Un mare juriu, constituit pentru a decide un eventual proces penal împoriva lui Donald Trump. Reacţia fostului preşedinte american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO EPA-EFE
Donald Trump FOTO EPA-EFE

Un mare juriu a fost constituit, pentru a stabili dacă dosarul întocmit de către procurorul Manhattanului Cyrus Vance împotriva lui Donald Trump şi grupul său poate justifica organizarea unui proces, scrie presa americană, relatează AFP.

Contactat de AFP, un purtătorde cuvânt al procurorului Cyrus Vance a refuzat să comenteze.

Este o ”continuare a celei mai mari vânătoare de vrăjitoare din istoria Statelor Unite”, a denunţat fostul şef al statului, care locuieşte în Florida.

Potrivit The Washington Post (WP), juraţii au fost selectaţi recent şi urmează să se reunească timp de zile pe săptămână, timp de şase luni, pentru a examina piesele din dosar.

În dreptul penal american, dosarele imporante sunt prezentate adesea de acuzare în faţa unui juriu, alcătuit din persoane care provin din societatea civilă, la fel ca juraţii dintr-un proces obişnuit.

Un mare juriu examinează - în secret - dosarul şi poate solicita piese suplimentare sau audia martori.

În urma examinării, el stabileşte - cu o majoritate, şi nu neapărat în unanimitate - dacă există motive de inculpare, în vederea unui proces.

Alcătuirea unui mare juriu arată că procurorul Vance consideră că deţine suficiente elemente pentru a merge la proces.

Cyrus Vance, al cărui mandat se încheie a sfârşitul lui decembrie, anchetează din 2019 posibile manipulări contabile ale Trump Organization, holdingul lui Donald Trump, care-i gestionează interesele.

Procurorul Manhattanului caută în principal să stabilească dacă grupul a ”umflat” în mod artificial valoarea actvelor sale cu scopul de a obţine împrumuturi bancare mai importante şi dacă le-a subevaluat, în acelaşi timp, în declaraţiile fiscale, cu scopul de a scădea impozitele.

Ancheta vizează de asemenea remuneraţia principalilor conducători ai Trump Organization, potrivit WP.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite