Kremlinul sufocă opoziţia: Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, condamnată înainte de alegeri pentru că a încălcat măsurile anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kira Iarmîş FOTO EPA-EFE
Kira Iarmîş FOTO EPA-EFE

Aparatul de justiţie al regimului Putin a decis luni să limiteze deplasările Kirei Iarmîş, purtătoarea de cuvânt al opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, sub motivul că aceasta a încălcat restricţiile anti-COVID-19.

În ajunul alegerilor legislative, regimul Putin duce o amplă campanie de limitare a exprimării opoziţiei, mai ales a taberei Navalnîi.

Luni, Kira Iarmîş, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, a primit o serie de interdicţii pentru că ar fi încălcat măsurile anti-COVID-19 participând la o manifestaţie neautorizată.

Conform agenţiei de presă TASS, Iarmîş nu va avea voie să-şi părăsească domiciliul pe timpul nopţii, să participe la reuniuni şi să-şi schimbe adresa fără să informeze în prealabil autorităţile penitenciare.

Kira Iarmîş a denunţat acuzaţiile aduse împotriva sa şi sentinţa, considerându-le motivate politic.

Alţi opozanţi ai lui Putin au fost vizaţi de acuzaţii similare, printre care şi Liubov Sobol, care a părăsit Rusia la începutul lui august, la doar câteva zile după condamnarea sa, notează Reuters.

Aleksei Navalnăi ispăşeşte o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare pentru încălcarea eliberării condiţionate în cadrul unui dosar de deturnări de fonduri, acuzaţii respinse de opozant. Aliaţii săi afirmă că regimul Putin a recurs la aparatul său de justiţie pentru a-şi ţine la distanţă criticii înainte de alegerile legislative din 19 septembrie.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite