Presupusul atacator din metroul din Sankt-Petersburg locuia de şase ani în acest oraş

Presupusul atacator din metroul din Sankt-Petersburg locuia de şase ani în acest oraş

Tânărul rus de origine kârgâză Akbarjon Djalilov

Tânărul rus de origine kîrgîză Akbarjon Djalilov, despre care serviciile secrete din Kîrgîzstan şi anchetatorii ruşi spun că ar fi potenţialul atacator kamikaze din metroul din Sankt-Petersburg, locuia de şase ani în oraş şi îşi schimbase de mai multe ori paşaportul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un cetăţean rus, de origine kîrgîză, este suspectat că a provocat deflagraţia violentă produsă luni la ora locală 14:40 (11:40 GMT) într-un tren care circula între două staţii ale unei linii de metrou frecventate din Sankt-Petersburg, a anunţat marţi un oficial kîrgîz din domeniul securităţii.  Potrivit site-ului rus Fontanka,  Akbarjon Djalilov, în vârstă de 22 de ani,  a locuit timp de şase ani în Sankt- Petersburg. În această perioadă şi-a schimbat de mai multe ori paşaportul. 
 
O sursă din poliţie a declarat pentru agenţia Tass că atacatorul s-ar fi detonat. „Având în vedere natura rănilor, bomba a fost ataşată de corpul său ori în rucsac, sau chiar a ţinut-o în mâini, dar la nivelul stomacului. Asta reiese din faptul că toti cei din jur au răni în zona abdomenului", a declarat sursa. Atacatorul ar fi avut legaturi cu rebelii sirieni, a mai precizat aceeaşi sursă.
 
Bilanţul atacului de luni din metroul din Sankt-Petersburg, stabilit iniţial la 11 morţi, a crescut la 14 morţi, a anunţat marţi ministrul sănătăţii din Rusia, Veronika Skvorţova. „Astăzi, am putut constata moartea a 14 persoane, dintre care 11 au murit la faţa locului şi alţi trei au decedat din cauza rănilor“ în ambulanţe sau la spital în Sankt-Petersburg (al doilea oraş ca mărime din Rusia, situat în nord-vestul ţării). În prezent, 49 de răniţi se află în spitale din fosta capitală imperială rusă, potrivit ministrului.
citeste totul despre: