Alegeri SUA 2016. Clinton, avantaj de 11 procente în primul sondaj naţional efectuat după scandalul comentariilor obscene ale lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidata democrată în alegerile prezidenţiale americane Hillary Clinton este creditată cu un avans de 11 puncte procentuale faţă de Donald Trump, potrivit unui sondaj publicat luni, efectuat după publicarea înregistrării video în care afaceristul este surprins făcând declaraţii obscene despre femei, relatează presa americană.

Potrivit acestui sondaj, realizat pentru postul NBC şi Wall Street Journal (WSJ), Clinton este susţinută de 46% dintre eventuali alegători, iar adversarul ei republican de 35%.

Restul celor chestionaţi îi susţin pe candidatul libertarian Gary Johnson (9%) şi pe candidata ecologistă Jill Stein (2%).

Sprijinul lui Trump în rândul votanţilor care se declară republicani a scăzut la doar 72%, mult mai scăzut decât al precedenţilor doi candidaţi republicani, Mitt Romney şi John McCain – pentru care au votat 93, respectiv 90% din baza de vot republicană la alegerile prezidenţiale respective.

Această anchetă, a cărei marjă de eroare este de plus sau minus 4,6%, a fost realizată sâmbătă şi duminică, după difuzarea unei înregistrări video din 2005 în care Donald Trump face declaraţii osbscene şi degradante despre femei.

Sondajul a fost efectuat înaintea dezbaterii televizate în care s-au înfruntat, duminică seara, Donald Trump şi Hillary Clinton.

Project FiveThirtyEight, care estimează probabilitatea candidaţilor de a câştiga alegerile de pe 8 noiembrie bazându-se pe cumule de sondaje pentru fiecare stat, luând în calcul acurateţea sondajelor prezidenţiale efectuate din 1972 încoace, îi oferă lui Clinton o şansă de 82,8% de a deveni următorul preşedinte al Statelor Unite, în timp ce Trump ar avea o şansă de 17,2%.

În total 52% dintre persoanele intervievate consideră că este necesar ca această înregistrare video să reprezinte o miză a campaniei, iar 42% susţin contrariul.

De asemenea, 41% sunt de părere că declaraţiile lui Donald Trump din această înregistrare sunt "total inacceptabile".

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite