Noul submarin misterios al Rusiei, „Moscova“, este dedicat „misiunilor speciale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 11 august 2015, în portul Severodvinsk, aflat în nordul Rusiei, o formă impunătoare, neagră, a ieşit din apă, în prezenţa unor demnitari ruşi în uniformă. Ultimul submarin al Rusiei are 175 de metri lungime, când se scufundă înlocuieşte 18.000 de tone de apă şi este prevăzut cu două reactoare nucleare.

Numit „Moscova“, submarinul este de fapt unul mai vechi, din anii '80, recondiţionat acum, dar care înainte colinda pe sub gheţurile Arcticului şi transporta rachete nucleare, aşteptând sfârşitul lumii, notează „Daily Beast“.

În zilele noastre, „Moscova“ are o nouă misiune. Submarinul pare să fie în parte navă de cercetări ştiinţifice, în parte navă-spion, dar şi transportor şi navă-mamă pentru minisubmarine şi drone. Însă, de fapt, nimeni în afara Kremlinului şi a viitorului echipaj nu ştie sigur ce misiuni va îndeplini.

„Sunt multe întrebări legate de submarin“, spune Eric Wertheim, un analist american şi autor al volumului „Flotele de luptă ale lumii“, un ghid naval de referinţă. Un singur lucru pare sigur, faptul că „Moscova“ este ultimul semn al eforturilor disperate ale Rusiei de a-şi reconstrui Marina sărăcită, la un sfert de secol după terminarea Războiului Rece.

Submarin pentru misiuni speciale

„Moscova“ şi-a început existenţa ca un submarin de rachete balistice de clasă Delta IV, cu un echipaj de 135 de marinari şi înarmat cu 16 rachete balistice de rază intercontinentală, fiecare dotată cu patru focoase independente.

În 1999, Kremlinul a comandat ca „Moscova“ să andocheze în Severodvinsk pentru lucrări de mentenanţă ce au costat, iniţial, 443 de milioane de ruble, adică aproximativ 7 milioane de dolari. Planul era să se îndepărteze tuburile de rachete şi să fie înlocuite cu echipamente noi pentru misiuni sub acoperire, transformând „Moscova“ în ceea ce marinele lumii numesc „o navă pentru misiuni speciale“.

Navele pentru misiuni speciale acoperă orice, de la testarea de noi tehnologii şi transportarea echipajelor de comando în misiuni secrete, până la transportarea de minisubmarine şi drone şi, poate, pentru adunarea informaţilor şi împiedicarea submarinelor inamicului să conducă misiuni informative.

Misiunea „Moscovei“ – îndepărtarea dispozitivelor americane de interceptare

Statele Unite ale Americii sunt liderul mondial în tehnologia submarinelor şi deţin cele mai avansate echipamente, inclusiv patru submarine pentru rachete balistice plus misteriosul USS Jimmy Carter, un submarin de atac unic din clasa Seawolf. 

Nu este foarte clar ce face „Jimmy Carter“ în lunile lungi de misiune, dar este posibil să se îndrepte spre fundul mării unde scafandrii şi roboţii săi să poată plasa dispozitive de interceptare pe cablurile subacvatice, permiţând agenţiilor de informaţii americane să asculte comunicaţiile internaţionale. În timpul Războiului Rece, submarinele pentru misiuni speciale ale SUA au pătruns în sistemele de apărare ale cablurilor de comunicaţii ale „Moscovei“.

Un fost oficial rus insistă că NATO încă pătrunde în cablurile de comunicaţii ale „Moscovei“. „În fiecare an, un anumit număr de asemenea dispozitive este îndepărtat de pe cablurile noastre“, a declarat pentru o agenţie de ştiri rusă Viktor Kravcenko, fostul comandant al Marinei ruse.

Kravcenko susţine că principala misiune a „Moscovei“ este să transporte minisubmarine alimentate nuclear care se pot scufunda la adâncimi mari pentru a îndepărta dispozitivele de interceptare. Potrivit unui amiral rus în retragere, Valentin Selivanov, minisubmarinele ar putea plasa propriile dispozitive de interceptare.

„Moscova“ nu trebuie subestimat

Orice misiune ar avea „Moscova“, nu trebuie subestimat, avertizează Norman Polmar, un expert naval care a consiliat Guvernul american cu privire la strategia submarinelor. „Este posibil ca la bordul submarinului să fie ceva surprinzător“, spune el. 

Polmar a declarat că a vizitat de multe ori birourile inginerilor ce proiectează submarinele ruseşti. „Tipii ăia sunt mult mai inovativi decât am fost noi vreodată“, adaugă Polmar.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite