România, pregăteşte-te de război

A venit anul 1939 şi apoi anul 1940. Ultimatumul primit de către România a rupt ţara în două... la propriu şi la figurat. Deşi un posibil război a fost anunţat în presa internă şi externă cu multe trâmbiţe şi sunete, clasa politică de atunci a fost incapabilă de a lua măsuri pregătitoare. În mai puţin de un an avea să cadă întregul edificiu românesc rezultat după Primul Război Mondial.

Urmăresc spaţiul est-european de cel puţin zece ani. În Platforma Unionistă Acţiunea 2012 se află persoane cu experienţă pe această zonă şi buni cunoscători ai spaţiului de dincolo de Prut. Constanţa manifestată în ultimii ani a făcut ca de multe ori informaţia să ajungă mai întâi pe la noi şi să fie mai bine prelucrată. Când s-a început activitatea Platformei principalii fondatori estimau deja probabilitatea unui conflict în spaţiul estic, conflict pentru care România Politică nu este nici astăzi pregătită. 

Rotaţia permanentă a cadrelor din ministerele de forţă şi din cele responsabile de politica externă a ţării face ca activitatea statului pe plan extern să fie practic blocată. Există o totală penurie de specialişti, iar puţinii prezenţi sunt îngropaţi între cei numiţi politic. 

În aceşti ani am văzut numindu-se tot felul de figuri politice pe la conducerea celor care ar trebui să se ocupe de politica externă şi de românii din afara graniţelor. De cele mai multe ori erau total incompetente şi necunoscătoare a ceea ce urmau să facă. Fiecare venire însemna şi schimbări majore în structura organizatorică cu schimbarea celor care mai prindeau ceva experienţă. În majoritatea cazurilor fondurile publice au fost direcţionare către tot felul de asociaţii fantomă iar banii au fost aruncaţi pur şi simplu.

În ultimii 20 de ani nu a existat un plan destinat locului pe care ar trebui să îl jucăm în politica regională şi globală, plan care să nu aibă o amplă dimensiune politică. De acest lucru ar trebui să se ocupe structurile de securitate, dar nu este aşa.

În timp ce noi primim informaţii direct de la Tiraspol, aceştia din urmă îşi fac rapoarte din articolele postate pe internet sau Facebook.

Ambasada României de la Chişinău află problemele comunităţii româneşti cu mult în urma societăţii civile şi nu ia de obicei nicio măsură. Atunci când ambasadorul român de la Chişinău (excelenţa sa domnul Marius Lazurcă, deşi termenul de excelenţă nu se potriveşte unuia care a venit pe pile în post ca urmare a legăturii de rudenie deţinute cu ministrul de Externe din momentul numirii) a avut grijă ca emisia TVR să ajungă pe mână lui Plahotniuc, care pe urmă şi-a bătut efectiv joc de retransmisie, complementând-o cu filme ruseşti, reclame ruseşti şi o atitudine anti-românească, trebuie să îţi pui semne de întrebare cu privire la cei care fac politica externă.

Interesul României pe Republica Moldova îl reprezintă existenţa unei majorităţi unioniste şi nu susţinerea existenţei unui stat inventat de Stalin. Cei care spun acest din urmă lucru nu reprezintă interesul României, ci doar unul particular, străin de noi. Asupra lor ar trebui să ridicăm suspiciuni legate de competenţă şi de ce nu, de trădare.

Când ţi se spune să nu mai susţii românismul din Republica Moldova pentru a nu radicaliza rusofonii, te întrebi dacă se mai face politică de stat sau dacă cineva din conducere înţelege ce se întâmplă în spaţiul ex-sovietic. Poate fi incompetenţă, poate fi rea-voinţă, poate fi trădare, poate fi orice. Nu trebuie să fii specialist ca să înţelegi că Rusia nu are nevoie de motive pentru a-şi activa agentura. 

Mai ieri au fost trimişi peste 700 de soldaţi în regiunea transnistreană, iar României îi este frică să le ceară românilor să se declare români... cică să nu provoace şi să destabilizeze. Să stea ei liniştiţi că nu stă planul Rusiei în politica României.

Rusia lucrează în România şi a avut grijă să infesteze cu funcţii întreg aparatul de stat, inclusiv Ministerul de Externe şi Structurile de Securitate. Orice tentativă de stabilire a unei politici coerente se loveşte de un adevărat aparat birocratic gândit special pentru a bloca orice iniţiativă corectă. Mulţi dintre funcţionari nu înţeleg că rolul lor este de a reprezenta poporul român şi că ar trebui să îşi pună semne de întrebare ori de câte ori cineva încearcă să ducă o politică anti-naţională.

Să revin la subiect.  

Se ştia că Rusia va interveni în Ucraina de câţiva ani. Cei care cunoşteau zona şi atitudinea lui Vladimir Putin cunoşteau că Ucraina nu va fi cedată fără de război. În acest timp, conducerea politică fabula în continuare cu dreptul internaţional, cu respectarea suveranităţii naţionale ş.a.m.d.

România va avea vecin Rusia şi asta în curând. Partea de sud a Ucrainei se va delimita de cea din nord şi va rămâne sub controlul direct la Moscovei. De câţiva ani se discuta despre posibilitatea unui astfel de demers şi iată că el are loc.

România a scăpat în NATO ca urmare a unui moment de neatenţie al Rusiei. Când Putin şi-a consolidat puterea era deja prea târziu pentru a mai bloca militar ţara noastră. Nu e niciun secret şi că susţinerea venită din partea SUA, datorită poziţiei noastre geostrategice, a fost una esenţială. Dar pentru ei nu e încă prea târziu deoarece avem o clasă politică coruptibilă, exact aşa cum le place ruşilor.

România trebuie să se pregătească de război  indiferent de ce spun factorii politici. Dincolo de graniţa ţării noastre se vor trage focuri de armă şi vor fi victime. Remutarea Rusiei pe graniţa cu România va duce inevitabil la o presiune imensă asupra statului.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că dacă se va încerca scenariul Ucrainian pe Republica Moldova atunci vom interveni. În Republica Moldova se va întâmpla exact ca în Ucraina, diferenţa este că acest al doilea stat românesc nu are o clară politică pro-europeană, iar de armată nici nu poate fi vorba.

România are obligaţia de a interveni dincolo de Prut, inclusiv militar, dar va înţelege oare clasa politică de la Bucureşti acest lucru sau vom părăsi pentru a doua oară pe românii de dincolo de Prut? Tare mă tem că experienţa din 1940 se va repeta şi de această dată, dar aici intervine obligativitatea societăţii civile de a nu mai permite acest lucru. Îl şi văd pe preşedinte sau pe prim-ministru făcând un consiliu de coroană şi spunând că intervenţia nu este o soluţie.

În curând vom avea o presiune emigraţională foarte mare pe graniţă. Aşa cum a fost în Siria, şi din Ucraina vor fugi oamenii de război. Economia este deja la pământ, iar statul nu mai are bani de pensii şi salarii. Ce vom face cu toţi aceşti oameni dacă politicienii noştri încă fabulează cu posibilitatea unui final fericit?

Vor interveni marile puteri să apere Ucraina? Da, vor interveni, dar nu la întreaga lor capacitate.

Dacă Putin a fost suficient de nebun să înceapă un război, atunci trebuie să mă credeţi că este suficient de nebun încât să ameninţe cu folosirea armei atomice.  

Dacă în disperare Rusia va pierde teren în faţa aliaţilor, atunci eu mă aştept la aceste gesturi extreme, deşi ele aparţin unei lumi nebune.  Noi nu putem concepe aşa ceva, dar Rusia se află cu cel puţin 100 de ani în urma Europei la nivel de mentalitate. Acolo societatea este condusă în mod primitiv prin violenţă.

Poate noi nu vom avea parte de un război direct, dar până şi atacul asupra Ucrainei reprezintă un pericol pentru securitatea noastră. România trebuie să ofere ajutor Ucrainei şi asta din considerente obiective. Dacă vom aştepta o graniţă directă cu Rusia înseamnă că exemplul celui de- Al doilea Război Mondial nu ne-a învăţat nimic.

Ucraina nu va ceda Crimeea fără de luptă, iar lupta va însemna război pe tot teritoriul. România a cedat Basarabia fără de luptă şi a sfârşit ruptă total. Astfel de greşeli nu sunt de acceptat deoarece istoria nu le iartă.