI de 110 CP.

Lansată în 2009, ca serie limitată în gama Sandero, versiunea Stepway a ajuns să se impună atât în România, cât şi la export, vânzările ajungând să reprezinte pe unele pieţe peste 50% din totalul înmatriculărilor modelului Sandero.

„Atât rezultatele comerciale, cât şi capitalul de imagine pe care şi l-a construit în timp această versiune specială, reprezintă argumentele care au stat la baza deciziei de a include o versiune Stepway şi în oferta modelelor Lodgy şi Dokker“, se arată într-un comunicat recent al Dacia.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite