Gard de 60 de kilometri, la frontiera dintre Ucraina şi Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gardul ridicat de ruşi la graniţa dintre Ucraina şi Crimeea
Gardul ridicat de ruşi la graniţa dintre Ucraina şi Crimeea

Rusia a anunţat că a terminat de construit un gard de înaltă securitate de-a lungul frontierei terestre a regiunii Crimeea cu Ucraina, care ar trebui să împiedice „tentativele de infiltrare de sabotori“, transmite BBC News.

Un gard de circa 60 de kilometri a fost construit la frontiera cu Ucraina, în Peninsula Crimeea care a fost anexată de către Rusia în 2014.

Gardul era necesar pentru a proteja oamenii de guvernul de la Kiev, de la care nimeni nu se poate aştepta la ceva bun, a declarat vineri un purtător de cuvânt al parlamentului din Crimeea pentru agenţia de presă rusă RIA Novosti. Gardul de frontieră din nordul peninsulei va spori semnificativ nivelul de securitate, a adăugat sursa citată.

În zona gardului, care are lungimea de peste 60 de kilometri, au fost instalaţi sute de senzori, inclusiv care detectează vibraţiile.

Serviciul Federal de Securitate din Rusia a transmis că gardul are şi rolul de a împiedica contrabanda cu arme, droguri şi alcool.

Peninsula Crimeea, anexată de Moscova în anul 2014, este unită cu regiunea ucraineană Herson prin Istmul Perekop. De asemenea, după anexarea Crimeei şi intervenţia rusă în estul Ucrainei, Kievul a construit garduri în mai multe zone de frontieră cu Rusia, inclusiv în regiunea Herson, la nord de Crimeea.  

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite