Moscova a reacţionat după ce Joe Biden l-a numit pe Vladimir Putin „criminal de război”. Dmitri Peskov: „Este de neiertat”
0
Joe Biden, preşedintele Statelor Unite ale Americii l-a numit „criminal de război” pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Reacţia Moscovei nu s-a lăsat mult aşteptată.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că declaraţia preşedintelui american Joe Biden, care l-a numit pe Vladimir Putin este „criminal de război”, este „inacceptabilă”, relatează Digi24, citând agenţia de stat rusă TASS.
Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a spus că declaraţia lui Biden este o „retorică inacceptabilă şi de neiertat”, potrivit TASS.
„Cred că este un criminal de război”, le-a declarat Joe Biden reporterilor, în timpul unui eveniment la Casa Albă.
Biden a anunţat un nou pachet de asistenţă pentru Ucraina, inclusiv un ajutor financiar şi echipament militar în valoare 800 de milioane de dolari, care se adaugă unui alt ajutor de 200 de milioane acordat în urmă cu câteva zile. Noul pachet include, printre altele, 800 de sisteme antiaeriene, 9.000 de sisteme împotriva vehiculelor blindate, arme uşoare şi drone.
„Sunt transferuri directe de echipament de la Departamentul nostru către forţele militare ucrainene pentru a lupta împotriva acestei invazii. Mulţumesc Congresului pentru că a aprobat aceste fonduri. Noul pachet va oferi asistenţă fără precedent Ucrainei, include 800 de sisteme antiaeriene pentru a ne asigura militarii ucraineni pot continua să oprească avioanele şi elicopterele care le atacă poporul şi pentru a apăra spaţiul aerian ucrainean. Şi pentru a răspunde cererii preşedintelui Zelenski, am identificat echipamente de apărare antiaeriană cu rază lungă acţiune”, a declarat Biden.