Noul şef al Pentagonului, la reuniunea  NATO. Ce le va transmite aliaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lloyd Austin, noul şef al pentagonului
Lloyd Austin, noul şef al pentagonului

Noul şef al Pentagonului, Lloyd Austin, va reafirma săptămâna viitoare angajamentul SUA faţă de NATO şi le va promite aliaţilor că, de acum înainte, nicio decizie importantă nu va mai fi luată fără a-i consulta, întorcând astfel pagina celor patru ani ai administraţiei preşedintelui republican Donald Trump, transmite duminică AFP.

Miniştrii apărării din Alianţa Nord-Atlantică se vor reuni online miercuri şi joi, iar Austin va transmite un mesaj "pozitiv în privinţa caracterului relevant al NATO", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. "El va revitaliza angajamentul nostru faţă de alianţă", iar mesajul său "va fi că suntem cei mai buni atunci când acţionăm împreună, lucrul în echipă ne face mai puternici, iar securitatea colectivă este o securitate reciprocă şi este totodată în interesul nostru", a adăugat el.

Chestiunea spinoasă a retragerii forţelor americane din Afganistan, prevăzută pentru începutul lunii mai, va figura printre cele mai importante puncte ale agendei, dar nu este aşteptată nicio decizie, a avertizat Kirby. "Cel care ia acest tip de decizii este comandantul-şef" (preşedintele Joe Biden - n.r.), a reamintit oficialitatea americană.

Însă această reuniune ministerială îl va ajuta pe Austin "să-şi elaboreze raţionamentul şi tipul de recomandări pe care va trebui să-l ofere comandantului-şef", a mai spus Kirby. "Şi, după cum le-a declarat omologilor săi, în special celor din NATO, nicio decizie nu va fi luată fără o consultare şi o discuţie corespunzătoare cu ei", a adăugat el.

Miniştrii apărării din NATO urmează să discute şi despre situaţia jihadiştilor străini aflaţi încă în detenţie în tabere din nord-estul Siriei administrate de forţele kurde, dosar în legătură cu care noua administraţie Biden a cerut comunităţii internaţionale să-şi repatrieze cetăţenii, urmând aceeaşi linie ca cea adoptată de administraţia lui Donald Trump.

Potrivit ONU, peste 64.000 de persoane, din care 15% străini, în marea lor majoritate femei şi copii, trăiesc în aceste tabere de detenţie, fiind vorba în general despre familii de jihadişti, membri ai grupării teroriste Stat Islamic. Majoritatea ţărilor, îndeosebi cele europene, care au cetăţeni în aceste tabere nu sunt dispuse să-i primească. Unele dintre ele au repatriat un număr limitat de copii orfani de jihadişti.

Şi tensiunile cu Turcia ar putea figura pe ordinea de zi, în special în ceea ce priveşte achiziţionarea de către Ankara a bateriilor de rachete ruse de tip S400. Administraţia Biden a cerut guvernului de la Ankara să renunţe la acest plan, urmând şi în acest caz linia adoptată de precedenta administraţie.

Administraţia Joseph Biden vrea intensificarea cooperării în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, dar pare să menţină solicitarea fostului preşedinte Donald Trump privind majorarea bugetelor pe care statele membre le alocă apărării comune.

Noul secretar american al Apărării, Lloyd Austin, intenţionează să le solicite statelor membre NATO, în cursul unei reuniuni ministeriale programate săptămâna viitoare, să atingă nivelul alocării a 2% din PIB pentru apărare. Este vorba de continuarea unei politici a fostei Administraţii Donald Trump, deşi tonul va fi diferit, notează site-ul Politico.com.

Austin Lloyd "va evidenţia ideea că securitatea colectivă este o responsabilitate comună şi că este necesar un nivel adecvat al bugetelor apărării", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, amintind de obiectivul atingerii nivelurilor de 2% din PIB pentru apărare până în anul 2024.

Totuşi, Lloyd Austin va sublinia că multe state NATO au atins deja nivelul de 2%, iar "altele depun eforturi pentru ajungerea la acest obiectiv", a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Lloyd Austin "vrea revitalizarea Alianţei Nord-Atlantice şi cred că acesta va fi principalul mesaj pe care îl va transmite, ideea fiind că situaţia este mai bună prin cooperare", a subliniat John Kirby.

Miniştrii Apărării din statele membre NATO se vor reuni pe 17-18 februarie, prin videoconferinţă. Reuniunea va fi coordonată de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Fostul preşedinte american Donald Trump a avut disensiuni puternice cu state precum Franţa şi Germania privind majorarea contribuţiilor bugetare. Pe fondul tensiunilor, Donald Trump a decis diminuarea efectivelor militare americane din Germania, dar planul a fost suspendat pentru reanalizare de către preşedintele Joseph Biden.

În ultimii şase ani, ţările membre NATO au suplimentat bugetele destinate apărării cu suma totală de 130 de miliarde de doari, conform ambasadorului american la Alianţa Nord-Atlantică, Kay Bailey Hutchison.

Până în prezent, obiectivul alocării a cel puţin 2% din PIB apărării a fost atins de Statele Unite, Marea Britanie, Estonia, Letonia, Lituania, Grecia, Polonia, România, Franţa şi Norvegia, notează site-ul Politico.com.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite