Serviciile secrete din Rusia cumpără maşini de scris pentru a-şi proteja mai bine secretele de intruziunea informatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scurgerile de informaţii facilitate de fostul consultant al CIA, Edward Snowden, dezvăluiri care au tensionat relaţiile internaţionale ale SUA, i-au făcut pe ruşi să devină precauţi. Serviciul Federal de Protecţie (FSO) al Rusiei a decis să achiziţioneze 20 de maşini de scris pentru dactilografierea documentelor confidenţiale, scrie joi cotidianul rus„Izvestia”, citat de agenţia France Presse.

FSO, care asigură, printre altele, şi protecţia preşedintelui Vladimir Putin, a comandat maşini de scris, pe care este dispus să dea 486.500 de ruble (echivalentul a 15.000 de dolari), potrivit portatului de licitaţii publice.

Sub protecţia anonimatului, un oficial FSCO a declarat pentru „Izvestia” că salvarea unor documente pe dispozitive electronice şi imprimarea lor sunt operaţiuni riscante. „S-a decis să se utilizeze mai mult documentele pe hârtie”, a spus sursa citată.

Practica utilizării maşinilor de scris, decizie luată după scandalul WikiLeaks, dar şi după dezvăluirile lui Snowden, va fi extinsă la nivelul tuturor serviciilor secrete ruse, a mai declarat sursa pentru „Izvestia”.

„Din punct de vedere al securităţii, orice fel de comunicare electronică este vulnerabilă. Se poate capta orice fel de informaţie dintr-un calculator”, a afirmat deputatul rus Nikolai Kovalev, care a fost director al FSB (ex-KGB).

Serviciul de presă al FSO a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la scopul achiziţiei menţionate. Potrivit unor experţi în domeniul securităţii, maşinile de scris sunt încă frecvent utilizate de multe servicii secrete, având în vedere că scrierea documentelor clasificate în format electronic nu beneficiază întotdeauna de condiţii de siguranţă.

De altfel, rapoartele secrete către ministrul apărării sau Comandantul suprem al ţării, preşedintele Federaţiei Ruse, sunt întotdeauna dactilografiate şi nu scrise la calculator.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite